marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Bravo, UTA, deja ai stil în a te face de râs: „U” Cluj – UTA 3-0. Arde vestiarul…

    de Lucian Dănilă | 12 mai 2019, 8:39 PM | Sport

    0

    Zile grele pentru UTA. După umilința din derby-ul cu ASU Poli, după vizita suporterilor în vestiarul roș-albilor pentru a cere explicații, Bătrâna Doamnă pare în colaps. Nu a surprins înfrângerea de pe Cluj Arena, în fond UTA a pierdut în fața unei candidate la promovare, echipa cu cele mai multe goluri marcate în acest eșalon. A surprins, din nou, modul în care s-au petrecut lucrurile…

    Păcurar, secundul cu prerogative de principal de pe banca tehnică a arădenilor, a fost lipsit de câțiva jucători importanți ca Șeroni, Neagu, Coulibally, Miculescu sau Ivan. Tehnicianul arădenilor a făcut o rocadă în banda dreaptă, acolo unde Ciucur și Costin au schimbat rolurile, primul evolând fundaș dreapta, iar Costin, mijlocaș. UTA a încasat primul gol la chiar prima acțiune de atac a ardelenilor. Goga a trecut de Rafael Iuga precum de un jalon și a tras de la 18 metri puternic la colțul scurt, fără șanse pentru Orlic. Clujul nu a părut o echipă de neînvins. Au arătat acest lucru și în partidele cu Mioveni sau Ripensia. Atitudinea arădenilor a fost destul de bună după gol, dar indolența lui Kanda sau greșeala arbitrului au făcut ca scorul să rămână 1-0 până la pauză. Kanda, în minutul 23, a primit o pasă extraordinară de la Rus, a rămas singur cu portarul Dur-Bozoancă, dar foarte indolent, atacantul venit de la Călărași a trimis foarte slab, cu piciorul stând, în glezna portarului. Imensă ocazie…

    David Popa a fost secerat cu ambele picioare chiar pe linia careului de fundașul Cordoș însă centralul Flueran a uitat să… fluiere. Poate iese managerul clujenilor, Ioan Ovidiu sabău, să spună că a fost totuși penalty, dacă ne amintim cum a primit penalty „U” la meciul de duminica trecută de la Timișoara… La pauză s-a intrat cu 1-0 pentru clujeni, iar arădenilor le lipsea tocmai acea determinare despre care vorbeau suporterii, deși ca joc nu a fost cu nimic sub adversarii lor. „U” a părut o echipă obosită, bătrână, o echipă care aștepta o sclipire de la Goga sau o finalizare de la arădeanul Cristian Gavra.

    Hrezdac a rămas la vestiare după pauză, o nouă problemă neprevăzută pentru Păcurar. Blondul mijlocaș al Bătrânei Doamne a fost cel mai determinat jucător al arădenilor atât astăzi cât și în partida cu ASU Poli. Locul său avea să fie luat de Isac, colegul său de la juniori. În partea a doua UTA nu a mai contat cu excepția a două șuturi de la distanță expediate de David Popa și Cipri Rus.

    În minutul 62 a venit și momentul în care UTA s-a făcut din nou de râs în fața camerelor de luat vederi.  Kanda a pierdut ușor o minge în fața lui Abrudan la 25 de metri de poartă, faza avea să se dezvolte în careul arădean, mingea a ajuns la Gavra, acesta a șutat, Orlic a respins în sus iar Goga a venit lansat și a semnat „dubla” cu o lovitură de cap cu toată opoziția lui Costin. Era 2-0 și Păcurar a decis să-l schimbe pe Kanda cu juniorul Oroian. Aici a venit momentul penibil… În loc să pună capul în pământ după imensa ocazie ratată, după mingea pierdută care a dus la încasarea golului al doilea, Kanda s-a dus ca un cocoș direct spre Manea cu intenția probabil de a-l brusca. Probabil Manea i-a reproșat de pe margine greșeala de la gol, probabil i-a spus unele cuvinte care l-au afectat, dar chiar și așa, astfel de secvențe au arătat foarte urât la televizor…

    Poate a greșit și Manea, dar să nu uităm unele aspecte legate de fotbalistul care a revenit astăzi pe teren la cinci luni după operația de ligamente. După retragerea din activitate a lui Botiș și plecarea de la echipă a lui Strătilă, Manea a fost cel mai determinat și cel mai determinant jucător al echipei UTA până la întoarcerea acasă a lui Cipri Rus. Fundaș foarte puternic, Manea nu este înzestrat cu viteză și uneori dă senzația că este rudimentar, dar prin determinarea sa a ajuns să marcheze goluri importante la UTA, golul acela de la Brașov  care, să ne amintim, ne-a adus și la barajul cu Călărași.

    Păcurar recunoaște problemele din vestiar. După ce ne-a spus că unii dintre jucători nu au înțeles importanța unui derby cu Poli, după ce am văzut la fiecare meci de acasă, fie că a fost cu Chindia, fie că a fost cu ASU Poli, că Șeroni pleacă primul la vestiar gesticulând la tribună, că Melinte este mereu iritat, iată că a venit acum și rândul lui Kanda. Dar să vedem ce a spus Păcurar referitor la aceste aspecte:

    „Este şi o presiune la noi în vestiar care se reflectă asupra jucătorilor. Numai ei trebuie să rezolve acest lucru, pentru că ei au ajuns aici. Urmează un joc decisiv cu Bacăul. Avem nevoie de puncte, neapărat trebuie să câştigăm. Pe urmă mergem la FC Argeş, vine Petrolul şi mergem la Mioveni. Trebuie să fim foarte atenţi şi să gândim foarte bine meciul ce urmează.

    Într-adevăr, a fost un mic conflict. Kanda a pierdut mingea şi am luat gol, dar sunt şi alte probleme la UTA, cele mai mari legate de terenul sintetic şi de accidentările favorizate de acesta. Astăzi, cu cinci titulari în plus, altfel ar fi decurs lucrurile. La UTA nu se obişnuieşte să ai două înfrângeri la rând, iar una dintre ele a venit chiar acasă cu Poli, după un meci slăbuţ. Astăzi am jucat destul de bine în prima repriză, dar nu a fost de ajuns. Cu Băcăul trebuie să câştigăm, altfel va fi problemă mare”, spune Păcurar.

    La ultima fază a meciului, Costin l-a faultat în careu pe Hordouan. Arbitrul Flueran a vrut de data aceasta să vadă infracțiunea, a dictat penalty, iar Goga se pregătea să facă hat-trick-ul. A executat, însă, în stilul lui Messi, mișcând mingea pentru Florescu care a venit lansat și a marcat pentru un 3-0 final. Să nu mai spunem că în momentul în care Goga a atins mingea Florescu și alți vreo cinci jucători erau deja în careu… Flueran nu a văzut detaliile astea…

    UTA face un nou meci modest spre foarte modest, pierde la scor de neprezentare și arată tuturor că sunt probleme mari în vestiar. Da, în aceste momente grele arde vestiarul… Încă un sezon ratat, însă un sezon în care fanii arădeni sunt păcăliți că proiectul funcționează, că ne pregătim pentru viitorul sezon în care se atacă promovarea.

    Și Borcea s-a tot pregătit vreme de vreo zece ani pentru Liga Campionilor. Și? A fost acolo? Niciodată…

    „U” Cluj-Napoca – UTA Arad 3-0 (2-0)

    „U” Cluj: Dur-Bozoancă – Al. Coman, Abrudan, Andr. Cordoş (I. Ursu 64′), Berci – Chitoşcă, Gab. Giurgiu (G. Florescu 70′), Greu – Haţiegan (Hordouan 41′), Goga (cpt.), Gavra

    Rezerve neutilizate: Iul. Dinu – Telcean, Nic. Pîrvulescu, Mir. Axente

    Antrenor: Bogdan Lobonţ

    UTA: Orlic – Ciucur, El Hasni, R. Iuga, Copaci (Al. Manea 78′) – Cr. Costin, Melinte, Hrezdac (Dam. Isac 46′), Kanda (Oroian 64′) – Dav. Popa, Cip. Rus (cpt.)

    Rezerve neutilizate: Bodea – Cr. Matei, Gavrilă

    Antrenor: Cristian Păcurar

    Foto: fcuniversitateacluj.ro

    liga 12

    liga 22

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.