Capsula de timp: o excursie empatică prin sistemul medical arădean, prin anii ’30 și înapoi în prezent

    de Raluca Medeleanu | 4 octombrie 2014, 11:06 AM | Altădată

    3

    Cu zeci de ani în urmă, oamenii erau revoltați datorită situației sistemului sanitar din Arad. Medicamentele erau extrem de scumpe, iar oamenii bolnavi nu aveau bani să apeleze la medici. Ziarele descriau amănunțit situația alarmantă. Dar asta face parte din trecut… sau nu?

    Să vedem cam cum stă treaba astăzi:

    Oamenii bolnavi parcă-și storc la fel buzunarele pentru a se pune înapoi pe picioare.

    Medicii de familie sunt și acum doar aparate de scris hârtii. Funcționează doar la program, iar ca să funcționeze, trebuie să aibă o cifră minimă de înscriși, fără o limită maximă, așa că preiau cât mai mulți pacienți pe care nu îi văd niciodată. Nici ei, nici asistentele nu fac tratamente la domiciliu, așa că bolnavii se văd nevoiți să apeleze la serviciile private, asta dacă îi ține buzunarul.

    S-au desființat spitalele teritoriale, funcționează doar spitalele de urgență (Județeanul și clinicile de profil). A mai rămas Policlinica Municipală în care medicii selectează programările fără plată prin CASS, iar restul, deși au dreptul la tratamente gratuite, nu mai ajung la rând în veci. Se văd nevoiți să plătească parțial dacă au noroc, sau în caz că nu, integral.

    Situația e la fel de „roz” și în ceea ce privește industria farmaceutică, ce manipulează populația prin intermediul reclamelor la radio sau la TV, îndemnându-i să cumpere medicamente pentru cele mai mici simptome, sau chiar doar pentru „prevenția” numeroaselor boli. Astfel, oamenii, neștiind ce să mai aleagă, iau de toate și ajung să cheltuie sume exorbitante pe medicamente de care nu ar fi avut nevoie de la început.

    Farmaciie vând la liber un număr tot mai ridicat de medicamente, chiar dacă majoritatea lor, legal, se administrează doar pe bază de rețetă prescrisă de un medic specialist. Astăzi majoritatea populației a devenit propriul său medic.

    Cel mai alarmant lucru se petrece cu medicamentele compensate. Compensarea e atât de „bună” încât dacă nu ești atent s-ar putea să te trezești că plătești doar cu 5-10% mai puțin. În plus, medicamentele compensate se oferă de către medicii de familie doar într-o perioadă a lunii, atunci când le intră fondurile de CASS. Acestea sunt limitate, așa că deși ar avrea dreptul, nu toți pacienții beneficiază de ele. Dacă cineva are „norocul” să se îmbolnăvească în afara perioadei respective, trebuie să-și cumpere medicamente la preț întreg, pentru că medicul nu mai are fonduri până luna viitoare. Beneficiază de compensații poate cei care au pile (fiecare păstrând câteva rezerve pentru un caz sau altul).

    Să sperăm, totuși, că peste încă atâția zeci de ani câți au trecut de la scrierea articoului extras din ziarul arădean Știrea în anii ’30, pe care vi-l prezentăm ca punct de comparație mai jos, situația să se schimbe, iar citind cele scrise aici să ni se pară doar povești SF grotești…

    IMG_1956

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cam multe lucruri false in acest minunat articol.Pare scris din ce ati auzit in tramvai sau pe la cozi.E bine ca totusi medicii de familie nu preiau si pacienti de care n-au auzit niciodata,daca tot nu au de gand sa-i vada vreodata.Fondurile CASS nu mai sunt limitate doar la o parte a lunii (probabil cea luminata) de cam 5-6 ani.Pilele au ramas binenteles ,chiar daca nu sunt folosite pentru fiole.Compensarile nu sunt cele mai grozave,dar exista si medicamente generice care sunt accesibile. In ceea ce priveste industria pharma,clar exista manipulare,dar inca nu putem cumpara gloante din farmacii…dar poate peste 30 de ani(si binenteles vor fi medici androizi si spitale teritoriale zburatoare).

      --2 voturi
      +1
      -1
      • Un medic la terminarea facultatii a facut un juramant, Juramantul lui Hipocrate, prin acest juramant s-a angajat sa ajute orice persoana, nu doar pe cei pe care ii are pe lista sau pe cei care ii platesc serviciile medicate, a fi medic inseamna ca vrei sa ajuti alti oameni, nu inseamna nicidecum sa fi afacerist.
        Probabil nu ai avut nevoie de medicamente compensate de susti ca nu sunt probleme cu fondurile, sunt medicamente compensate 100% (ar trebui sa fie gratis) dar la farmacie ajungi sa platesti pentru a le putea ridica
        Daca vreti sa vedeti cum arata sistemul medical in anii ’30 mergeti la Sectia de Pediatrie a Spitalului Judetean Arad (de la Intim, pe colt) singurul loc din Arad unde se fac internari pentru copii, daca aveti drum pe acolo veti gasi: cadavre de porumbei (calcati de zeci de ori de masini) pe aleea din curtea spitalului care duce de la cladirea mare a spitalului spre sectia de pediatrie, saloane murdare unde praful nu este sters cu saptamanile, medicii vad copii doar dimineata, probele de sange si urina sunt tinute pe hol pe unde trec si pacientii/insotitorii/vizitatorii, insotitorii cate stau cu copii internati trebuie sa plateasca 20 ron pe zi (nu se plateste in prima si ultima zi) dar nu beneficeaza de absolut nimic (nici de mancare si nici de un pat) practic parintii/insotitorii dorm in pat cu copii, toaletele si dusurile nu corespund niciunui standard de igiena, medicii pediatrii nu isi dau nici un interes pentru copii internati, practic folosesc “jobul” de la Judetean pentru a-si “racola” pacienti pentru cabinetele private unde mai practica sau pentru “practica” spudentilor lor (Dr. Dumitra mai are si jobul de profesor pe langa cel de la cabinetul privat, cand sa mai aiba timp de copii internati ?), asistentele sau femeile de serviciu in fiecare dimineata inaintea vizitei de dimineata a Dr. Bilascu (si singura vizita in 24 h) trece prin saloane si anunta parintii/insotitorii “sa faca patul si putin curat prin salon ca vine doamna doctor la vizita” (parca ar fi lagar nazist)
        Nu cred ca a fost vreodata cineva in control la Pediatrie sa vada cum sunt internati copii, daca cineva nu crede cele relatate mai sus poate sa mearga singur sa se convinga (am si poze si filmare cu praful din saloane)

        +4 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.