Tragedie pe șantierul Autostrăzii Transilvania. Un muncitor de 50 de ani a murit în timpul lucrărilor
Un nou incident tragic s-a produs pe șantierul Autostrăzii Transilvania, în zona localității Chiribiș. Un muncitor în vârstă de 50 de ani și-a pierdut viața după ce i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla la lucru. Echipajul medical sosit la fața locului a încercat să-l resusciteze, însă fără rezultat, scrie ebihoreanul.ro.
Alarma a fost dată de colegii bărbatului, care au observat că acesta se simțea rău și au apelat numărul de urgență 112.
Muncitorul a fost găsit în stop cardiorespirator, iar manevrele de resuscitare nu au reușit să-i salveze viața. „S-au efectuat manevrele de resuscitare fără succes”, a declarat dr. Liciniu Venter pentru ebihoreanul.ro.
Incidentul a intrat și în atenția Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor. Șeful instituției, Nicolae Hoduț, a confirmat că a fost primită o sesizare, iar un inspector urma să se deplaseze la locul tragediei pentru a verifica în ce condiții s-a produs decesul.
Ulterior, Călin Roman, directorul Construcții Erbașu, a precizat că bărbatul era angajatul unuia dintre subcontractorii companiei și lucra pe tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș al Autostrăzii Transilvania. Conform informațiilor primite de acesta, decesul ar fi survenit în urma unei probleme medicale, cel mai probabil a unui infarct. „Se pare că a suferit un infarct”, a afirmat directorul companiei.
Muncitorul participa la lucrările de instalare a rețelei de fibră optică a autostrăzii, în apropierea centrului administrativ amenajat în zona Chiribiș. Acesta se afla la nivelul solului în momentul în care i s-ar fi făcut rău, nefiind implicat în lucrări la înălțime.
Reprezentanții șantierului au notificat atât ITM Bihor, cât și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în calitate de beneficiar al lucrărilor. În paralel, polițiștii bihoreni au deschis un dosar și efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care bărbatul și-a pierdut viața.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)