luni, 6 mai, 2024

Special Arad Logo

    Începe etapa a 3-a de vaccinare anti-Covid în România!

    de Special Arad | 15 martie 2021, 8:07 AM | Naţional | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    De luni, 15 martie, începe etapa a 3-a a campaniei de vaccinare anti-Covid în România, în cadrul căreia toţi doritorii se vor putea înscrie pentru a primi serul care previne infecţia cu virusul SARS-CoV-2.
    Reprezentanţii Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), condus de col. dr. Valeriu Gheorghiţă, au transmis că – din 15 martie – „în platforma de programare vor fi vizibile, pentru beneficiari, atât centrele de vaccinare deja existente, cât şi cele care vor fi operaţionalizate în luna aprilie 2021”.
    Programul pe județe pentru deschiderea listelor de așteptare
    9:00-11:00 Centre de vaccinare din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna.
    11:00-13:00 Centre de vaccinare din județele Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova.
    13:00-15:00 Centre de vaccinare din județele Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

    După epuizarea sloturilor disponibile din centrele de vaccinare, se va „activa” lista de aşteptare, pe care românii se vor putea înscrie pentru dozele care urmează să ajungă în România.
    „Notificarea persoanelor aflate pe lista de aşteptare se va realiza în funcţie de categoriile de vaccinare stabilite ca prioritare, conform Strategiei naţionale de vaccinare, şi ordinea cronologică de înscriere, după cum urmează:
    – persoanele din categoria 2-a (populaţia de risc), cu vârsta peste 65 de ani sau cu boli cronice;
    – persoanele din categoria 2b (lucrători din domenii esenţiale);
    – persoanele eligibile pentru etapa a 3-a de vaccinare (populaţia generală).
    „Beneficiarul va avea posibilitatea să se programeze la vaccinare, iar dacă nu există locuri disponibile în centrul ales, poate opta pentru înscrierea pe lista de aşteptare aferentă centrului respectiv. Ulterior, locurile libere dintr-un anumit centru de vaccinare vor fi disponibile doar pentru persoanele înscrise în lista deschisă pentru acel centru, cu respectarea prioritizării: 75% persoane din cadrul populaţiei cu risc şi 25% lucrători din domenii esenţiale, iar în centrele în care rămân locuri libere vor putea să se programeze persoanele din etapa a III-a”, detaliază reprezentanţii CNCAV.
    Mai exact, fiecare centru de vaccinare va dispune de locuri atât pentru categoriile vulnerabile şi angajaţii din domenii esenţiale, cât şi pentru populaţia generală, iar ordinea alocării programărilor la vaccinare se va realiza în funcţie de gradul de ocupare a locurilor de către categoriile prioritare înscrise pe listele centrului respectiv.
    Programările la vaccinare se pot realiza atât prin intermediul platformei electronice, cât şi prin apelarea numărului de call center, iar modalităţile de finalizare a procesului de programare pentru persoanele înscrise pe listele de aşteptare sunt următoarele:
    – Pentru cei care aleg programarea individuală în platforma electronică: la momentul în care locurile devin disponibile la centrul unde persoana s-a înscris, beneficiarul primeşte o notificare în acest sens, iar ulterior va intra în aplicaţie, pentru alegerea zilei şi a intervalului orar. Persoana care nu confirmă prin programare locul disponibil în termen de 24 de ore de la primirea notificării, va mai primi încă două notificări ulterioare. În lipsa unei confirmări în acest interval de timp, beneficiarul rămâne pe lista de aşteptare, însă va pierde poziţia ocupată iniţial.
    – Pentru persoanele care optează pentru programarea prin call center, la numărul 021.414.44.25: atunci când va apărea un loc liber la centrul de vaccinare unde s-a înscris, va fi programat la vaccinare in ziua şi in intervalul orar disponibil pentru administrarea vaccinului. Aceste persoane vor fi notificate si nu este necesar sa confirme programarea.
    Persoana înscrisă în lista de aşteptare are posibilitatea de a se realoca pe lista de aşteptare a unui alt centru de vaccinare.
    Autorităţile au anunţat că 224.640 de doze de vaccin produs de Pfizer BioNTech vor sosi, luni, în România, acestea urmând să fie distribuite către centrele de depozitare din ţară.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.