vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Aradul va intra în competiție pentru titlul de Capitală Verde a Europei

    de Special Arad | 13 iulie 2015, 7:42 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    3

    Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a anunțat intenția municipalității de a înscrie Aradul în competiția pentru titlul de Capitală Verde a Europei anului 2018. Proiectul privind candidatura a fost inclus pe ordinea e zi a ședinței Consiliului Local Municipal de joi, 16 iulie.

    Titlul de Capitală Verde a Europei este acordat anual de Comisia Europeană oraşelor ale căror activităţi urbane au un impact cât mai redus asupra mediului, principalul scop fiind acela de a încuraja oraşele europene să se mobilizeze pentru a deveni cât mai atractive şi mai sănătoase, pornind de la premisa că o calitate înaltă a mediului urban contribuie la creşterea nivelului de trai şi va pregăti un viitor mai bun pentru generaţiile următoare.

    Titlul aduce beneficii multiple, precum: crearea unui mediu mai sănătos şi mai curat, atragerea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă, dezvoltarea turismului, promovarea oraşului la nivel internaţional, accesarea unor fondurile pentru proiecte  de mediu, participarea în cadrul unor reţele şi formarea de alianţe noi, accent sporit pe proiectele de mediu, prin sponsorizări, granturi, finanţări publice.

    Participarea la competiţia pentru titlul de Capitală Verde a Europei 2018 se înscrie în linia preocupărilor constante ale Municipiul Arad din ultimii ani pentru promovarea unor proiecte menite să ducă la creşterea calităţii vieţii locuitorilor, protecţia mediului înconjurător, eficientizarea energetică şi dezvoltarea durabilă a oraşului.

     

    „Este o provocare pentru Arad, va arăta preocuparea pe care o avem de a trăi într-un mediu sănătos și curat. Candidatura va demonstra că ne-am preocupat în ultimii ani de dezvoltarea sustenabilă prin proiectele pe care le-am promovat în toate sectoarele: de la transport urban și zone verzi, la utilizarea energiilor alternative, tratarea apelor uzate și așa mai departe. Participarea în această competiție este o oportunitate de a ne defini conceptul și strategia de „oraș verde” „  a declarat dl.Gheorghe Falcă în cadrul conferinței de presă susținute astăzi la Primărie.

     

    Competiția pentru titlul de Capitală Verde a Europei 2018, este o inițiativă a Comisiei Europene adresată orașelor cu peste 100.000 de locuitori care doresc să se dedice unor obiective ambițioase pentru sporirea calității mediului și dezvoltarea durabilă.Inițiativa a fost formulată pentru prima dată în anul 2006, în cadrul unei reuniuni internaționale desfășurate la Tallinn, în Estonia, când cincisprezece orașe europene au semnat un Memorandum pentru instituirea acestui premiu. Inițiativa a fost preluată și lansată de Comisia Europeană în anul 2008.

    Obiectivul principal al inițiativei este recunoașterea și premierea eforturilor locale de îmbunătățire a mediului înconjurător, a economiei verzi și a calității vieții urbane.

    Titlul se acordă în fiecare an unui oraș care se remarcă prin eforturile depuse pentru o viață urbană ecologică și care poate astfel să constituie un exemplu pentru alte localități, îmbunătățind în ansamblu mediul de viață al locuitorilor săi, prin activități concrete, precum:

    – cooperarea și parteneriatul dintre autorități, cetățeni, companii și alte părți interesate, în scopul dezvoltării și îmbunătățirii condițiilor de trai din mediul urban;

    – implementarea unor soluții durabile privind mobilitatea;

    – înființarea și extinderea parcurilor și a zonelor de recreere;

    – abordarea modernă a gestionării deșeurilor;

    – soluții inovatoare privind poluarea fonică;

    – abordarea integrată a managementului urban, care asigură efecte pozitive pe termen lung.

    Evaluarea candidaturilor se face pe baza unor indicatori din douăsprezece domenii:

    1. schimbările climatice: atenuare și adaptare;

    2. transporturile locale;

    3. spațiile verzi urbane care încorporează utilizarea durabilă a terenurilor;

    4. natura și biodiversitatea;

    5. calitatea aerului ambiant;

    6. calitatea mediului acustic;

    7. producția și managementul deșeurilor;

    8. gestionarea apei;

    9/ epurarea apelor reziduale;

    10. inovarea ecologică și ocuparea durabilă a forței de muncă;

    11. performanțele energetice;

    12. managementul integrat al mediului.

    Evaluarea va fi efectuată de un grup de experți recunoscuți internațional, în două etape.  Prima etapă va include evaluări calitative și o recenzie a fiecărei solicitări de înscriere pe baza indicatorilor din cele 12 domenii. În urma acestor evaluări, se vor selecta câteva orașe finaliste, carevor fi invitate să își prezinte în fața juriului viziunea, strategiile și capacitatea de a reprezenta un exemplu. Capitala Verde a Europei pentru 2018 va fi anunțată în cadrul unei ceremonii de premiere desfășurate la Ljubljana în iunie 2016.

    Calendarul competiției Capitală Verde a Europei 2018:

    – 3 iunie – 19 octombrie 2015 – depunerea dosarelor de candidatură;

    – noiembrie 2015 – martie 2016 – evaluarea de către comisia de experți a tuturor orașelor candidate, inclusiv solicitarea unor eventuale clarificări;

    – aprilie 2016 – anunțarea orașelor finaliste;

    – iunie 2016 – prezentarea orașelor finaliste în fața juriului și anunțarea câștigătorului pentru 2018 în cadrul ceremoniei de decernare a premiului Capitala Verde a Europei de la Ljubljana.

    Avantajele participării la competiție sunt multiple, iar în cazul câștigării titlului de Capitală Verde a Europei, acestea vor continua să se facă simțite încă mult timp după încheierea anului respectiv. Printre aceste avantaje se numără:

    – accent sporit pe proiectele de mediu, prin sponsorizări și granturi;

    – atragerea de finanțări publice;

    – locuri de muncă noi, o Capitală Verde a Europei fiind mai atractivă pentru investitorii străini;

    – intensificarea activității de turism;

    – creșterea vizibilității internaționale, participarea în cadrul unor rețele și formarea de alianțe noi;

    – acces la Rețeaua Capitalelor Verzi ale Europei;

    – capacitatea de a îmbunătăți în continuare mediul de viață ecologic al localității;

    – creșterea sentimentelor de mândrie locală și de apartenență la comunitate.

                Lista orașelor care aucâștigat, până în prezent, titlul de Capitală Verde a Europeieste următoarea: Stockholm (2010), Hamburg (2011), Vitoria – Gasteiz (2012), Nantes (2013), Copenhaga (2014), Bristol (2015), Ljubljana (2016),  Essen (2017).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Dupa ce a vrut sa taie parcul Eminescu si duoa ce a distrus maluk muresului cu proiectele de asfaltare din parcurile din spate de la Polivalenta , dupa ce a distrus zonele.vezri prin taierea copacilor si asa zisa toaletare a lor si duoa ce a construit oasarela peste Mures si a micsorat si modificat albia Muresului acum ne inscrie intr-o cursacare va consuma o multime de bani de la buget pentru proiecte green ! Pe nimeni nu intereseaza ce se face la nivel de municipalitate Pacat !

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.