S-a stins din viață actrița Trupei Marionete, Loredana Alexandrescu
A adus zâmbete pe fețele multor copii arădeni, chiar dacă cei mici priveau doar păpușile pe care le mânuia pe scenă. Actrița Loredana Alexandrescu s-a stins…
A adus zâmbete pe fețele multor copii arădeni, chiar dacă cei mici priveau doar păpușile pe care le mânuia pe scenă. Actrița Loredana Alexandrescu s-a stins…
Comunicat. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Circulație au colaborat împreună cu polițiștii din cadrul IPJ Arad pentru identificarea și sancționarea unui conducător auto…
Cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, pe 15 martie 2021, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a organizat o conferință online, la care au…
UPDATE. Competiția pe două roți de la Arad s-a amânat pentru 2-4 aprilie, Clubul VIK Power Arad organizează, la sfârșitul acestei săptămâni, primele două etape…
Fostul inspector șef adjunct al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, comisarul șef Adrian Șimon, este începând de azi noul inspector șef al IPJ Arad, o…
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la…
Comunicat: Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici au depistat două tinere din Congo şi Camerun, care au încercat să iasă…
Pentru a elimina disconfortul creat de blocajul format de transportatorii de marfă pe DN 7G și breteaua de acces pe autostrada #A1, începând de astăzi,…
De la începutul campaniei de vaccinare au fost administrate doze de vaccin unui număr de 23.894 persoane. În ultimele 24 ore au fost vaccinate 865…
CSA Steaua București și LPS Constanța au câștigat Campionatul Național pe echipe la tenis de masă – categoria juniori II la masculin, respectiv feminin, fetele…
De luni, 15 martie, începe etapa a 3-a a campaniei de vaccinare anti-Covid în România, în cadrul căreia toţi doritorii se vor putea înscrie pentru…
Astăzi, 14 Martie 2021, se împlinesc 100 de ani de la nașterea pictorului Vasile Varga. În amintirea artistului, Muzeul Orașului Lipova invită iubitorii de artă sa…
Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției ne-a raportat datele furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, privind situația cazurilor de infectare…
Începând cu data de 15.03.2021 in județul Arad se vor deschide cinci noi fluxuri de vaccinare pentru administrarea primei doze la vaccinul Moderna. Fluxurile de…
În urma unor acţiuni desfăşurate de poliţiştii de frontieră arădeni, în acest sfârșit de săptămână, au fost depistați, pe sensul de ieșire din România, 14…
UPDATE. Arădencele s-au impus cu scorul de 3-2. Liga 1 de fotbal feminin se poate vedea pe FRF TV și pagina de Facebook ”Liga Feminină” începând cu play-off-ul competiției,…
Ceea ce urmează să vă prezentăm o să vă „descrețească frunțile și urechile” – scuzat să ne fie modul de exprimare. Însă altfel nu am…
El este Pac, unul dintre cei mai talentați fotbaliști arădeni din generația lui, dar totodată un fotbalist pe cât de talentat pe atât de capricios….
Comunicat. Polițiștii orașului Sebiș au desfășurat, la data de 12 martie a.c., patru percheziții domiciliare, pe raza localităților Sebiș și Almaș. În urma activităților desfășurate,…
Comunicat Consiliul Județean Arad a devenit partener al Asociației Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România – Filiala Arad în demersul de…
În urma ședinței de astăzi, componența Consiliului Județean a suferit modificări. Astfel, consilierul Moț Petru (PSD) a depus astăzi jurământul, dumnealui înlocuindu-l pe colegul său…
Începând cu data de 13.03.2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice…
Prefectura Arad anunță că în urma unei Hotărâri CJSU, se completează lista centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, corespunzătoare etapei a II – a prevăzută în…
„E-Distribuţie Banat SA, Zona de Medie şi Joasă Tensiune ARAD a redus numărul întreruperilor programate pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice,…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Deputatul PNL de Arad Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Parlament în favoarea nominalizării lui Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru. „Într-un moment...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Alesia Gorgan a reprezentat Aradul la evenimentul Creative Fashion Week, unul dintre cele mai importante evenimente de modă din Europa de Est, parte integrantă a...
Zilele trecute s-a încheiat preselecția Miss Arad, în cadrul căruia s-au decis finalistele concursului Miss Arad 2025. Aceasta,a fost organizată în stil hibrid: parțial online,...
Premierul canadian Mark Carney a semnat luni un parteneriat de securitate și apărare cu Uniunea Europeană, în încercarea de a reduce dependența Canadei de Statele...
Mai multe explozii au fost auzite luni seară deasupra capitalei Qatarului, Doha, pe fondul unor tensiuni în creștere în regiune, dar și în Irak. Incidentul...
Un incendiu de proporții a cuprins duminică insula elenă Chios, izbucnind în trei focare diferite într-un interval de doar 90 de minute – un fapt...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Prezentat în premieră națională la Transilvania International Film Festival (TIFF) 2025, „Vara mea târzie“ / „My late summer“ aduce pe marile ecrane o poveste cu...
„Tomorrow is fear” a fost una dintre secțiunile nou introduse la TIFF (Transilvania International Film Festival) în acest an și, la distanță mare de zilele...
După două zile de American Independent Film Festival (17-18 iunie), vor fi încă două zile cu filme la Cinema Arta, aduse de Caravana Les Films de...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Wet Leg, The Limiñanas...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Inspectoratul de stat în Construcții spune că a realizat două controale la șantierul noului pod hobanat peste Mureș, în perioada 2022 – 2024, dar nu...
O terasă modernă se ridică în aceste zile pe jumătate din trotuarul din fața cafenelei Corso (cunoscută arădenilor în trecut ca Segafredo) și pe câteva...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Ce are de spus CSM despre tergiversarea obsesiva a unui proces asa de simplu ? Nu-i interesează imaginea si-asa terfelita chiar de cei care trebuie s-o apere ?
România are nevoie de reforme care sa duca la reducerea deficitului bugetar excesiv și la stabilizarea datoriei publice. De aceea, soluția propusă de Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor (...)
Institutia ar trebui desfintata total, avem politie nationala cu competente si pregatire. Majoritatea politistilor locali se cred politisti rutieri de aici si dispretul populatiei la ceea ce fac !