vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    CET-ul „mare” din Arad a fost scos la vânzare. 32.000.000 euro este suma cerută pentru cele 40 hectare de teren

    de Raluca Medeleanu | 9 iulie 2022, 8:48 AM | Administraţie | Dezvăluiri | Topic special

    2

    Suntem în al patrulea an de când CET Arad SA, fosta CET Lignit, aflat la ieșirea din oraș spre Curtici, a intrat în insolvență, iar acum ne aflăm în situația în care aceasta a fost scoasă la vânzare – se cer 32 milioane de euro – după ce a trecut prin tot soiul de strategii și planuri pentru a fi pusă din nou pe linia de plutire.

    CET Arad SA a intrat oficial în insolvență în iunie 2018, din cauza marilor datorii acumulate care blocaseră conturile și afectau serios funcționarea societății. Insolvența fusese aleasă ca o soluție prin care se puteau debloca conturile și se planifica punerea în aplicare a unui plan de reorganizare. De atunci „drumul” CET Arad SA s-a îndepărtat de Municipiul Arad, fiind în mâinile și planurile unor firme private, dintre care amintim C-Gaz & Energy Distribuție SRL (deținută de americanul Peter Braun), care a fost până la ora actuală „noul proprietar/coordonator” al CET Arad SA, respectiv Aot Energy Switzerland AG, o companie elvețiană, trader de mărfuri (în care activează de asemenea Peter Braun). Cu aceasta din urmă CET Arad S.A. a încheiat în 2020 un contract de facilitate de finanțare de achiziție de gaze naturale și de la care a primit și finanțare, de circa 2 milioane de euro, pentru modernizarea echipamentelor.

    În decursul toamnei 2021, s-a pus în dezbaterea creditorilor, la Timișoara, care să fie planul de redresare a CET Arad SA, iar în cele din urmă a fost ales cel întocmit de cele două companii în care activează Peter Braun, care prevedea vânzarea activelor (adică a centralei) într-un termen de 6 luni. Totuși, pentru aprobarea oficială a planului, a fost nevoie ca judecătorii de la Tribunalul Arad să-l accepte, lucru care nu s-a petrecut, cel puțin în primă fază.

    Tribunalul Arad, în dosarul 1377/108/2018, a respins însă în martie 2022 planul de reorganizare a CET Arad SA, propus de către creditoarele Aot Energy  şi SC Gaz & Energy, dar soluția nu a fost definitivă, bineînțeles aceasta putând fi atacată în instanță. O nouă ședință a Tribunalului Arad urmează să ia în dezbatere speța în 13.07.2022.

    sentinta CET

    Dar până atunci… se anunță vânzarea a 400.000 de metri pătrați ai CET

    Iată că acum, așa cum specifica și planul de redresare, găsim zilele acestea un anunț postat online, de o agenție imobiliară, prin care CET Arad SA a fost scos la vânzare, la suma de 32 milioane de euro, adică 80 de euro pe metru pătrat. Ținând cont că discuții despre vânzarea centralei se purtau încă din toamnă, nu ne-ar mira ca noul proprietar oficial să devină chiar AOT Energy, despre care se discuta încă de pe atunci că ar fi „în cărți”. În definitiv, nu ar fi nicio mirare… mai ales dacă ne amintim de „mișcarea” prin care tot Peter Braun a cumpărat cu circa 668.000 euro terenul fostului depozit de zgură tot de la CET, de 68 de hectare, teren evaluat de firma bucureșteană NAI România la 0,52 euro/mp (raport de evaluare care e și în posesia Primăriei, dar care e ținut ascuns ca documentele secrete ale Pentagonului, vezi investigația AICI).

    292055864 1107517609975450 4549155013650217817 n

    Ce impact va avea un nou proprietar CET SA asupra sistemului de termoficare a Aradului?

    Este important de stabilit ce impact va avea vânzarea CET-ului mare către un alt privat, atât asupra bugetului municipiului Arad cât și asupra condițiilor pe care le vor avea oamenii, întrucât agentul termic în municipiul Arad este furnizat în principal de CET SA (cel mare, din afara orașului), care încălzește apa fie cu ajutorul curentului electric, fie cu ajutorul gazului, iar în general CET Hidrocarburi (cel „mic”, de pe Calea Iuliu Maniu, care este în continuare sub coordonarea Consiliului Local) are mai mult un rol de distribuție, „primind” apa caldă de la CET SA și „împărțind”-o mai departe în apartamentele arădenilor. Astfel că prețul pe care îl va cere noul proprietar al CET-ului mare pentru furnizarea agentului termic se va reflecta evident în bugetul Aradului. Va depinde de mulți factori, de interesele celor care dețin centrala, de înțelegerile, negocierile dintre aceștia și Primăria Arad…

    Totuși și CET Hidrocarburi are cazane care pot produce apă caldă, prin încălzirea lor cu ajutorul gazului, însă pentru Primăria Arad, în condițiile actuale, este mai rentabil ca preț să folosească serviciile CET-ului mare, decât să utilizeze încălzirea prin gaz de la CET Hidrocarburi, care are costuri mai mari. Ca un soi de „plan B”, în toamna lui 2021, s-a aprobat documentația pentru o investiție de circa 58 milioane de lei prin care ar urma să se instaleze o unitate de producere combinată de căldură și energie la CET Hidrocarburi, pentru a putea pe viitor ca centrala mică să nu mai depindă de serviciile CET-ului „mare”, din afara orașului. Toate acestea, desigur, vor necesita mult timp până să fie implementate, timp care își va lăsa impactul atât pe buzunarul arădenilor, cât și pe bugetul local, și așa afectat drastic de sumele imense de bani care se scurg anual pentru acoperirea tuturor problemelor pe care le ridică, într-un fel sau altul, CET-urile.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru stefan51

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.