„Drumul Crucii” – același drum, același final, (aproape) aceeași îmbulzeală
Drumul și drama lui Iisus s-au reconstruit pe străzile Aradului chiar în Vinerea Mare, cu o brutalitate…
Drumul și drama lui Iisus s-au reconstruit pe străzile Aradului chiar în Vinerea Mare, cu o brutalitate…
Știri Arad: Astăzi, în jurul orei 15, în intersecția de la Podgoria, un tramvai 18 barat a deraiat de pe șine, creând o adevărată harababură…
Compania de Apă Arad anunță noi lucrări în zona Gai și 6 Vânători, începând cu 14 aprilie.
Comunicat Liceu Tehnologic „Caius Iacob”: În cadrul săptămânii „Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” la Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări…
Știri Arad: Campania umanitară „Lumină şi Bucurie”, iniţiată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, prin Serviciul pentru prevenirea marginalizării sociale, trafic,…
Știri Arad: Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad asigură măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor dedicate sărbătorii pascale. Astfel, în…
Joi dimineața, în cadrul programului „Săptămâna Altfel”, copiii de clasa I cu profilul limba germană, din Școala Generală „Mihai Eminescu”, au vizitat Centrul de afaceri…
Știri Arad: Ca în fiecare an, supermarketurile din Arad își modifică în perioada Sărbătorilor Pascale orarul
Știri Arad. Pe site-ul Primăriei Arad a fost pus, la transparență, proiectul privind hotărârea nr. 466 din 4 iunie 2014 privind declanșarea procedurilor de expropriere…
Știri Arad. Nouă căprioare moarte au fost aduse în această dimineață la sediul DSVSA. Leșurile acestora au fost găsite în zona Pecica, dar deocamdată nu…
Rușine istorică, făptuită public, pe Facebook, de „comunitatea naționalist-maghiară” – și, „desigur”, antiromânească – de pe rețele: „patrioții” unguri își atacă vorbitorul de aceeași limbă,…
Angajaţii magazinelor şi restaurantelor vor fi obligați să prezinte banii pe care îi au asupra lor, la cererea Antifraudei, se arată în proiectul de modificare…
Știri Arad: Palatul Copiilor Arad organizează în perioada 17-19 aprilie Festivalul Internaţional de dans și muzică „Ghiocelul de Argint”. Compeția aflată la a XXII ediție…
Știri Arad: Devenit deja tradiție, Târgul de Paști de la școala gimnazială „Aurel Vlaicu” din Arad s-a organizat și în acest an, pe coridoarele școlii,…
Știri Arad: Elevii Colegiului Național „Moise Nicoară” Arad au invitat publicul din Preparandia, ieri după-masă, într-o călătorie imaginară, cu trenul, în Italia. „Conductorul”, împreună cu…
Știri Arad. Imobilul de pe strada Udrea nr. 9, lângă Școala Gen. Nr. 5, a fost scena unei noi tentative de omor în această seară….
Știri Arad: Deschiderea etapei locale a concursului naţional de creaţie literară şi eseistică „Adolescenţa şi provocările scrisului” , pentru participanţii din oraşul şi judeţul Arad, va avea loc…
Special Arad împlinește astăzi un an – și nimeni și nimic cu adevărat important sau logic nu ne împiedică să sperăm că acest an a reprezentat doar începutul unei frumoase prietenii între noi și cei care ne citesc. O prietenie în cele mai elevate forme ale noțiunii.
Știri Arad. Un cetățean german, Dietmar
Dacă privești pagina de internet a Aeroportului din Arad găsești o singură cursă disponibilă: spre Bergamo.
Frigul de vineri a fost – vorba aia – „cancer”, pe strada Mețianu însă… ANTICANCER. Vântul a spart cu brutalitate imensa fundă roz din plastic
Pentru al treilea an consecutiv, artistul ceramist Daniel Leș, Asociația Drumul Crucii în colaborare cu Biserica „Adoram” Arad
Știri Arad: Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat 9 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări. Poliţiştii au depistat şi…
Știri Arad. În urmă cu aproximativ 45 de minute, SMURD-ul și Poliția au fost
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Sean Combs, cunoscut publicului sub numele de scenă Puff Daddy sau P. Diddy, a fost găsit vinovat de două capete de acuzare privind transportul de...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Cel puțin două persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în Austria, a anunțat poliția sâmbătă, conform agerpres.ro, care citeaza...
O grevă a controlorilor de trafic aerian francezi care solicită condiții de muncă mai bune a adus haos în toiul sezonului estival de călătorie din...
Germania va efectua lucrări de reparații în regim de urgență pe autostrăzile sale în acest weekend, după ce căldura extremă din ultimele zile a provocat...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
În ultimele trei zile ale Festivalului Underground, programul include șase spectacole de teatru – dintre care unul ucrainean și unul într-un tramvai – și secțiunea...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
Florin Vaida este bărbatul încătușat ieri, de polițiști, în plină stradă, pe Andrei Șaguna. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în această...
Într-o Românie care se declară transparentă și deschisă către cetățeni, cazul prezentat aici, referitor la comportamentul primarului Comunei Mișca, din județul Arad, Pallagi Mate (UDMR),...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Și cine e de vina?
Ești un Ultras, cs sa folosesc un termen specific galeriilor sportive. Altfel spus, fanatic , stimate domnule Zoltan.
Aceste "promovari culturale" se practica in toata tara si cu multa implicare, in capitala. Nu mai putem sa respiram de aerul poluat, poluant si sufocant, si in loc sa investim (...)