Noua Centură de Est: procent de realizare peste 50%. Consiliul Județean achită provizoriu 5 milioane euro „din propriul buzunar”
Șantierul pentru proiectul „Variantă Ocolire a Municipiului Arad – Est” avansează într-un ritm bun, muncitorii ajungând deja să realizeze jumătate din lucrări. Se estimează că lucrările ar urma să ajungă la final chiar înainte de termenul limită de ianuarie 2025.
Constructorul lucrării, firma PORR Construct, a început lucrările în toamna trecută pentru proiectul ce vizează realizarea centurii de est a municipiului Arad, în cadrul căruia se realizează și un pasaj peste Mureș. Pasajul este realizat deja în proporție de 76%, iar întregul proiect a trecut zilele acestea de 50%.
Reuniți într-o ședință de Consiliu, consilierii județeni au aprobat astăzi, 13 iunie, plata unei tranșe de bani pentru proiect, până când Ministerul Transporturilor, entitatea care asigură finanțarea proiectului, va aloca creditele bugetare.
Este vorba de suma de 25.000.000 lei (aprox. 5 milioane euro), care momentan este achitată din excedentul bugetar al Consiliului Județean, urmând să fie recuperată ulterior de la minister.
Încă un proiect de ocolire a Aradului în lucru
Pe lângă realizarea acestei centuri, Consiliul Județean pregătește documentația pentru încă un drum tot cu scop de fluidizare a traficului, redirecționarea lui în afara municipiului, proiect care se află la faza de obținere a avizelor. Este vorba de un drum de legătură care va avea punct de deviere tot din dreptul comunei Vladimirescu, autoturismele urmând să ajungă de pe DN7 direct către viitorul drum expres Arad – Oradea. În ceea ce privește situația proiectului pentru construirea drumului expres (proiect al CNAIR), directorul companiei a anunțat ieri că pentru realizarea primului lot s-au înscris la licitație 7 firme. Vezi detalii aici:
Revenind la Centura de Est a municipiului, ea se va întinde pe 11 km lungime. Traseul va porni de la Vladimirescu până la Fântânele, cu traversare peste Mureș. Pe traseu va fi realizată și o pistă de biciclete de 7,2 km lungime.
Investiția se ridică în total la 347 milioane de lei (aprox. 70 milioane euro).


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)