vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Bugetul Aradului, (în sfârșit) făcut public. Câți bani sunt puși la bătaie pentru 2019

    de Raluca Medeleanu | 28 martie 2019, 5:58 PM | Administraţie | Topic special

    0

    Dat fiind faptul că anul acesta Bugetul General al României s-a întocmit cu atâtea peripeții, întârzierea a avut efect în lanț și asupra întocmirii bugetelor locale. Dar iată că, în sfârșit, după trei luni de suspans, ne-a fost prezentat și proiectul bugetului municipiului Arad pentru anul 2019. Bugetul total al Aradului este de 622.218.000 lei, din care 545.722.000 lei reprezintă cheltuielile.

    Așa cum era de așteptat, lucrurile nu sunt mai „roz” decât anul trecut (când s-a modificat legislația, iar cota rămasă în bugetul municipiului din impozitul pe venit s-a diminuat de la 16%, la 10%), ba mai mult, potrivit calculelor muncipalității, Aradul are pentru anul 2019 un buget chiar mai mic decât cel din 2018. Potrivit statisticii pe care a prezentat-o primarul Gheorghe Falcă, în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi, 28 martie, bugetul Aradului este într-o continuă scădere, aflându-se la ora actuală, ca similitudine, cu cifrele din 2013, dar cu cheltuieli mai mari.

    Astfel, din totalul bugetului, banii rezervați investițiilor reprezintă doar 32%, iar restul se vor „duce” pe diferite cheltuieli care se vor efectua în decursul anului 2019 (vezi tabelul de mai jos). Din totalul investițiilor, 84% reprezintă continuarea unor lucrări începute anul sau anii trecuți (152.034.000 lei), 14% reprezintă achizițiile de bunuri și alte cheltuieli (26.012.000 lei), iar doar 2% reprezintă lucrări noi pe care le va începe municipalitatea (3.073.000 lei).

    cheltuieli buget arad 2019

    Structura cheltuielilor de investiții propuse în bugetul general al Aradului pentru anul 2019 se prezintă în felul următor: aproximativ 90% din total revin investițiilor din bugetul local și excedentului bugetar (aici, ne referim la investiții începute anii trecuți, care continuă și în 2019), mai exact vorbim de 161.330.000 lei, apoi aproximativ 7,8% revin investițiilor din proiecte, adică 14.181.000 lei, 2,5% revin investițiilor din transferuri, adică 4.550.000 lei și numai un procent infim de 0,58% îi revin investițiilor din bugetul propriu, mai exact 1.058.000 lei.

    Sumele alocate pentru finanțarea sănătății se ridică în total la 5.700.000 lei și vizează reparațiile capitale ale fațadei secției de ORL, Oncologie, Oftalmologie și Dermatologie, realizarea studiului de fezabilitate a blocului operator – unitate spitalicească situat în Piața Mihai Viteazu nr.7-8, reaizarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea secției de recuperare, medicină fizică și balneologie situată în fostul Spital Municipal și dotarea Spitalului Județean Arad cu mașini, echipamente și mijloace de transport (cu finanțare din transferuri interne).

    De asemenea, aflăm că totalul sumelor alocate pentru Cultură, Recreere și Religie se ridică la 118.847.000 lei (care, potrivit graficului de mai sus, are cel mai mare procent dintre cheltuieli, aprox. 22%).

    Puteți studia în întregime bugetul municipiului Arad, pe pagina oficială a Primăriei Arad, sau prin următorul link:

    http://www.primariaarad.ro/files/proiecte/p1066.pdf?fbclid=IwAR1fbH3X4x1Jxc36WlwAD4pK14ehqMedtgHZvocC23Tq-Zf9Ucxppgk9XKo

    Momentan, proiectul bugetului este lăsat la transparență, până în 10 aprilie, după care Primăria Arad va organiza o dezbatere publică unde orice arădean va avea posibilitatea să își exprime părerea și să ofere sugestii. Data dezbaterii nu a fost încă făcută publică, însă o vom anunța îndată ce aceasta va fi stabilită. În urma dezbaterii publice, proiectul va fi supus la vot în Consiliul Local Municipal și abia după ce va trece de votul consilierilor va intra oficial în vigoare.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.