vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update Atenție mare în Austria! Riscați să cădeți victime ale acestor cretini

    de Special Arad | 26 octombrie 2016, 4:36 PM | Internaţional

    1

    Cu doar câteva zile înainte de Halloween, mai multe persoane au fost rănite în Austria de către indivizi costumați în clovni.

    Potrivit platformei Thelocal, în orașul Tirol, un tânăr în vârstă de 19 ani a fost asaltat de trei clovni, care l-au bătut cu o bâtă de baseball, după care au fugit de la locul incidentului.

    Duminică, în orașul Villach, o adolescentă în vârstă de 16 ani a suferit răni grave după ce a căzut într-o zonă abruptă din cauza unui clovn care i-a sărit în cale și a speriat-o în timp ce alerga. Și în acest caz, individul a reușit să părăsească zona, iar tânăra a fost transportată la spital, scrie jurnalulromanesc.at.

    O altă adolescentă, tot în vârstă de 16 ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, de data aceasta în Stiria, după ce a suferit o luxație la gleznă. Aceasta fugea de un individ îmbrăcat într-un costum de clovn și a căzut pe niște scări. Autoritățile încă încearcă să găsească indicii cu privire la identitatea autorului.

    Tot mai mulți oameni au sesizat astfel de apariții pe întreg teritoriul Austriei. Purtătorul de cuvânt al poliției din Carintia, Michael Masaniger, a sfătuit populația să nu se deghizeze în clovni, deoarece în cazul în care sperie pe cineva, fapta ar putea fi considerată o infracțiune, scrie Jurnalul Românesc.

    UPDATE

    Isteria a cuprins aproape întreaga Europă

    Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Elveţia, Austria şi, în ultimele zile, în special Germania au fost cuprinse de isteria clovnilor – persoane deghizate în artişti comici de circ care sperie copii şi adulţi sau chiar îi atacă. Iar forţele de ordine din aceste state se tem că numărul acţiunilor de acest tip va creşte în special de Halloween. Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare cu cât au început să se înregistreze răniţi. Inclusiv în rândul clovnilor, pentru că şi cei care sunt „vânaţi“ de persoanele deghizate se apără, scrie Adevărul.

    În ultimele zile, în Germania au fost raportate peste 100 de cazuri de atacuri ale clovnilor înfricoşători, relatează Focus Online. În landul federal Renania de Nord-Westfalia, de pildă, unde numai la sfârşitul săptămânii trecute au fost înregistrate 86 de astfel de incidente, un asemenea personaj, înarmat cu o drujbă, a speriat de moarte o trecătoare.

    Nici Elveţia nu a fost scutită de acest fenomen. La Zürich au fost înregistrate cel puţin trei cazuri în ultimele zile, autorii fiind necunoscuţi, potrivit thelocal.ch. Unul a fost chiar violent, victima fiind lovită în stomac.

    În Suedia, un adolescent a fost înjunghiat în urmă cu aproximativ două săptămâni. O femeie a fost ameninţată cu moartea. Un copil de opt ani a sărit de la balcon după ce la uşa casei familiei sale au apărut clovni ai groazei, scrie Adevărul.

    În Marea Britanie, autorităţile au fost chemate recent să intervină în mai multe situaţii în care persoane deghizate în clovni au sărit din tufişuri şi au speriat trecători. Primul astfel de caz a fost înregistrat pe 4 octombrie şi de atunci puţine zone din ţară au scăpat neatinse de acest fenomen, scrie „The Daily Mail“.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. În Suedia nu este de loc nici un fel de isterie.
      Ar fi fost? … scriau toate ziarele despre ea.

      Poliția nu are nic un fel de indicații directe despre un ”fenomen” în rândul populației.
      Au fost consemnate cateva apariții de clowni (în trei localități). Dar nimic grav de raportat. Așa că Adevărul cred eu, că încearcă să pluseze mult prea mult la stirea aceasta. Asta să nu zic că mint.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.