vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Asistenți medicali condamnați pentru că violau pacientele de la Terapie Intensivă! (VIDEO)

    de Special Arad | 20 iulie 2015, 5:13 PM | Internaţional

    0

    Doi angajați ai Spitalului John Radcliffe din Oxford au fost condamnați la închisoare după ce-au violat mai multe paciente, aflate în stare de inconștientă la secția de Terapie Intensivă. Povestea uneia dintre victime, care avea 17 ani când a fost molestată, este de-a dreptul șocantă, tânăra ajungând să fie internată permament la psihiatrie din cauza traumei suferite.

    Spitalul din Oxford a ajuns în atenția întregii țări după ce doi asistenți medicali au fost trimiși după gratii sub acuzația că au violat pacientele de la secția de Terapie Intensivă pe care trebuiau să le îngrijească. Unul dintre ei, de origine filipineză, a violat o adolescentă de 17 ani, care ajunsese în stare gravă la spital după o tentativă de suicid, iar trauma suferită i-a declanșat victimei o formă de schizofrenie paranoică, scrie Evenimentul Zilei.

    Mama fetei, care în prezent are 28 de ani și își petrece tot timpul într-un spital de boli psihice, a povestit pentru The Mirror, tragedia prin care familia sa a trecut.

    „În seara respectivă am lipsit aproximativ două ore de la spital, ca să-mi haine de schimb de acasă. Când m-am întors, Amy era într-o rezervă, încă amețită de pastilele pe care le înghițise și părea să aibă halucinații. Dar la un moment dat mi-a spus „Un asisten m-a atins. M-a violat”. Niciun moment nu mi-am imaginat că poate fi adevărat. Am crezut că și-a imaginat din cauza medicamentelor”, povestește mama lui Amy, scrie evz.ro.

    Nici atunci când asistentul medical a intrat în rezervă, iar Amy a început să țipe să iasă afară și să n-o atingă pentru că el cel care a violat-o, femeia nu a crezut că fiica ei relatează ceva ce s-a întâmplat în mod real. „Bărbatul, cu trăsături filipineze și păr negru, scurt, n-a schițat nici măcar un gest când Amy l-a acuzat. Am crezut că totul era legat de halucinațiile pe care i le provocaseră pastilele”, adaugă femeia.

    oxford 1

    FOTO: Oliver Balicao – mirror.co.uk

    După externare, starea psihică a tinerei s-a înrăutățit permanent, iar medicii au diagnosticat-o cu schizofrenie paranoică și a fost internată permanent într-o clinică de specialitate.

    Ulterior, la ceva vreme de la incidentul respectiv, mama lui Amy dă peste un articol despre un asistent medical de la același spital judecat pentru viol, iar când vede fotografia îl recunoaște pe bărbatul care avusese grijă de fiica ei și pe care aceasta îl acuzase. Juriul tocmai îl achitase de acuzația de viol, condamnându-l însă la 16 luni de închisoare pentru activități sexuale cu un minor aflat în grijă.

    Ce spune conducerea spitalului?

    Conducerea Oxford University Hospitals nu face niciun comentariu în legătură cu cazul Oliver Balicao, asistentul de origine filipineză, vorbind doar despre cazul lui Andrew Hutchinson. Catherine Stoddart, asistenta șefă la OUH NHS Trust, a declarat: „Aceasta a fost o situație cu adevărat șocantă. Gândurile mele se îndreaptă către victimele ale căror încredere a fost atât trădată în spitalul nostru și în alte părți… Vom efectua o anchetă internă aprofundată pentru a vedea dacă s-ar fi putut face ceva pentru a preveni acte cum au fost cele ale lui Andrew Hutchinson”, scrie mirror.co.uk.

    oxford Andrew-Hutchinson

    FOTO: Andrew Hutchinson – mirror.co.uk

    VEZI VIDEO AICI

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.