Special Arad la Rațiu Forum Journalism Master Class. Partea a II-a: Cazul Călin Georgescu
Dezbaterea cazului – respectiv a fenomenului – Călin Georgescu nu putea să lipsească de la ediția din acest an a Master Class-ului Internațional de Jurnalism…
Dezbaterea cazului – respectiv a fenomenului – Călin Georgescu nu putea să lipsească de la ediția din acest an a Master Class-ului Internațional de Jurnalism…
Trei zile de admirat flori care costă aproape 180.000 lei. Festivalul Flor-AR, organizat de Centrul Municipal de Cultură (CMCA), a fost pentru arădeni un prilej…
Common Heritage – moștenirea comună a unui patrimoniu neprețuit de clădiri-bijuterii, care pe lângă frumusețea arhitecturală au însemnat și adevărate punți între oamenii din diferite…
Toată vegetația, inclusiv copacii, de pe terenul cazarmei militare din Gai a fost eliminată în primele luni ale acestui an, iar Primăria se pregătește să…
În cadrul prezentării proiectului tehnic al viitorului Complex Matern-Pediatrie, care a fost finalizat de Pro Arhitectura în această lună, președintele Consiliului Județean Arad a afirmat…
Parlamentul maghiar a adoptat, luni, un amendament constituțional pe care militanții pentru drepturile omului l-au descris drept o „escaladare semnificativă” a eforturilor guvernului de a…
După modificările din ultimul timp, Piața „Mihai Viteazul”, cunoscută arădenilor cu numele de „Piața Mică”, a rămas singura piață centrală de tradiție, în aer liber,…
Zile de sărbătoare la Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” din Arad. Cadrele didactice și elevii, alături de autoritățile locale, au marcat 300 de ani de…
Pe motivul cererilor numeroase întâmpinate anii anteriori din partea diferitelor ONG-uri și cluburi, Consiliul Județean (CJ) Arad a dublat bugetul pe care îl va pune…
Sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 10:00, arădenii sunt invitați la o plimbare ghidată printr-unul dintre cele mai verzi colțuri ale orașului. Punctul de întâlnire…
Potrivit datelor AJOFM oferite pentru Special Arad, reiese că rata șomajului este în ușoară creștere, de la o lună la alta, ajungând la 1,91% în…
Continuăm seria de articole prin care vă prezentăm care sunt veniturile și cheltuielile stabilite în bugetele întocmite de Primăriile orașelor din județul Arad, pe 2025….
După anunțarea închiderii fabricii Astra Rail Greenbrier din Arad, Sindicatul Europa de la multinaționala Joyson Safety Systems Arad SRL (fosta Takata) își exprimă solidaritatea față…
Vestea că fabrica de vagoane Astra Rail Greenbrier se închide a fost primită cu tristețe în rândul arădenilor, de compasiune pentru cei 699 de angajați,…
Festivalul de Artă „Film în Sat”, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural, revine cu o nouă ediție, iar în acest an și comuna…
Compania americană Greenbrier a anunțat că a luat decizia închiderii fabricii Astra Rail (Vagoane) de la Arad, astfel că o mare parte dintre angajați vor…
Compania Greenbrier, de care ține fabrica Astra Rail Arad, a luat decizia să închidă fabrica din municipiu. Zeci de hectare vor fi astfel, foarte posibil,…
Ediția din acest an a Târgului de Paști va începe de vineri, 11 aprilie, în Piața Catedralei, și va dura până în 24 aprilie. Imediat…
Ediția a cincea a Festivalului de Muzică Religioasă s-a încheiat sâmbătă seara, în sala de spectacole a Filarmonicii, acolo unde au urcat pe scenă nu…
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic….
După ce am prezentat detaliat bugetul Consiliului Județean Arad și al Municipiului Arad pe 2025, votat în luna martie de consilieri, ne îndreptăm privirile către…
După ce a fost supusă unui proces de amenajare, Grota Ursului din stațiunea Moneasa, județul Arad, își deschide porțile pentru vizitare. Turiștii o vor putea…
Spitalul de Recuperare Neuromotorie Dezna și Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare Pentru Creşterea Bovinelor, din comuna Ususău, se află pe lista beneficiarilor finanțării de la…
Complexul de locuințe și servicii care se pregătește pe terenul fostei școli de șoferi, de la piciorul podului Traian, din Aradul Nou, a fost pus…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
La început a fost tăcerea. Nu la facerea lumii, ci la începutul săptămânii trecute. După ce Crin a luat-o-n freză, iar Nicușor a intrat în...
Vă dați seama, toată ziua de ieri m-am tot gândit dacă rămâne sau nu acest titlu. Motive aveam înainte să aflu rezultatul alegerilor prezidențiale. Chiar...
Nu vă ambalați încă, titlul mi-a venit urmărind activitatea aleșilor noștri, arădeni, adică, în săptămâna care a trecut. Deosebită din mai multe puncte de vedere....
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, reacționează după suspendarea temporară a Programului „Rabla pentru Tractoare”. Parlamentarul arădean cere Administrației Fondului pentru Mediu să investească...
Deputatul PNL Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Camera Deputaților în care a vorbit despre investițiile din fonduri europene pentru sistemul de sănătate:...
Deputatul PNL Geanina Pistru susține investițiile în modernizarea sistemului de sănătate, considerat o prioritate. Membru al Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților, Geanina...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Emanuela Roz, originară din Arad, va purta culorile României la prestigioasa competiție internațională Miss 7 Continents 2025. Evenimentul se va desfășura în vibrantul oraș Kusadasi...
Producătorul italian de articole de lux Prada a anunţat joi că a ajuns la un acord pentru preluarea rivalului Versace de la grupul american Capri...
O tânără influenceriță mexicană, cunoscută pentru videoclipurile sale despre frumusețe și machiaj, a fost împușcată în timpul unui live pe TikTok. Incidentul a zguduit Mexicul,...
Președintele rus Vladimir Putin nu va participa la negocierile de pace cu Ucraina, de joi, din Turcia. Kremlinul a anunțat componența delegației, care va fi...
Unul dintre cei mai mari actori din lume, Robert De Niro, a făcut un apel puternic la vot, chiar în debutul festivalului de film de...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
ChatGPT a devenit un instrument eficient pentru identificarea locațiilor fotografiilor, având capacitatea de a realiza căutări inversate de locație datorită noilor modele o3 și o4-mini,...
Unul dintre cei mai mari actori din lume, Robert De Niro, a făcut un apel puternic la vot, chiar în debutul festivalului de film de...
Filmul „Emilia Perez“ (r. Jacques Audiard) câștigător a numeroase premii și nominalizări la festivalurile internaționale, printre care două premii Oscar și două premii Cannes, va...
Nu mai e mult până când TIFF.24 își scrie povestea fascinantă cu numărul 24. Nu mai e mult până când Cluj-Napoca va deveni un loc...
Prima ediție World Music Festival la Arad a început vineri seara, 9 mai (Ziua Europei), în Parcul Eminescu, cu două trupe de jazz din Ungaria,...
Aradul se pregătește să vibreze în ritmuri internaționale! De astăzi, 9 mai, începând cu ora 19:00, Parcul Mihai Eminescu găzduiește World Music Festival, un eveniment...
Pianistul și compozitorul arădean Teo Milea a fost selectat să cânte în semifinala competiției „Românii au Talent”, care va avea loc vineri seara, la postul...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Sigla serviciului de streaming Max, inițial HBO Max, seamănă acum mai mult cu logoul HBO. Compania Warner Bros. Discovery a lansat noua identitate vizuală pentru...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Cabinetul de medicină de familie din Olari se află printre cele 6 cabinete din Vestul țării care au fost dotate cu aparatură medicală esențială, prin...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Chiar dacă numele lui nu rezonează pentru mulți, cu siguranță că pasionații de trasee montane încă mai știu de importanța lui Czárán Gyula pentru deschiderea...
Comentariile portalului
Totuși, când o sa desfințeźe această politie locala și sa direcționeze banii în scopuri utile cetățenilor???
E vorba de acest sezon...
Cât de repede ați uitat de "Cine nu sare, ia cu condamnare"-ul useristilor.Oare de ce?