VIDEO. „Îmi bag picioarele în ea groapă”. Calea Șiriei „cere” o nouă reparație, la două luni după ultima
Calea Șiriei cere o nouă reparație la doar două luni distanță față de ultima. Un cititor al Special Arad ne-a atras atenția– trimițându-ne fotografii și video, după ce a dat cu roțile mașinii în ultima „reparație” făcută de administrația locală- asupra felului în care, cum spuneam, la doar două luni de la ultima intervenție chiar la trecerea la nivel cu liniile de tramvai, drumul are nevoie, din nou, de „căptușeli” serioase.
Calea Șiriei, fotografiată în 20 septembrie
„Îmi bag picioarele în ea groapă. Nici nu am văzut-o, nici nu mă gândeam că sunt gropi în zonă pentru că știu că s-a reparat, iar trecerea la nivel cu liniile de tramvai a fost și ea reparată. Asfaltul s-a lăsat și pe șosea și între liniile de tramvai. Ce lucrare e asta? Îmi aduc aminte pentru că primarul a făcut live pe pagina sa de Facebook când s-a lucrat. Dacă nu mă credeți, căutați pe Facebook-ului lui”, ne-a transmis cititorul.
Și avea dreptate. În 11 iulie, primarul Aradului a postat un videoclip pe pagina sa de Facebook în care vorbea despre reparațiile care se făceau în spatele său, pe Calea Șiriei.
Iată ce a spus primarul în videoclip: „Ca să reparăm partea de trecere spre Calea Șiriei, partea de intersecție, liniile de tramvai care se lăsaseră foarte mult, așa cum ați văzut aici se virează la 90 de grade de către tot traficul greu de tiruri, care nu mai pot merge pe vechiul traseu pentru că se lucrează la pasaj pe care îl dorim de foarte mult timp finalizat și abia de jumate de an se lucrează. Așa că am dispus ca în seara asta (n.r. 11 iulie) să fie cât mai mulți muncitori de la firmă, cât mai multe utilaje, să termine repede astfel încât să se facă trecerea mai ușoară aici”.
Reparațiile din 11 iulie (captură video Facebook/Călin Bibarț)
În cadrul aceluiași videoclip, primarul admite că aici se va mai interveni. Și asta poate pentru că pare că niciodată nu ne iese din prima.
Însă edilul dă vina pe temperaturile foarte mari și traficul greu care fac ca asfaltul să se lase: „Cu siguranță, în timp, va mai trebuie să intervenim, mai ales că e perioadă de vară, călduri mari, și faptul că traficul greu și virează la 90 de grade face ca asfaltul să se lase, să se deplaseze, dar n-avem ce face. Pe un astfel de subiect ne vom mai întâlni, sper eu nu foarte des, dar de câte ori e cazul intervenim, reparăm, astfel încât să fie trecerea spre noul pasaj cât mai ușoară”.
sursa video: Facebook/Călin Bibarț
Citește și: DRDP Timișoara: Pasajul din Micălaca, aproape 70% finalizat
Comentariile portalului
DE-MI-SI-A!!!
Cladirea de pe str. Eminescu nu are aviz ISU!!! Sunt curios daca un control de la DSP nu ar gasi si alte probleme!
Cat de multa minciuna! Părinților li s -a comunicat prin intermediul învățătorilor despre relocare în imobil menționat. LNI ar fi trebuit sa fie școală europeana conform (...)