luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Călin Bibarț nu știe, până luni, dacă va candida independent la Primăria Aradului | Video

    de Andrei Fuliaș, Raluca Medeleanu | 20 noiembrie 2019, 12:04 PM | Politikos | Recomandările editorilor

    0

    Ne aflăm la câteva zile de turul doi al alegerilor prezidențiale și, deși candidatul liberalilor, președintele Klaus Iohannis, pare a fi favorit cert la câștigarea unui nou mandat, în mijlocul liberalilor arădeni miroase a „sânge”. Și spunem asta bazându-ne pe câteva calcule logice, dar și pe, poate cel mai important, informațiile pe care le avem chiar din interior.

    Evident, totul pleacă de la candidatura pentru fotoliul de primar lăsat oarecum liber de Gheorghe Falcă. Spunem „oarecum” fiindcă respectivul fotoliu de primar n-a fost lăsat tocmai „liber”. Iar asta pentru că, deși Călin Bibarț s-a așezat pe el din postura de viceprimar, Falcă și-a desemnat deja urmașul în persoana lui Sergiu Bîlcea. Da, exact așa e, și-a desemnat urmașul, chiar dacă liberalii se vor apăra de această „acuzație” și vor spune că Organizația Municipală l-a desemnat pe Bîlcea, noi știm că nu e așa. Iar în sprijinul nostru vine și acel simulacru al votului dat de o mână de liberali într-un parc, cu mâinile ridicate. Or, procedura asta numai vot democratic nu poate fi numită, fiindcă, să fim serioși, cine va ridica mâna altfel decât o cere „El Lidero Maximo”, riscându-și poziția în partid sau, după cum bine știm unii, chiar poziția la locul de muncă – mulți dintre „votanți” fiind angajați de Partid în niște posturi călduțe de prin administrația publică sau instituții subordonate.

    Așadar, ne lovim de momentul în care logica pare să nu aibă logică. De momentul în care un primar, fie el și interimar, care poate da liniștit cu cifrele (din sondaje și nu numai) de masă, cerându-și drepturile, este tras pe linie moartă de partid, fiind înlocuit cu un coleg de-al său care abia dacă reușește să scoată capul pentru a respira de sub acel ocean de cifre. Ciudat, nu? Sau ne putem întreba oare câte din cifrele – deocamdată bune – ale partidului se pot transfera pe „ăla micu’”?

    Nu e neapărat treaba noastră cum decid liberalii să-și taie zarzavaturile din ciorbă, însă parcă în același timp este, din moment ce desemnatul, „The one”, va urma – cu mari șanse – să conducă destinele acestui oraș.

    Bun, și ajungem la momentul în care zvonurile potrivit cărora Călin Bibarț nu se mulțumește cu decizia unora din partid și cu candidatura pe locul 1 pe lista de la Senat (așa cum știm că i s-a promis/propus), ci că ar vrea neapărat să rămână la Primărie. Luând în considerare chiar și o candidatură din postura de independent.

    Ei bine, noi nu ne-am mulțumit cu aceste zvonuri și am decis să-l întrebăm direct pe Călin Bibarț ce are de gând să facă.

    Astăzi, în conferință de presă, întrebat de Special Arad dacă ia în calcul să candideze la Primăria Aradului chiar și dacă nu o să fie lăsat de PNL, în sensul că ar putea candida independent, Bibarț ne-a spus: „No comment. Cât timp e campanie electorală, nu comentez”. Atunci i-am replicat că o să-l întrebăm luni, la care primarul a râs și ne-a spus: „Întrebați-mă luni”.

    Noi spunem că am primit răspunsul… dar o să revenim, cu siguranță, luni. Mai ales că acesta, la răspuns ne referim, sună ca o amenințare la adresa opozanților săi din PNL.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.