sâmbãtã, 21 iunie, 2025

Special Arad Logo

    Peste 40 de persoane cercetate pentru evaziune fiscală și transport ilegal de material lemnos. Prejudiciul se ridică la peste 8.500.000 de lei

    de Special Arad | 21 iunie 2025, 6:05 PM | Naţional | Recomandările editorilor

    0

    (foto: Arhivă)

    În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice – IGPR și procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 43 de persoane fizice și o persoană juridică, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și transport cu orice mijloace de transport al materialului lemnos, în volum de peste 10 metri cubi, neînsoțite de documente specifice de transport. De asemenea, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de peste 15 milioane de lei, 2 persoane sunt cercetate sub control judiciar pe cauțiune, iar 14 sub control judiciar.

    Totul a început în anul 2021, când polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice – IGPR, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-au sesizat din oficiu privind săvârșirea mai multor infracțiuni în domeniul comerțului cu material lemnos.

    „La data de 28 septembrie 2022, în vederea completării materialului probator, Poliția Română, prin Direcția de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a pus în aplicare 73 de mandate de percheziție domiciliară, în mai multe județe, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor firme, dar și la domiciliile unor persoane fizice, presupus a fi implicate în activitatea infracțională.

    În urma administrării unui complex ansamblu probatoriu, a reieșit că trei persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat ce ar fi acționat coordonat, în intervalul martie 2018 – septembrie 2022, iar alte persoane ar fi aderat și ar fi sprijinit acest grup, în scopul comiterii infracțiunilor menționate, cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu 2.386.330 de lei, constând în neplata impozitului pe profit datorat.

    În mod concret, activitatea infracțională ar fi constat în derularea sistematică/succesivă, în cadrul a trei societăți comerciale, de operațiuni nefiscalizate de comercializare de masă lemnoasă tip cherestea.

    În conivență cu beneficiarii, cheresteaua ar fi fost transportată, livrată și valorificată, pe teritoriul României, fără întocmirea de documente justificative (facturi, avize de însoțire material lemnos) sau prin întocmirea acestora cu conținut parțial real, cu privire la cantitatea de material lemnos livrată sau prețul de vânzare.

    În cauză au fost identificate operațiuni de livrare și comercializare de material lemnos tip cherestea, în cantitate totală de peste 23.000 metri cubi, din care aproximativ 13.000 de metri cubi de cherestea a fost comercializată fără întocmirea de documente justificative (facturi și avize de însoțire a materialului lemnos).

    Astfel, beneficiarii materialului lemnos ar fi efectuat plata parțial, prin viramente bancare, iar diferența, nefiscalizată, ar fi fost remisă în numerar, prin intermediul angajaților societății de transport care efectua operațiunile aferente.

    În esență, s-ar fi procedat la facturarea unor prețuri unitare inferioare celor reale și livrarea unor volume reale superioare celor facturate și evidențiate în sistemul silvic de urmărire a trasabilității materialelor lemnoase – SUMAL 1.0 și SUMAL 2.0.

    În cauză, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 43 de persoane fizice și o persoană juridică sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală, transportul cu orice mijloace de transport al materialului lemnos, în volum de peste 10 metri cubi, neînsoțite de documente specifice de transport, complicitate la infracțiunea de transportul cu orice mijloace de transport al materialului lemnos, în volum de peste 10 metri cubi, neînsoțite de documente specifice de transport”, a transmis Poliția Română.

    33 de persoane conduse la audieri, săptămâna trecută

    Astfel, în 16 iunie 2025, polițiști din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice – IGPR, cu sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Arad, Brăila, Bacău, Botoșani, Constanța, Suceava și Tulcea, precum și cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, grupările mobile Bacău și Constanța, au pus în executare mandate de aducere pentru 33 de persoane care au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv la sediile Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în vederea desfășurării activităților de urmărire penală.

    Potrivit Poliției Române „în vederea reparării și recuperării prejudiciului, efectiv și accesoriu, produs bugetului consolidat de stat, au fost instituite măsuri asigurătorii până la concurența sumei de 8.505.486 de lei, reprezentând prejudiciul efectiv în cuantum de 2.386.330 de lei (impozit pe profit datorat), respectiv dobânzi și penalități de nedeclarare în cuantum de 6.119.156 de lei, aferente impozitului pe profit datorat, calculate până la data de 30.05.2025), acestea fiind aplicate asupra unor bunuri imobile aflate în proprietatea a 12 persoane fizice și a unei societăți comerciale-parte responsabilă civilmente, evaluate estimativ la valoarea totală de aproximativ 6.500.000 de lei și asupra unor bunuri mobile (autoturisme, autoutilitare și remorci) aflate în proprietatea a 9 persoane fizice și a trei societăți comerciale-părți responsabile civilmente, evaluate estimativ la valoarea totală de aproximativ 2.000.000 de lei.

    Totodată, în vederea confiscării speciale a materialelor lemnoase și a mijloacelor de transport utilizate au fost instituite măsuri asigurătorii până la concurența sumei totale de 7.215.718 lei, acestea fiind aplicate efectiv asupra unor bunuri imobile aflate în proprietatea unei persoane cercetate – societate comercială, evaluate estimativ la valoarea totală de aproximativ 3.000.000 de lei și asupra unor bunuri mobile (autoturisme, autoutilitare și remorci) aflate în proprietatea unei persoane – societate comercială și a unei persoane fizice, evaluate estimativ la valoarea totală de aproximativ 4.000.000 de lei.

    Menționăm că, printre bunurile mobile asupra cărora au fost aplicate măsurile asigurătorii, au fost vizate și 7 autoturisme cu valori cuprinse între 15.000 și 80.000 de euro”.

    Măsuri preventive

    În cauză au fost dispuse 16 măsuri preventive, respectiv control judiciar pe cauțiune față de două dintre persoanele cercetate și control judiciar față de alte 14 persoane.

    Până în prezent, administrarea probatoriului în cauză s-a realizat de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împreună cu polițiștii din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol și Institutul Național de Criminalistică, beneficiind de sprijinul Serviciului Tehnic din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

    Activitățile de cercetare penală continuă, în vederea completării probatoriului, a reparării și recuperării pagubei produse bugetului consolidat de stat și a tragerii la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit aceste infracțiuni.

    Citește și: Arest prelungit pentru olandezii care au introdus 5 kg de cocaină, heroină și Ecstasy în România, prin PTF Nădlac

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.