Kanda vine la Arad pentru a promova în prima ligă cu UTA!





„Primul gând e să mă acomodez cât mai repede, să intru în formă bună, să ajut echipa cât pot, iar din vară să tragem pentru promovare”, sunt cuvintele spuse de Boudoin Kanda, fostul jucător al celor de la Dunărea Călărași care a semnat ieri cu UTA Arad.
Kanda este primul jucător de culoare care a evoluat vreodată pentru un lot național al României. S-a întâmplat pe vremea în care era junior al clubului Dinamo, acolo unde a fost pregătit chiar de actualul antrenor de la FCSB, Mihai Teja. Boudoin Kanda s-a născut pe data de 17 aprilie 1993 în București și a început fotbalul la Dinamo. A jucat pentru România Under 15 și Under 16, iar din 2012 și până acum a fost component al Dunării Călărași, echipă la care a evoluat în perioada 2012-2018 și cu care a obținut două promovări, una în Liga a 2-a și cea din vară în Liga 1. Kanda a fost pe teren în ambele meciuri disputate în barajul pentru promovare în Liga 1 dintre UTA și Dunărea, în 2016.
”Primul gând e să mă acomodez cât mai repede, să intru în formă bună, să ajut echipa cât pot, iar din vară să tragem pentru promovare. Sper să pot da din experiența acumulată în acești ani”, a mărturisit mijlocașul, care a avut ocazia să simtă pasiunea tribunei arădene mai ales în barajul din vara anului 2016. UTA are cei mai frumoși suporteri, îi simți în teren, e ca și cum ai un om în plus” (Boudoin Kanda pentru uta-arad.ro)
Kanda a participat deja la un antrenament condus de Ionuț Popa. Cel mai probabil, Kanda va face pereche în atac cu Cipri Rus, cel cu care a fost coleg în primăvara anului trecut la Călărași. Înzestrat cu o viteză foarte bună, jucător de forță, Kanda s-a remarcat de multe ori și ca executant al loviuturilor libere. În Liga 1 a evoluat în 14 meciuri pentru Dunărea. În 97 de meciuri, Kanda a marcat 25 de goluri pentru gruparea de la Dunăre.
PS: La UTA a sosit și un fundaș austriac, Simon Strauss, jucător născut în anul 2000 care evoluează pe postul de fundaș central. El a fost crescut la academia clubului din Salzburg, iar ultima sa echipă a fost Tonsberg, club care evoluează în Liga 4 din Norvegia.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)