joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Asfaltule, asfaltuțule, care-i cea mai frumoasă gaură din carosabilul arădean?

    de Tomck@t | 2 septembrie 2018, 5:03 PM | Pamflet | Topic special

    1

    Cititorii noștri poate ne vin în ajutor și vor clarifica de când există găurica de toată frumusețea din mijlocul drumului de pe bulevardul Decebal, la intersecția cu strada 1 Decembrie 1918 (între Hotelul Aradul și fostul birt de lux Bierhaus, mai exact). Recunoaștem, am observat-o mai demult, dar din cauza conjuncturilor care au existat (nu mai reținem cu exactitate ce), am trecut peste, am ocolit-o… cam ceea ce fac majoritatea arădenilor, în special șoferii.

    Gaura e micuță, am putea spune chiar cochetă, aproape că am fi în stare să o nominalizăm la titulatura de „Miss Gaură de Asfalt Arad” (2018 și chiar – retroactiv – 2017, în cazul în care e mai veche de un an). Nu-i face cinste, desigur, faptul că se situează chiar deasupra unei guri de canal și în interior ascunde – pentru cine are ochi să vadă – gunoaie de tot felul (PET-uri în mod special), dar ce să-i faci? Orice gaură e plină de surprize, dar în gaura asta nu e ca și cum ai vrea neapărat să-i (mai) bagi ceva! Nu e genul ăla de „Miss” …

    Își va pierde, desigur, titulatura, dacă va crește dezonorant în dimensiune și va deveni un pericol public pentru (sau din cauza) unei roți nefericite care va săvârși crima neintenționată de a dezvirgina gaura cea frumoasă a lu’ Decebal. Pardon, reformulăm: e a noastră, a tuturor arădenilor(!)… și, cu scuzele suplimentare de rigoare pentru autoritățile locale, adăugăm: „Nu! Să nu credeți că-i a voastră sau că – Doamne ferește! – ar fi treaba voastră să o eliminați!”. Vorba aia (neoficială) de la daci încoace: despre găuri numai de bine!

    gaura decebal

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Captain Hook

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.