Poartă – cu mândrie, cred – numele unui partid de mahala periferică și exact așa se și comportă: ca un lider de partid de mahala periferică. E un tip gri, care-și asortează vestimentația cu comportamentul; vede viața în gri, pentru că singurele repere între care clivează realitatea care-i e la îndemână sunt albul și negrul. El pretinde că joacă întotdeauna cu albele… din moment ce e reprezentantul Ministerului Public printre muritori. E intransigent (tăt îi intransigență cât îi!), e impasibil la orice contraargument al cercetatului penal, al colegilor și al oricărui preopinent. E sigur pe tezele lui etice, iar pe estetică, pe sociologie, pe teologie și pe axiologie nu dă doi bani. El știe una-două chestii și bune: Dumnezeu nu există, cercetatu-i infractor și marijuana ucide. Așa a învățat citind (pe pariu că exclusiv) Codurile penal și de procedură penală: că ăla care-i intră în birou e inculpat… chiar dacă a venit doar să  bea o cafea sau să întrebe cât e ceasul. În opinia sa, cele sfinte trebuie înjurate – bag samă pentru că Dumnezeu cumva boicotează munca procurorului, intervenind în soluția judecătorului cu șanse de achitare… de mântuire – iar infractorii tre` bătuți… pentru că de aia îs acolo, nu?… cum s-a întâmplat mai deunăzi, când un milițean de la Crimă organizată îi administra capace după ceafă, la el în birou, unui amărât prins cu iarbă pe modelul „scrie, bă, cum îți zice domnu procuror, că dracu-i a tău și faci 100 de ani de pușcărie și o să fii fetița lu Fizidean și `tu-ți dumnezeii mă-ti de drogat!” – el zâmbind cu satisfacția aia tâmpă pe care ți-o dă funcția, pistolul și norocul… mai ales când găsești un colaborator la fel de încruntat și încuiat ca tine. Dacă-i zici că țări est-europene care seamănă foarte bine cu România au renunțat la metodele astea sovietice încă de când a murit Stalin, că numai în Iran și-n alte dictaturi imbecile și anti-umane se procedează la incriminarea penală a consumatorului de fum, că studiile internaționale pe tema consumului de cannabis arată că mai drogați sunt clienții fideli ai farmaciilor decât fumătorii din coffee-shopuri sau de la ei din dormitor, că și România este pe cale să procedeze la dezincriminarea posesiei și consumului de „droguri ușoare” (drogurile grele fiind „Mona” și „Motorola” din alimentări – la liber cu baxu!)… ei bine, ți l-ai făcut dușman pe viață! Îți bagă un „știți că v-aș putea face dosar numai pentru că afirmați asta… pentru că încurajați la…” de te trezești în plină anchetă operată de talibani.
Și nu discutăm aici despre dealeri adevărați, despre cocaină, heroină… porcării… infracțiuni adevărate. N-ajunge el la astea… și probabil că mai bine că n-ajunge. Nu i-am numărat realizările… „e un tip muncitor” fiind singura caracterizare din zona cât-de-cât pozitivă pe care am reușit s-o smulgem de la cei care lucrează, volens-nolens, cu el sau în preajma sa.

Avem, deci, un asemenea procuror… ce-i drept, exilat de propriul sistem într-un birou undeva sub scară… nu-ți dorești să frecventezi… crede-mă pe cuvânt, dacă n-ai frecventat… cum nu ne dorim noi cititori de genul celor care deschid internetul doar ca să vadă poze cu morți sfârtecați în accidente, curve politice, călăi și mercenari… ca să citez din clasici în viață.
Cum procedăm? Păi nu procedăm nicicum… că noi n-avem cod de procedură… Decât facem mișto. Din moment ce el înjură public de Dumnezeu, noi de ce n-am înjura, la fel de public, de Codul penal?…

Notă importantă: Să nu care cumva înțeleagă cineva de aici că „ne luăm de procurori”… ori, Doamne-feri`, de Parchet… Procurorii pe care-i frecventăm noi sunt oameni deschiși la minte, duși și la biserică, și la bibliotecă, dar și la curve și la birt… cum, de altfel, trebuie să fie un magistrat… orice magistrat. Cel pe care l-am pus acum sub lupă nu se încadrează în targetul nostru de audiență… probabil că nici nu va citi acest articol critic decât dacă-l sună vreun binevoitor și-i zice „deschide, mă, Special Arad, că scrie despre tine!”