Recunosc, am ratat ultimele trei crize naționale: cea de hârtie igienică de la sfârșitul anului 2019, precum și cele două recente, de carburanți, respectiv de ulei. N-am dat importanță zvonurilor, nu le-am crezut sau m-am prins mai târziu decât era cazul, nu știu exact. Cert este că nu m-am bătut pentru hârtie igienică, nu am stat cu orele la rând pentru benzină ori ulei. Mai mult, i-am privit cu o mirare vecină cu disprețul pe toți disperații care au luat cu asalt magazinele sau benzinăriile la primul semnal pe facebook. Desigur, eu sunt vinovat pentru această lipsă de empatie socială și, evident, mă încearcă un profund sentiment de regret. Nu atât că nu mi-am umplut debaraua cu suluri de hârtie igienică, butoaiele pentru varză murată și apă de ploaie cu benzină, plus cămara și sufrageria cu bidoane de ulei, cât pentru ne-patriotismul, dacă nu cumva non-patriotismul vădit față de comercianții și producătorii locali. Adică, de-ai locului ăsta vecin cu războiul din Ucraina, loc bătut de soartă și parcă tot mai uitat de Dumnezeu, într-atât a ajuns de lăsat pradă celor mai multe nemernicii pe cap de locuitor din toată lumea civilizată. Regret, dar nu-i cer scuze pentru asta. Fără să fiu adeptul teoriilor conspiraționiste care au invadat spațiul public, trăiesc cu convingerea că atât criza carburanților, cât și cea a uleiului fac parte dintr-un război în care comercianții sunt parte activă. Și de care nici guvernul nu este tocmai străin.

Sigur, despre ceea ce s-a numit criza carburanților s-a scris mult și se va mai scrie. Cu siguranță vor fi lansate în spațiul public multe explicații, argumentate economic, fiscal, politic și, poate – dat fiind contextul – militar. Probabil vor mai fi luate niște „măsuri”, vor mai fi aplicate amenzi unor „benzinari” și cu asta, frecția la piciorul de lemn se va termina. Sistemul va rămâne la fel de șchiop și putred, dar bogat și decisiv. Să ne amintim că dinspre „benzinari” au plecat spre politic multe milioane de mărci, dolari, euro și asta nu pentru că politicienii sunt „băieți frumoși”. În afaceri, nu frumusețea se plătește – un adevăr pe care l-ar putea confirma și (cel puțin) doi arădeni: Codruț Marta, dispărut de vreo zece ani (probabil omorât) și Sorin Blejnar, eliberat din penitenciar în octombrie trecut.

Da, am convingerea că „benzinarii” au pus la cale o lovitură din care ar fi trebuit să se aleagă cu multe milioane de euro, numai că ăla de la Beiuș s-a grăbit și – curat ghinion! – a fost popularizat de presa locală, iar de aici a urmat ceea ce se știe. Inclusiv panica la nivelul guvernului care a luat, imediat, problema în mâini și, de teamă!, i-a potolit pe „benzinari”. Cel puțin pentru o vreme. Nu-i pot suspecta de atât de multă inteligență profesională încât, în câteva ore să identifice elementele unui „război hibrid”. În schimb, îi pot suspecta de pasivitate în relația cu sistemul (pe care și ei îl cunosc foarte bine), adică, de complicitate cu el. Altfel, puteau să facă controale înainte de declanșarea „războiului hibrid”. Și, dacă ar fi făcut controale (serioase, nu de formă!), n-ar mai fi fost nicio criză a carburantului, nicio panică, nicio amendă.

La fel și în cazul uleiului. Numai dacă ar fi fost picați direct de pe Lună n-ar fi știut că în comerțul nostru prețurile se formează în afara oricărei logici normale. Într-o economie concurențială, cum s-ar presupune că este și a noastră, există o bătălie pentru câștigarea cât mai multor cumpărători, pentru că de la ei vin banii, câștigul, profitul. Și cum să atragi mulți cumpărători dacă nu prin calitatea serviciilor și a mărfurilor și prin prețuri cât mai mici. Ideea unui comerț sănătos nu este să dai câte un „tun” și-apoi mai vezi ce va fi, ci să obții câștiguri mari din vânzări multe. Asta s-a urmărit, teoretic, și la noi când s-a liberalizat totul în economie iar comerțul a fost lăsat să se concureze liber. Doar că, intenționat sau nu, au scăpat din vizor, controlul respectării legislației, sau pur și simplu l-au lăsat în plata Domnului. Oricum, sistemul s-a organizat rapid în așa fel încât între comercianți nu există concurență în privința prețurilor decât în sus. Despre prețuri în jos, nici nu poate fi vorba, la fel cum nu se pune problema atragerii cât mai multor cumpărători. Așa se face că, în Arad bunăoară, avem câte un Selgros și-un Metro „central” și o mulțime de altele mult mai mici, cu nume diferite, cu patroni diferiți, dar cărora le asigură marfa. Micile magazine, de cartier sau de comună, nu mai au grija aprovizionării, nici prin cap nu le trece să caute marfă la micii producători locali despre care se face atâta vorbire, de la care ar putea obține, poate, prețuri mai mici pentru o marfă sigur mai bună. Și, la urma urmei, de ce s-ar chinui dacă se pot aproviziona de la Selgros sau Metro și toată lumea este mulțumită, nu-i așa? Sigur că nu-i! Dacă hypermarketurile astea nu s-ar baza pe micii comercianți, ar trebui să atragă clienți ca să se descurce, ar trebui să aibă grijă ca aceștia să fie mulțumiți de mărfuri, de prețuri și de calitatea serviciilor prestate de vânzătoare. Și nu și-ar permite, ca Metro de exemplu, să împiedice accesul în magazin celor care nu au legitimație, să nu facă legitimații de o zi (ca Selgros), după ce au anulat o mulțime de legitimații eliberate tot de ei – oricum, Metro este, probabil, singurul magazin din lume care nu permite accesul unor potențiali cumpărători!

Ei bine, dacă astfel de practici nu ar fi permise pentru a bloca tocmai libera concurență, nu s-ar fi ajuns la situația de a avea o criză a uleiului după anul în care România a avut cea mai mare producție de floarea soarelui din Uniunea Europeană! Mai mare și decât Franța, liderul tradițional în domeniu. Asta s-a întâmplat în anul 2021 când România a obținut, cu ajutorul lui Dumnezeu care a dat ploi atunci când trebuia!, cam 3,3 milioane de tone de floarea soarelui, adică o treime din producția UE. Rezultatul? Chiar înainte de începerea recoltării, uleiul s-a scumpit! Așa, preventiv.

Ca să completăm tabloul, trebuie să spunem că România nu are capacitatea de a procesa decât cam 1,2 milioane de tone de floarea soarelui, restul producției, desigur, este exportată. Iar în aceste condiții, România își poate permite să țină „la conservare”, pe motiv de insolvență, una dintre cele mai mari fabrici de procesare, cea din Bârlad. Una peste alta, chiar dacă nu putem procesa toată producția de floarea soarelui, ca să fim un jucător important pe această piață în UE, România nu ar trebui să aibă probleme în asigurarea necesarului intern de ulei. Și nici motive să practice un preț mai mare decât în Franța sau Germania, de exemplu. Pentru că, de fapt, nebunia asta cu uleiul a pornit mai degrabă de la teama că prețul va „exploda” (cum s-a întâmplat cu benzina și motorina, de altfel).

La Kaufland se consumă responsabil uleiul, iresponsabil de scump față de cel din Germania, de exemplu

Încărcat cu astfel de gânduri, am vrut să văd cu ochii mei cum arată criza de ulei. Și am pornit la drum cu bicicleta, dar nu sfătuiesc pe nimeni să facă la fel. Ciclismul în Arad este sport extrem dacă nu ai norocul ca mașinile să fie la coadă pentru alimentare. Pista de biciclete este o glumă proastă, mai proastă chiar decât rodurile primarului Bibarț, pe care îl invit la o plimbare, cu bicicletele, pe traseul Micălaca – strada Radnei – Calea Aurel Vlaicu – strada Coposu, prin Podgoria. Nu seara, cum îi place domniei sale să se plimbe cu mașina prin oraș, ci ziua, pe la ora 12, de exemplu.

Germania, magazin Rewe, marca JA…

România, Arad, magazin Kaufland…

Kaufland este un magazin frumos și trece drept unul serios. Când  compari însă, prețurile la ulei, de aici, cu cele din Germania, te mai gândești la sensul ideii de „seriozitate nemțească”. „La prețul ăsta, bine că promovează ideea de consum responsabil” – îmi zic și ies rapid din magazin. Îndemnul ăsta la consum rațional are în el ceva rânced, parcă desprins din discursul lui Putin despre „operațiunea specială” din Ucraina. Comerțul se poate practica irațional, dar consumul să fie rațional. Danke, dar ne-a „raționalizat” destul Ceaușescu.

Lidl (Micălaca). Din tot ce-a fost cândva, au rămas scuzele și prețurile

Lidl (Germania). Promoție: 5 litri la 4,99 euro

Drum greu, cu adrenalină din belșug, până la Lidl din Micălaca. Înăuntru, în sectorul rezervat uleiului, atmosferă deprimantă. Rafturi mai mult goale, un singur sortiment de ulei (mă gândesc că n-o fi bun dacă a scăpat de uraganul disperaților), pierdut printre etichete ce evocau „gloria” de altă dată a „raionului”, când își putea permite să raționalizeze vânzarea, fără să jignească, pe față, inteligența consumatorilor cu apelul la „consumul responsabil”. Și totuși, de ce așa scump? De ce mai scump decât Lidl din Germania?

Selgros, magazinul în care totul are un preț. Sau două. Ori mai multe

Finis coronat opus, adică am ajuns la Selgros. Un hypermarket, un magazin-depozit, dar având și zone de desfacere cu amănuntul, Un colos. Ca un făcut, produsele care te-ar interesa „la bucată” se vând doar la bax, dar poți fi mulțumit, pe termen mediu sau chiar lung pentru că marfa la bax, este mai ieftină „pe bucată”. Cel puțin așa ar fi logic. Și nu doar la ulei, dar acum despre el a fost vorba.

Selgros, Arad, România. Fără lupă n-are rost

Așadar, dacă iei un bidon de cinci litri sau unul de doi litri, prețul pe litru este cam același – e drept, nu poate fi văzut pe etichetă decât cu lupa și de aceea, recomand tuturor celor care au curaj să înfrunte aceste hyper-etichete-capcană, să-și descarce pe telefon aplicația „magnifying glass”. Și s-o folosească la Selgros, că-i bună lupa asta pe telefon. Hypermarket, hyperlogică! Dar și hyperpreț. O fi din semințe culese „bob cu bob” și procesate termic la foc făcut cu lemn de santal indian (scump tare lemnul ăsta, câteva zeci de mii de euro pe tonă!).  Am ieșit hyper-repede din magazin de teamă să n-o „iau pe ulei”. Afară, în parcare, criza pare să se îndulcească și îmi pare rău că nu am „scanat” și prețurile la zahăr. Poate la criza următoare.

Și-am încălecat pe-o șa…, dar numai după ce-am trecut de barieră și am avut parte de o pistă de biciclete adevărată, nu caricatură ca-n municipiu. Între Selgros și barieră drumul este imposibil pe bicicletă. Pedestru este doar riscant.