Ce se întâmplă dacă bagi un pescăruș într-un blender? #Oumaigad!

    de [email protected] | 16 noiembrie 2018, 6:44 PM | Cultură | Topic special

    0

    (foto: Laurian Popa)

    Nu mai e un simplu curent cool de primăvară, un val care vine și pleacă. E deja o tendință avangardistă omniprezentă, foarte aprigă în lumea teatrului, scopul expres fiind acela de a stabili un nou sens pentru nonsens, de a băga toate organele posibile în toate lecțiile de dramaturgie, de a determina o nouă geneză, cu aplicabilitate generală și subiectivă deopotrivă, metoda fiind una simplă și inventată, de fapt, demult: în pop culture îi spunem, astăzi, REMIX, și e o tehnică benefică pentru toată lumea. Greii de ieri, autorii eterni care au trăit și au murit în veacuri diferite capătă acum aripi din oficiu, devin cool din nou, laolaltă – desigur – cu autorul nou (obligatoriu talentat, dar și norocos, dacă se poate), care și-a băgat mâna creatoare, ori s-a băgat până-n gât în interiorul operei sacre, în acest „animal suav” despre care se credea că e de neîmblânzit, ca să-i reformuleze identitatea, mișcările, menirea. Cei care sunt de părere că forțarea în contemporaneitate a pieselor clasice în arta teatrală nu are niciun Dumnezeu, ar trebui să reconsidere puțin lucrurile: e vorba, în definitiv, de libertatea divină a creației, de curajul de a încerca un limbaj nou, o viață dramatică nouă… dar e vorba și de plăcerea sadică, atât de umană, de a încerca doar de-al dracu’ chestia asta, cică, interzisă. Ce se întâmplă, deci, dacă bagi un pescăruș – simbolul libertății și al purității – într-un blender? Ce se întâmplă dacă iei „Pescărușul” sacrului Cehov și-l omori cu OMG și WTF, ca apoi să-l servești pe tavă ca pe o specialitate culinară proaspătă?

    „Scuze, scuzeeeee”…

    pentru acest intro lung. Am vrut doar să zic că exact asta a făcut și tânăra regizoare bucureșteancă Catinca Drăgănescu cu ajutorul actorilor arădeni, în spectacolul „[ză] Pes©ăruş – o comedie”, noua premieră a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, ce a debutat joi seara, în prima zi a Festivalului Internațional de Teatru Clasic – ediția a XXIV-a.

    Miza principală a Catincăi Drăgănescu este subtextul introdus de marele Cehov, el însuși un promotor pe vremea lui, care a conștientizat distanțarea de acțiunile dramatice tradiționale și a învăluit criticile sale sociale într-un context ironic-amuzant, aplicând în rețetă un combineișăn de panteism, materialism și nihilism… și, cum spunea chiar Cehov: „o mulțime de conversații despre literatură, puțină acțiune, multă iubire”.

    Plus de asta, Catinca Drăgănescu mai are un as în mânecă. [ză] Pes©ăruş abundă de efecte speciale moderne, o scenografie extravagantă și eclectică, un light design puternic și un mixaj de sunet electric-fantastic… dar, poate, cea mai importantă bilă albă pentru regizoare e că nu a alterat semnificativ povestea de bază, păstrându-i până și caracteristica „piesa în piesă” și chiar relația intertextuală cu „Hamlet”.

    În rest, totul e regândit, totul e reinterpretat, cu o isterie juvenilă asumată și exacerbată. Astfel încât rezultatul este, într-adevăr, #oumaigad și #uatăfac. E o pantă alunecoasă, însă, acest curaj virulent de a remixa un clasic și de a-i sodomiza opera după cerințele și tehnicile actuale. Mulți au încercat-o și mulți s-au împiedicat în propria lor libertate spontană.

    Nota 10 (cu steluță) pentru actorii arădeni

    Norocul regizoarei Catinca Drăgănescu se cuantifică, fără doar și poate, prin actorii arădeni din distribuția spectacolului. Toți, grămadă! 

    Carmen Vlaga Bogdan, Robert Pavicsits, Ioan Peter, Iulia Pop, Zoltan Lovas, Alex Mărgineanu, Angela Petrean Varjasi, Ștefan Statnic, Oltea Blaga și Cecilia Lucanu Donat, ba chiar și actorul amator Cosmin Blaga, au dat încontinuu tonul și au dat totul, maximul posibil pentru aceste roluri destul de bizare și… în cazul în care ar fi fost o fărâmă de nesiguranță la mijloc din partea lor, în ceea ce privește succesul unei astfel de piese experimentale (în ciuda experienței individuale ale fiecăruia, ei fiind mai „acasă” în roluri mai clasice), acest lucru, din fericire, nu s-a văzut defel.

    Spiritul ludic al piesei le-a oferit actorilor șansa de a fi bombastici atât în situațiile comice, cât și în cele dramatice, ironizând astfel jocul teatral clasic (voit sau din greșeală, aproape că nici nu mai contează), credibilitatea personajelor oricum nefiind caracteristica de bază a acestui spectacol. Esența este… tocmai esența, povestea și mesajul. Stilizate, ce-i drept, cu ajutorul unui arsenal hipnotizant de elemente audiovizuale și tehnici regizorale contemporane, rewind-ul triplu al unei secvențe, ori fumul care-i iese din – sau prin – capul lui Konstantin Gavrilovich Treplev (zis Costea în [ză] Pes©ăruş, în interpretarea excelentă a lui Robert Pavicsits), fiind doar cireșile de pe tort.

    Trebuie trecute în revistă, rapid, și micile-mari schimbări față de piesa originală, care au adus noutatea în „Pescărușul” – varianta „revizuită și adăugită”, a Catincăi Drăgănescu. Piesa în piesă, interpretată de Nina (Iulia Pop), este aici o piesă muzicală cu o coregrafie sexy și rea, demnă de Kiss TV, Sorin (Ioan Peter) este un hipiot puțin sărit de pe fix, iar diva Irina Arkadina, actrița trecută de prima tinerețe (jucată tot excepțional de Carmen Vlaga), e adepta excesivă a englezismelor trendy (Oh My God, WOW, What The Fuck) – în antiteză firească cu franceza la modă în toată Europa de acum un secol.

    „Scuze, scuzeeeee”…

    dar trebuie menționată și partea negativă a spectacolului… care nu a fost neapărat gravă, dar plutea, cumva, în permanență în aer. Și era un lucru firesc. Înverșunarea (ca să nu spun brutalitatea) cu care s-a reorganizat povestea de cadru putea fi lejer trecută cu vederea, însă… ce e puțin mai mult decât trebuie, poate fi interceptat cu ușurință ca fiind mult și punct. Supradoza de replici rescrise, amalgamul virgonț creat de înlăturarea pauzelor dintre acte și, în principiu, ignorarea sălbatică a oricărui moment oportun pentru o clipă de respiro pentru public, au scăzut inevitabil coerența spectacolului, ca să nu mai spun că aproape două ore și jumătate de sindrofie abstractă cu lumini și fum și OMG și WTF poate părea, de asemenea, cam mult pentru unii.

    Desigur, după o bere, un duș fierbinte, un somn dulce și un vis fără sens, povestea per ansamblu – fie și regândită și remixată – capătă sens, în cele din urmă.

    …iar „câinele vieții latră în hambar… și latră, și latră în zadar”.

     

    Foto: Laurian Popa / Teatrul Clasic „Ioan Slavici”

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.