Cel puţin 21 de morţi și sute de răniți în urma a două atentate antişiite comise în Irak
Cel puţin 21 de persoane au fost ucise, iar alte sute au fost rănite după ce terorişti sinucigaşi aflaţi la bordul unor ambulanţe încărcate cu…
Cel puţin 21 de persoane au fost ucise, iar alte sute au fost rănite după ce terorişti sinucigaşi aflaţi la bordul unor ambulanţe încărcate cu…
Autorităţile turce au ordonat, sâmbătă, plasarea în arest preventiv a unor membri ai conducerii executive şi a unor jurnalişti ai publicaţiei de opoziţie Cumhuriyet, informează…
Volkswagen a anunţat vineri că a obţinut autorizaţiile necesare din partea organismelor de reglementare pentru repararea mai multor vehicule diesel din Europa afectate de scandalul…
Un imigrant, probabil cetăţean român, a murit într-un incendiu izbucnit într-o tabără de romi din oraşul italian Roma, anunţă surse citate de site-ul agenţiei ANSA….
Un consul al României la Bălţi a fost accidentat grav în timp ce traversa strada pe o trecere de pietoni, de către un ofiţer de…
O femeie care îl dă în judecată pe Donald Trump pentru viol a renunțat la planul de a vorbi public, spunând că a fost amenințată cu…
Treisprezece persoane și-au pierdut viața într-un incendiu izbucnit marți într-un bar karaoke, flăcările propagându-se rapid la imobilele din jur într-un cartier situat în vestul capitalei…
Cel mai puternic seism care a lovit Italia în ultimii 36 de ani a avut epicentrul în Norcia, o localitate din regiunea Umbria, și s-a…
Candidata democrată la alegerile prezidențiale din SUA, Hillary Clinton, are un ușor avans în fața rivalului său, republicanul Donald Trump, în statele „indecise” care pot…
Canada intenționează să elimine toate vizele pentru cetățenii români și bulgari la 1 decembrie 2017, a anunțat luni ministrul canadian al imigrației, John McCallum, într-o…
Un român reținut ca ostatic de peste un an de către jihadiștii grupării Al-Mourabitoune a islamistului algerian Mokhtar Belmokhtar a apărut într-o înregistrare video, dată…
Incident grav, în această seară, în Germania, la Frankfurt. Patru oameni au fost înjunghiaţi, de un individ care a reuşit să fugă şi care e…
Noul cutremur de 6,6 grade produs duminică a provocat dărâmarea unor clădiri în centrul Italiei, informează Agerpres, citând Reuters. Nu au fost comunicate date despre eventuale…
Canalul public de televiziune din Italia, RAI, a anunțat că s-au făcut zeci de arestări în cadrul unei vaste anchete în fraudarea unor mari lucrări…
Parlamentul regiunii belgiene francofone Valonia a dat vineri undă verde pentru semnarea de către Belgia a tratatului de liber-schimb între UE și Canada, relatează Agerpres,…
Thavmakos Kallinikos, preotul care a murit marțea trecută la vârsta de 91 de ani, este subiect de presă în toată lumea. Acesta a fost urcat…
Un bărbat, care a lucrat la o firmă de securitate din Timișoara, a fost împușcat mortal la două zile după ce a ajuns la Londra….
Cu doar câteva zile înainte de Halloween, mai multe persoane au fost rănite în Austria de către indivizi costumați în clovni. Potrivit platformei Thelocal, în…
Cotidianul german Bild are pe prima pagina, în această
O nouă prelungire a controalelor la frontiere situate în interiorul Spaţiului Schengen a fost aprobată, marţi, de Comisia Europeană. Decizia vine în contextul afluxului de…
La sfârșitul săptămânii trecute, temutul președinte al Rusiei a susținut o conferință de presă, răspunzând întrebărilor care vizau, în mare parte, controversatele dezbateri electorale din Statele…
55 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte aproape 600 au fost rănite în urma deraierii unui tren de călători care făcea legătura între Yaounde…
Caz cutremurător în SUA. Un fotomodel celebru și de succes, tânără, frumoasă și perfect sănătoasă, și-a găsit sfârșitul după o vizită la spital. Katie May,…
După ce Academia Suedeză a încercat în zadar o săptămână întreagă să ia legătura cu noul laureat al premiului Nobel pentru Literatură, Bob Dylan a dat de…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Lucrurile la nivel național se calmează încet-încet, Nicușor e primit cu brațele deschise de cei loviți de soartă – și de nepăsarea administrativă – din...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Deputatul PNL de Arad Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Parlament în favoarea nominalizării lui Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru. „Într-un moment...
Cei implicați în marea parte a guvernării din ultimii 30 de ani, moștenitori al genei comuniste postrevoluționare, au rămas pe “nu ne vindem țara” –...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Alesia Gorgan a reprezentat Aradul la evenimentul Creative Fashion Week, unul dintre cele mai importante evenimente de modă din Europa de Est, parte integrantă a...
Zilele trecute s-a încheiat preselecția Miss Arad, în cadrul căruia s-au decis finalistele concursului Miss Arad 2025. Aceasta,a fost organizată în stil hibrid: parțial online,...
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă seară un atac „foarte reușit” asupra a trei situri nucleare din Iran, într-o declarație care marchează o escaladare...
Președintele rus Vladimir Putin s-a declarat vineri îngrijorat de riscul declanșării unui al treilea război mondial ca efect al conflictului ruso-ucrainean și al atacurilor israeliene...
Singurul supraviețuitor al accidentului Air India a vorbit despre cum se luptă să-și accepte sentimentele de vinovăție după ce a ratat ocazia să-și mute fratele...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Rețelele sociale au fost recent invadate de o serie de videoclipuri alarmant de realiste, în care așa-ziși „reporteri” prezintă știri fabricate într-un format profesional, dar...
„Tomorrow is fear” a fost una dintre secțiunile nou introduse la TIFF (Transilvania International Film Festival) în acest an și, la distanță mare de zilele...
După două zile de American Independent Film Festival (17-18 iunie), vor fi încă două zile cu filme la Cinema Arta, aduse de Caravana Les Films de...
American Independent Film Festival (AIFF), ediția a IX-a, ajunge și la Arad, și va aduce între 17 și 18 iunie o selecție electrizantă de filme...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Wet Leg, The Limiñanas...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Colestaza neonatală este cea mai frecventă cauză de internare într-un serviciu de hepatologie pediatrică și de transplant hepatic la copiii cu vârsta de până la...
Inspectoratul de stat în Construcții spune că a realizat două controale la șantierul noului pod hobanat peste Mureș, în perioada 2022 – 2024, dar nu...
O terasă modernă se ridică în aceste zile pe jumătate din trotuarul din fața cafenelei Corso (cunoscută arădenilor în trecut ca Segafredo) și pe câteva...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Comentariile portalului
Bravo domnilor politisti si procurori! Mai multe astfel de actiuni ar fi binevenite!
#România#Onestă începe bine: cu doi mincinoși la conducere.
Luați legătura cu Iovănuț. Metalcomp are și mijloacele și experiența necesară pentru acordarea harpei la singura melodie pe care o mai poate interpreta.