InclusivComunicat Ioan Turcin, primarul comunei Păuliş (PSD Arad)

    de - | 1 august 2017, 11:27 AM | Inutile

    0

    Primarul comunei Păuliş, social-democratul Ioan Turcin, critică atitudinea consilierilor locali ai PNL de a bloca creşterile salariale pentru cei 27 de angajaţi ai primăriei. Ioan Turcin salută decizia Guvernului României de a  permite administraţiilor locale să crească salariile angajaţilor, însă se arată indignat de atitudinea liberalilor.

    „Avem în vedere creşterea salariilor angajaţilor din Primăria Păuliş cu procente cuprinse între 20 şi 30 la sută. Am convocat, în ultima săptămână, două şedinţe de consiliu local care aveau pe ordinea de zi tocmai acest lucru. Consilierii PNL nu s-au prezentat la aceste şedinţe, notificându-ne în scris despre acest lucru. PDL s-a remarcat prin tăierile de salarii şi pensii, iar acum – constat cu amărăciune – că această politică îndreptată împotriva oamenilor – continuă prin PNL. Trebuie subliniat faptul că aceşti angajaţi au salarii mici, iar creşterea pe care ne-o permite Guvernul României, prin noua Lege a Salarizării, este binevenită. De altfel, PNL în frunte cu Gheorghe Falcă şi Claudia Boghicevici au militat pentru a menţine actualul nivel al salariilor, impunându-le propriilor primari din judeţ să procedeze în acest fel. Nu este corect faţă de angajaţii din administraţia publică locală să le ţinem salariile la un nivel scăzut, doar pentru că aşa doresc liberalii. Trebuie menţionat faptul că deşi eu şi consilierii PSD susţinem aceste creşteri salariale nu aveam posibilitatea de a le pune în practică, din pricina lipsei de la şedinţe a consilierilor liberali. În Consiliul Local Păuliş sunt şase consilieri PSD, tot atâţia din partea liberalilor, iar consilierul din partea PRU  a rămas fără sprijin politic. În această situaţie de paritate ne este imposibil să promovăm acest proiect de consiliu local”, spune Ioan Turcin, primarul comunei Păuliş.

    Anexăm documentele prin care consilierii PNL au informat faptul că lipsesc de la o şedinţă şi cel prin care convoacă, la rândul lor, o şedinţă însă refuză să pună pe ordinea de zi proiectul privind creşterile salariale ale angajaţilor din Primăria Păuliş.

    20561765_1659787917388103_1312585672_n 20561982_1659787920721436_314582433_n

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.