vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Cea mai frumoasă remiză! UTA a câștigat un punct cu Mioveni după un meci care a făcut o bună reclamă fotbalului

    de Lucian Dănilă | 15 septembrie 2019, 6:11 PM | Sport | Topic special

    0

    UTA a obținut doar un rezultat de egalitate pe teren propriu în compania celor de la CS Mioveni. A fost 1-1, dar meciul putea fi câștigat atât de arădeni, cât mai ales de argeșeni, lucru pe care l-au spus și cei doi antrenori la finalul partidei.

    Arădenii au început destul de dezlânat jocul și încă din primele minute atacanții celor de la Mioveni și-au arătat incisivitatea. De altfel, Coșereanu avea să și marcheze în minutul 8, în urma unei lovituri de cap după o centrare a lui Ghiță. Nu peste mult timp, Balint, atacantul Mioveniului, a scăpat pe zonă centrală singur cu portarul Iacob, dar acesta a respins cu piciorul și a ținut echipa arădeană în meci. Ce a urmat a fost o bună propagandă fotbalului. UTA a început să atace în valuri și, după acțiuni foarte reușite, fotbaliștii arădeni au ratat cu o seninătate incredibilă.

    Ocazia lui Ioniță din minutul 30 a fost monumentală. Buhăcianun a driblat portarul, a așezat în fața porții pentru Ioniță, dar atacantul care a jucat în trecut și în Bundesliga a trimis pe lângă din 5 metri! Fundașii Mioveniului erau înmărmuriți și nu înțelegeau cum de mingea nu a intrat în poartă. Romario Moise și Miculescu au ratat și ei ocazii bune, dar egalarea avea să vină înainte cu două minute de intrarea la vestiare. Stancu a tras la poartă, Croitoru a respins în sus, Ilie a câștigat duelul la cap cu adversarul său, i-a trimis lui Ioniță și atacantul a marcat din voleu de la opt metri de poartă.

    Repriza a doua s-a jucat de la o poartă la alta. UTA nu a reușit să își subordoneze adversarul, iar jocul de posesie nu a mai fost la același nivel ca și în a doua parte a primei reprize. Chiar și așa, Buhăcianu și Miculescu au ratat ocazii rarisime. Vârful de atac arădean a fost bine lansat de Ioniță, a ajuns la minge înaintea portarului Croitoru, a trimis cu capul peste acesta spre poarta goală dar mingea a trecut pe lângă bară. Ratarea lui Miculescu a fost și mai mare. Rus a driblat tot pe partea stângă de atac, a pasat în fața porții unde Miculescu era liber, dar tânărul jucător al arădenilor a lovit mingea rău și Raul Costin a respins de pe linia porții. Au fost două ocazii care puteau face ca cele trei puncte să rămână la Arad. Dar, poate, era injust…

    În ciuda dărurii, a voinței jucătorilor arădeni de a câștiga acest meci, formația din Mioveni a arătat că nu degeaba se află pe locul al 3-lea și a câștigat pe terenul Buzăului sau meciul cu adversara din județ, FC Argeș. Atacanții echipei din Mioveni au scppat de încă trei ori singuri cu portarul Iacob, dar acesta efectiv a făcut minuni între buturi. Ultima astfel de intervenție a avut-o chiar în minutele de prelungiri, atunci când Massaro a avut victoria în vârful bocancului, dar Iacob a scos cu piciorul.

    Stadionul a fost plin, spectatorii au creat o atmosferă cum nu prea vedem la meciurile din Liga 1, iar cele două echipe au dat totul pentru a obține cele trei puncte. UTA a câștigat un punct după un meci pe care, liniștit, putea și să îl piardă.

    A fost, în ciuda amărăciunii faptului că UTA nu a câștigat, cel mai frumos egal văzut în ultimii ani la Arad.

    UTA – CS Mioveni 1-1 (1-1)

    Alex Ioniță 43 / Coșereanu 8

    UTA: Fl. Iacob – Andr. Rus, Fl. Ilie, Şeroni, Bg. Stancu (Tomozei 70′) – Miculescu, Lorenzi, R. Moise, Bustea (Oct. Ursu 59′) -Al. Ioniţă (Cip. Rus 64′), Buhăcianu

    Rezerve neutilizate: Bolboaşă – Melinte, Dam. Isac, Hrezdac

    Antrenor: Laszlo Balint

    CS Mioveni: F. Croitoru – Rob. Ghiţă, Celea, Beţa, Burnea – Anghelina (M. Şerban 59′), R. Costin – Işfan (Massaro 64′), Hergheligiu (Ct. Alexe 87′), Coşereanu – Val. Balint

    Rezerve neutilizate: Val. Sima – Rob. Gherghe, Traşcu, Cioargă

    Antrenor: Marius Stoica

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.