Botiș spune ADIO! Căpitanul Bătrânei Doamne se retrage din activitate





A fost una dintre pietrele de temelie ale proiectului UTA Bătrâna Doamnă. După ce a evoluat mai bine de un deceniu în Ungaria, Botiș se întorcea acasă și începea munca de jos cu noua UTA pe terenurile din județ.
A fost căpitanul acestei echipe care a crescut de la an la an. A promovat în Liga a 3-a, apoi, după numai un an în liga a doua, ca în această vară să fie la un meci distanță de prima ligă. Anii au trecut, Sorin Botiș a ajuns la 38 de ani, dar chiar și așa a fost unul dintre cei mai constanți jucători ai arădenilor. Acum a ales să se retragă din activitatea fotbalistică…
„Sorin se retrage, am discutat cu el înaintea celor două baraje. Eu îmi doresc să rămână alături de noi, să vedem sub ce formă. Are un merit important pentru tot ce s-a realizat în acest proiect, începând cu Liga a IV-a și până în momentul de față. A fost mai mult decât un jucător și un căpitan de echipă, a fost antrenorul din teren, din punctul meu de vedere. Mi-aș dori să fie alături de noi să continuăm împreună ceva la ce și-a adus și el aportul și să tindem la mai mult”, a punctat Roland Nagy, pentru uta-arad.ro.
Mulțumim Sorin Botiș!
Comentariile portalului
Comentariul e publicat, v-am și răspuns.
Două exemple de „nimic (dar absolut nimic)”: - Un partid de ego-centru. Cum a pierdut USR din încredere https://recorder.ro/un-partid-de-ego-centru-cum-a-pierdut-usr-din-incredere/ - Alianță demnă de Caragiale la Pielești. (...)
E exact invers. Mai ieșiți din bulă. Să vedeți adevărul. E simplu: Simion e un zero scos în față de interese străine României, Nicuș (...)