„Comedia e o treabă serioasă”. Interviu cu Robert Pavicsits, stand-up comediantul care a dat examenul într-un birt

    de [email protected] | 7 februarie 2015, 5:48 PM | Interviuri

    0

    „Comedia e destul de serioasă”, venea verdictul lui Robert Pavicsits, după ce am constatat că discuția nu era doar un alt show de stand-up, în care comediantul turuie non-stop și aruncă glume peste glume, până ce trebuie să arunc eu cu un televizor sau un scaun în el, să se oprească. Căci da, e un business în care sunt șanse reale ca obiectele să zboare, însă nu atât de mult cât timpul… acea o oră și ceva în care ai râs cu lacrimi, uitând de facturi sau de supa de pe aragaz. Spun asta din urmă fiindcă, mai nou, stand-up comedy devine și la noi un fenomen, inclusiv televizat. Comedy Central Extra a dat drumul emisiunii „Stand-Up Night” în decembrie, anul trecut, iar printre comedianții selectați îl regăsim și pe arădeanul nostru, Robert Pavicsits – actor la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, dar în același timp și improvizator cu trupa de improvizații „Just Push Play” sau, ocazional, MC…

    – Ești și actor, și comediant de stand-up. Care îți place mai mult?

    – Nu știu dacă poți să le disociezi… Unii comedianți de stand-up comedy zic că nu e neapărat să fii actor, dar ajută mult. Îi mult mai mișto stand-up-ul pe anumite bucăți, însă, pe de altă parte, nu poate să-ți ofere satisfacția pe care ți-o oferă scena propriu-zisă.

    – Câți dintre comedianții de stand-up sunt și actori?

    – Foarte puțini. De exemplu, din câte știu eu… de la noi din România, doar Dragoș Pop și Diana Roșca sunt și actori de teatru.

    – Cum ai ajuns printre comedianții selectați pentru emisiunea „Stand-Up Night”, de pe Comedy Central Extra?

    – Am trimis niște texte… unde trebuia să îndeplinești anumite cerințe, adică textele trebuiau să fie suficient de „curate” ca să aibă o limită de difuzare de 12 ani. Teoretic. Practic, au mai fost câteva cerințe care, ici colo, s-au mai tăiat și s-a ajuns la o limită de vârstă undeva la 16, cred.  Chiar dacă ulterior s-a mai renunțat la criterii, selecția a fost mai riguroasă, fiindcă „clean comedy”-ul are tot felul de… „buruieni”. Eu am trimis textele și ei m-au sunat.

    – Pur și simplu, atât…

    – Da. Bine…  eu scriu deja de ceva vreme. Am avut un examen în anul III, la facultate, unde trebuia să facem un One Man Show. Și alegerea mea a fost Stand-Up Comedy.

    – Chiar scrii toate glumele acolo, pe hârtie, și le înveți? Ca un scenariu?

    – Da. Un stand-up comediant își face textele proprii. Sau dacă ești suficient de șmecher să plăteși pe cineva să-ți scrie textul, foarte ok, dar nu cred că există astfel de cazuri în momentul de față.

    – Ce subiecte n-ați avut voie să atingeți în emisiunea de pe postul TV amintit? De exemplu… politicieni, ori subiecte tabu, de genul… orientări sexuale… înjurături, firește…

    – Da, înjurături nu ai voie, tocmai din considerente de… CNA. Și ar fi și aiurea să plătești pentru o producție, s-o faci și s-o filmezi, în momentul în care tu nu poți s-o difuzezi. Stand-Up Comedy, în general – și asta n-o zic neapărat  ca o regulă generală –  ar fi… subiecte comune. Subiecte cu care publicul poate relaționa, poate rezona la un anumit nivel. În sensul că: observi lucruri mărunte și poți să râzi de chestii ce poa’ să i se întâmple și lu’ ăla, și lu’ ăla, și lu’ ăla. Ori asta cu politicienii nu mai intră în sfera asta. La Comedy Central, singurele lucruri interzise erau politica și brand-urile. Și, bineînțeles, constrângerea cu limita de vârstă.

    – Ai introdus arădenilor conceptul de show de improvizație. Acolo, mă gândesc că glumele nu sunt prefabricate…

    – Show-ul de improvizație e 100% improvizație pe scenă. Stand Up Comedy este… 1 % improvizație. Restul sunt glume măsurate foarte bine, cu timing-ul (sincronizare – n.red.) prevăzut… Numai la o glumă trebuie să încerci câteva timing-uri să vezi cum poți să arunci poanta, ca să dea cel mai bine. Deci totu-i matematic. Și asta am învățat-o de la Dragoș Pop, dar s-au și scris cărți pe chestia asta. Eu cu el am învățat să fac stand-up. El îmi zicea că trebuie să pari atât de natural ca și cum ți-ar veni atunci ideile. Cel mai mare compliment pe care poți să-l primești din public este: „asta pot să fac și eu”… să li se pară atât de ușor și natural încât să spună că asta toată lumea poa’ s-o facă. Dar nu e chiar așa, de fapt.

    – Mă gândesc că știi „povestea cu Costel”… pe numele lui, Constantin Bojog, de asemenea comediant de stand-up, inclusiv în emisiunea de pe Comedy Central. El a avut un „episod” nefericit la Arad, în decembrie, fiind lovit cu o sticlă în cap pentru o glumă mai incisivă. Tu ai avut incidente similare, în care simțeai că publicul nu prea avea simțul umorului scontat și… ooops… ai întrecut limita? Ce e de făcut în aceste cazuri?

    – N-am avut… dar asta fiindcă am avut o pauză destul de mare în a face stand-up comedy. Până undeva între anul III – anul IV de facultate și până acum nu demult n-am mai făcut stand-up comedy în cluburi… dar îs convins că nici eu nu mi-aș ține gura. Dacă vii la un stand-up comedy și încerci să fii mai funny decât ăla de pe scenă… riști ca ăla de pe scenă să se ia de tine și să aibă o replică bună, după care, normal, pui mâna pe ce apuci și dai după el.

    – Îți amintești de o situație mai inedită de la un spectacol de stand-up?

    – La Peninsula. Am fost invitat acolo să fac stand-up comedy și am intrat după cineva care făcea în limba maghiară. Toată lumea murea de râs la poantele lui… Eu am avut cea mai cruntă jumătate de oră din viața mea, fiindcă nu prea le aveau cu subtilitățile mele în limba română. Era silence. Cred că au râs în total în trei locuri, într-o jumătate de oră.

    – Ai avut, deci, spectacole în mai multe orașe…

    – Am avut în Brașov, unde am avut un stand-up comedy de o oră și jumătate pentru Asociația „Cetatea Brașovului”, am fost la Peninsula, am fost la Cluj… unde, în Club „Roland Garros” am avut și primul stand-up, care a fost împreună cu profesorii. Practic, a fost un examen și am fost cel mai tare student… fiindcă am dat examenul în birt.

    – Unde ți s-a părut publicul cel mai receptiv?

    – Cel mai ok public… aș tinde să zic Brașov, dar Brașovul e pe picior de egalitate cu Clujul, cel puțin din punctul ăsta de vedere.

    – Ai vreun stand-up comediant preferat?

    – Sunt mulți. Eddie Izzard, Dylan Moran, Ricky Gervais… bine, absolut favoritul meu a fost regretatul George Carlin care, în 50 de ani de carieră… a făcut niște chestii…

    – Dar dintre cei din România?

    – Toți sunt buni. Fiecare își etalează textele altfel, fiecare observă altfel lucrurile. Dar… deocamdată, în România nu știu dacă putem vorbi de un stil care să se formeze.

    – La noi când a prins amploare fenomenul de Stand-Up?

    – Există deja din 2006, sau 2005… nu vreau să zic prostii. Acuma, dacă e să ne luăm după Doru Octavian Dumitru, el susține că face stand-up de când cu spectacolele de la Mare, de prin ’90 și ceva. El spune că a studiat fenomenul Stand-Up Comedy și că el a început în România.

    – Ai jucat și în filme sau scurt metraje?

    – Am jucat într-un singur filmuleț care a fost un fel de mediu metraj. La Cluj, l-am ajutat pe un coleg la Media, cu o filmare. Era lucrarea lui de licență. Îl cheamă Horațiu Damian, dar nu mai știu cum îi zice la film. (n.red. – Se numește „Element 1” – vezi pe IMDb)

    – Dar te tentează, așa un pic, filmul?

    – N-aș zice nu, dar nu pot să zic că mă tentează chiar atât de mult…

    – Să trecem la partea cu Teatrul. În ce rol ai vrea să joci, dar n-ai avut șansa până acum?

    – Aș vrea să joc odată ceva negativ, în final. Vreau să fiu rău ca frastu’… diabolic de-a dreptul! 🙂 Vreau și eu un Iago (din Othello), vreau un Claudius (din Hamlet)… vreau personaje negative, nu mai vreau să fiu ăla simpatic. Chiar și-n facultate jucam numai simpatici și buni.

    – Ca stil, în piesele de teatru, ce preferi? Comedii sau oricare stil mai dramatic, mai psihologic?

    – De alea dramatice și psihologice nu prea mai are nimeni răbdare, deci nu prea se mai fac. Rar mai apuci… de exemplu acum, la noi la Teatru, mai sunt vreo două sau trei, care-s de-astea mai grele. Dar eu sunt mult mai acasă pe terenul comediilor.

    – O întâmplare haioasă de la teatru? Din culise sau chiar pe scenă?

    – Păi pot să-ți povestesc pe aia de ieri, când am avut deplasare la Chișineu Criș, cu spectacolul „Dush(i) cu preshu” și colegii mei au început să interacționeze cu publicul. Culmea, tot pe același om din primul rând îl găseau, care ulterior s-a dovedit a fi preotul satului.

    – În ce spectacole te vom vedea anul acesta la teatru?

    – Anul acesta, deocamdată ce este 100 % e premiera din data de 1 martie și se numește „Ai noștri au fost super”. Este un text scris de noi, despre părinții noștri proprii și personali, despre cum au fost ei când au fost tineri, cum se distrau înainte de a ne avea, cum fentau sistemul, cum compensau lipsuri, cum improvizau diverse chestii. Poveștile sunt reale, nu e nimic înflorit, nici Photoshop pe poze. Suntem cinci oameni – Roxana Sabău, Alina Danciu, Ștefan Statnic, Carmen Vlaga și eu – care am adus pe scenă, realmente, obiecte și fotografii cât se poate de personale cu ai noștri. Deci scenariul e colectiv, iar regia îi aparține lui Cristi Ban care, de altfel, mi-a fost coleg la Cluj.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.