marþi, 27 octombrie, 2026

Special Arad Logo

    Aripi pentru viitor! DGASPC Arad va oferi o șansă la o viață mai independentă unui număr de 135 copii cu dizabilități

    de Raluca Medeleanu | 27 octombrie 2026, 1:57 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    Fiecare copil merită să se dezvolte, să comunice cu cei din jur și să-și descopere potențialul, indiferent de obstacolele pe care le întâmpină pe drum, iar părinții lor merită să dețină toate „uneltele” pentru a îi putea sprijini. Plecând de la această nevoie reală din comunitate, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Arad a prezentat astăzi, la sediul Consiliului Județean, un nou proiect european pe care îl va a implementa, începând cu anul viitor, numit predestinat: ARIPI (Abilitate, Recuperare și Implicare pentru Integrare).

    Cu un buget total de aproape 8 milioane de lei (cofinațat prin fonduri europene și ale Consiliului Județean Arad), acest proiect își propune să ofere sprijin concret pentru 135 de copii cu dizabilități din județul Arad (dintre care cel puțin 16% de etnie romă), dar și pentru familiile lor, având o durată de implementare de 39 de luni.

    Peste 1000 de copii, înregistrați cu dizabilități mintale și psihice în județul Arad. Mulți au rămas și în afara listei

    Necesitatea acestui demers este cu atât mai mare cu cât în județul Arad erau înregistrați 1.099 de copii cu dizabilități mintale și psihice în 2025, însă reprezentanții DGASPC subliniază că numărul real este mult mai mare, mulți părinți evitând înregistrarea oficială de teamă a stigmatizării sociale.

    În plus, specialiștii au evidențiat importanța critică a diagnosticării timpurii a autismului, în condițiile în care mulți copii sunt depistați abia la grădiniță, când recuperarea, în special a impedimentelor verbale, devine mult mai dificilă.

    Pentru a schimba această realitate, proiectul extinde serviciile Centrului de zi și recuperare „Simba” din Municipiul Arad și ale Centrului de recuperare din Lipova. Instituția va achiziționa diferite teste psihologice altfel inaccesibile prin bugetul propriu, iar familiile vor avea acces gratuit la terapii specifice pentru autism (cum ar fi terapia ABA), care în sistemul privat implică costuri foarte ridicate.

    Alături de personalul existent, echipe multidisciplinare formate din psihologi, logopezi, terapeuți (este inclus și serviciul de kinetoterapie) și asistenți sociali vor oferi intervenții personalizate pentru ca acești copii să își îmbunătățească independența, comunicarea și calitatea vieții. Totodată, părinții vor beneficia de consiliere și suport pentru a face față provocărilor zilnice.

    Noile servicii integrate în cele două centre vor fi disponibile de la 1 ianuarie 2027.

    Citește și: Bărbat de 48 de ani, acuzat de viol asupra unei minore de 15 ani, la o fermă din Hășmaș. Fata a născut un copil · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.