Praznicul de Pită Nouă, la Beliu și Pecica
Luna august aduce în prim-plan sfințirea Pitei noi, o tradiție care este așteptată cu multă bucurie și nerăbdare în localitățile Beliu și Pecica. Cele două…
Luna august aduce în prim-plan sfințirea Pitei noi, o tradiție care este așteptată cu multă bucurie și nerăbdare în localitățile Beliu și Pecica. Cele două…
Aproximativ 40 de persoane au participat sâmbătă, 1 august, la o nouă ediție a programului „Turist la tine acasă”, organizat de Asociația Turism Alternativ prin…
Lipova găzduiește în weekend Festivalul de Film „Ioan Slavici pe marele Ecran – cultură tradițională în literatură și film”, un eveniment dedicat valorificării operei marelui…
După modelul de succes al anului trecut, Filarmonica Arad oferă publicului arădean ocazia, și de această dată, să asculte în premieră cele două programe pe…
Asociația „Ion Andreescu” Arad, în colaborare cu Complexul Muzeal Arad, are bucuria de a vă invita la vernisajul expoziției „Salonul de Vară”, care va avea…
Filmul documentar „Dincolo de fațadă. Lajos Szántay şi Secessionul arădean“, care reconstituie viața şi opera arhitectului care a proiectat cele mai importante clădiri ale orașului,…
Galeria After 5 Art Escape găzduiește expoziția „Ancestral Codes: Reimagining Pre-Columbian Cultures”, un proiect dedicat artei contemporane peruane, cu lucrările artiștilor Pascual Mogollón, Juan Carlos…
În cadrul ELSTEAMSUST Festival – Explorarea lumii prin STEAM pentru un viitor sustenabil, Facultatea de Design din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” organizează expoziția intitulată „Experiment….
Publicul arădean a avut ocazia de a viziona, miercuri seara, la Cinema Arta, cele două producții realizate la cea de-a treia ediție a atelierelor de…
Compozitorul arădean de muzică electronică mutat la Viena, Those Black Wires, a lansat recent un nou album, „After Dark”, care poate fi ascultat aici, iar…
Joi, 13 august, începând cu ora 20:00, KF va găzdui un nou eveniment dedicat iubitorilor de hip-hop. Sub numele generic ARAP, concertul va reuni pe…
Facultatea de Design din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad invită publicul la Gala Absolvenților 2026, un eveniment dedicat creativității, inovației și proiectelor realizate de…
Participanții atelierelor de cinema organizate în cadrul Festivalului Underground 2026 își vor prezenta filmele în premieră miercuri, de la ora 19:00, la Cinema Arta. Publicul…
La cinci ani de la renașterea Casei Pianului Jacques Faix, spațiul care a readus în circuitul cultural casa în care a funcționat, în urmă cu…
After 5 Art Escape vă invită la vernisajul expoziției a trei artiști contemporani din Peru, „Ancestral Codes – Reimagining Pre-Columbian Cultures”, sâmbătă, 25 iulie 2026,…
Cinefilii sunt invitați joi, 23 iulie 2026, de la ora 21:45, în grădina de vară a Cinematografului „Arta”, unde va fi proiectat, cu acces gratuit…
Scriitorul și profesorul universitar Mircea Mihăieș și-a lansat joi seara, la Casa Pianului Jacques Faix din Arad, cel mai nou volum, „Cele patru sinucideri ale…
Festivalul Summer Camp Bulci, cunoscut în trecut sub numele de Bulci Fest, revine în această vară cu cea de-a XVIII-a ediție, programată în 7 și…
Festivalul „Rock Maris“ va fi organizat la sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august, în zona de agrement de pe strada Mărului din cartierul Alfa,…
După succesul concertelor susținute anul trecut în celebra Sală de Aur a Musikverein din Viena, Orchestra Filarmonicii Arad revine în această vară în capitala Austriei…
Filarmonica Arad reia și în această vară îndrăgita serie de concerte estivale „La Băncuțe”, în Parcul Eminescu. Timp de patru sfârșituri de săptămână, publicul este…
Hub Cultural mARTA informează publicul că, din motive organizatorice, Retro Parada din cadrul Fusion Festival Arad 2026 își modifică data de desfășurare. Astfel, Retro Parada…
Laura Laurențiu, una dintre cele mai cunoscute voci ale gastronomiei bănățene, alături de chef Florin Kiss și de echipa Amintiri Gustoase, a adus rețete culese…
Parohia Ortodoxă Română Arad Grădiște I organizează, în perioada 17-19 iulie 2026, cea de-a XV-a ediție a Festivalului Românilor de Pretutindeni, eveniment dedicat promovării tradițiilor…

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a lansat ieri un nou concurs de angajare, de această dată pentru 40 de posturi de asistent medical generalist....
În București, spitalele care ar trebui să îngrijească pacienții cu arsuri grave funcționează de mult timp peste capacitatea lor reală. În prezent, nu mai există...
Mayo Clinic din Rochester (SUA) ocupă primul loc în clasamentul „World’s Best Hospitals 2026”, realizat de Newsweek împreună cu Statista. Peste 2.500 de spitale din...

Nu știu ce mi-a venit așa dintr-o dată de m-a dus gândul la Domnii Falcă și Fifor. Poate ușurarea după ce l-am văzut pe Nicușor...
Scriu aceste rânduri în timp ce Călin Georgescu, înconjurat de tricoloruri, și pupat la fiecare pas, vizitează Piața 100 din Oradea. Este de fapt piața...
Parafrazâdu-l pe cel mai dat naibii președinte pe care l-am avut până la Nicușor Dan, toamna nu-i ca vara. Vedem asta și acum oriunde ne-am...

Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...
Un arădean solicită administrației locale să verifice dacă mecanismele prin care călătorii pot cere ajutor în cazul unor incidente din transportul public funcționează eficient în...
Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel a criticat, în plenul Senatului, refuzul PSD de a susține Guvernul condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan și schimbarea...
Președintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre nominalizarea lui Sigfried Mureșan pentru formarea Guvernului. Gheorghe Falcă a...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel a avertizat, într-o declarație susținută în plenul Senatului, asupra consecințelor legitimării politice a AUR de către PSD. Anghel a...

Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...
Primarul comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și-a înaintat demisia din funcție la 24 august 2026, invocând motive medicale, personale și familiale. Plecarea acestuia din funcție...

Parteneriatul dintre școala comercială privată Stimmatini din Verona și Colegiul Economic Arad prinde contur printr-un laborator de formare de trei ore, la care au participat...
Actorul și regizorul francez Arnaud Denis a murit marți, în Belgia, la vârsta de 43 de ani, după ce a apelat la procedura de eutanasie...
Viitoarea legătură feroviară a Aeroportului Internațional Liszt Ferenc din Budapesta ar transforma Oradea și Arad în principalele porți feroviare dintre România și Ungaria, ministrul ungar...

Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...
Dacia traversează unul dintre cei mai dificili ani din ultimul deceniu, după ce cota de piață a scăzut abrupt la 19,8%, față de aproape 29%...
China încearcă să‑și controleze mai strict expansiunea globală a industriei auto, după ce exporturile au explodat în ultimii ani, potrivit News.ro. Autoritățile de la Beijing...

Congresul SUA și mai mulți lideri din industria AI se confruntă cu o dezbatere tot mai tensionată privind introducerea unui „kill switch” pentru inteligența artificială,...
Compania Anthropic dezvăluie în cel mai recent raport operațiuni rusești extinse de manipulare informațională care au vizat România și Republica Moldova, inclusiv folosirea AI pentru...
Președintele Donald Trump a intervenit surprinzător, printr-un apel telefonic, în timpul discursului susținut de CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, pe scena All-In Summit din Los Angeles,...

„Malul vânăt“ / „A River’s Gaze“, primul film din trilogia despre iubire în mediul rural, al regizoarei Andreea Cristina Borțun și coprodus de actorul american...
Festivalul de film documentar fARAD și-a anunțat programul complet pentru cea de-a 13-a ediție, cu tema „ANIMAL”. Între sălbăticie, vulnerabilitate și relația contradictorie dintre oameni...
Cinefilii arădeni sunt invitați miercuri, 16 septembrie, de la ora 19:00, la Cinema Arta, la proiecția filmului „Afară” (Fuori), regizat de Mario Martone. Accesul publicului...

Aradul vibrează din nou pe ritmuri de jazz. Festivalul Internațional de Jazz – JAZZAR, ajuns la Ediția a V-a, revine în perioada 24–26 septembrie 2026,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Israel Nash (cover după...
Particles – Intermedia Lab & Music Festival revine, între 25 și 27 septembrie 2026, pe malul Mureșului din Arad, pentru cea de-a șaptea ediție. Sub...

Serviciul de streaming Apple TV a fost lansat oficial în România, iar utilizatorii pot accesa de astăzi platforma direct din aplicația Apple TV sau de...
Gala Premiilor Emmy 2026, desfășurată la Hollywood, a adus confirmări importante pentru marile producții ale anului, cu trei titluri dominând categoriile principale ale competiției, relatează...
Creatorii serialului „South Park”, Trey Parker și Matt Stone, au anunțat că producția va purta un nou nume – „South America” – o decizie prezentată...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...
Finalistele Miss Arad 2026 au intrat, începând cu 1 august, în etapa de pregătire intensivă pentru marea finală a concursului, care va avea loc în...
Săptămâna Modei la Arad 2026 se desfășoară în perioada 17–23 august, în cadrul Zilelor Aradului, și include evenimente dedicate modei, frumuseții, creativității și promovării tinerelor...

Fostul polițist rutier arădean Stelian Paven, în vârstă de 41 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului de Investigații Criminale...
Un agent de la Penitenciarul Arad a intrat în atenția procurorilor DIICOT și a polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO), în...
Un bărbat de 42 de ani, din Curtici, a ajuns în arest preventiv după ce, deși avea ordin de protecție, s-ar fi apropiat de soția...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)