Persoană carbonizată la Balastiera Micălaca! O altă persoană a suferit un atac de panică
Pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit cu o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD dintre care una Terapie Intensivă Mobilă la un incendiu care a avut loc la o anexă la Balastiera Micălaca, în municipiul Arad.
Din informațiile primite de la apelant, se știa de la început că exista posibilitatea ca o victimă sa fie surprinsă în interior. La sosirea pompierilor incendiul se manifesta violent, prin ardere generalizată la nivelul întregii construcții.
În interiorul clădirii a fost identificată o victimă carbonizată. Nu știm încă nici vârsta și nici genul persoanei carbonizate.
De asemenea, echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârstă de aproximativ 80 de ani care a suferit un atac de panică.
Incendiul, care s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați a fost localizat, iar pompierii acționează în aceste momente pentru identificarea posibilelor focare ascunse, îndepărtarea efectelor negative și stabilirea cauzei probabile de producere a incendiului.
Citește și:
Comentariile portalului
Dreptate cam 50% .. Ca de obicei acele întrebări retorice privind mersul la vot reflectă o mare parte din adevărul românesc ... Cel mai bun rămâne în liste (...)
@Emil, alternativa e sa treci Crisul inot
Dumneavoastra credeti ca s-a dorit "toaletarea " arborilor ? Din lemn se scot bani frumosi cred ca intelegeti, in mun. si jud. Arad nu se face nimic daca macar nu "picura". Acei (...)