sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Aradul văzut în imagini reale, în cimitir și pe Mărului, care nu încap în „Rondul de zi”

    de Andrada Bobiș | 19 iulie 2025, 8:04 PM | Reportaj | Topic special

    12

    (foto: Andrada Bobiș)

    Cimitire năpădite de buruieni, cruci înghițite de iarbă și terenul de baschet de pe Mărului, cu probleme încă din „fașă”.

    Aradul își arată din nou fața pe care nimeni nu vrea să o filmeze: în cimitirul „Pomenirea” – nume parcă predestinat, pentru că-l pomenim în fiecare an la cât de jalnic arată –, iarba și bălăriile sunt mai înalte decât crucile, mormintele abia se mai zăresc sub stratul gros de nepăsare.

    O imagine dezolantă pentru rudele celor care se odihnesc acolo, dar și pentru oricine mai are un dram de respect față de memoria celor plecați pe lumea cealaltă.

    Cimitirele ne arată nu doar nepăsarea față de cei plecați, ci și disprețul față de cei rămași.

    Rondul de zi cimitir terenul de baschet Marului (1)

    „Nu se mai poate intra, printre cruci, iarba ajunge până la piept, totul în jur cât vezi cu ochii, numai buruieni. Ne e rușine să mai venim”, spune un arădean, vizibil revoltat, în timp ce rupea buruienile din jurul unor locuri de veci – vândute sau nu –, oricum, în ambele cazuri nicidecum nu era obligația lui să le curețe.

    „Să vii să aprinzi o lumânare, sau să fii din alt oraș venit la mormântul unei rude din Arad și să trebuiască să te lupți cu iarba de un metru, cu tufe de mărăcini și cu gunoaiele rămase printre morminte… este umilitor”, spune o timișoreancă venită la cimitirul „Pomenirea” la înmormântarea unei rude – unde, culmea ironiei, era prezent și Florin Mariș, șeful de la Gospodărirea Comunală –, care probabil s-a rușinat și el când a văzut reacția femeii.

    Umilitor pentru noi, pentru orașul Arad, pentru tot ce înseamnă respect.

    Nici la capitolul investiții nu stăm mai bine.

    Unul dintre terenurile de sport de pe strada Mărului, inaugurate cu surle și trâmbițe, are deja imperfecțiuni vizibile.

    Rondul de zi cimitir terenul de baschet Marului (7)

    Deteriorarea suprafeței terenului de baschet – care ar fi trebuit să arate impecabil – pare a fi cauzată de uzură care a dus la desprinderea stratului superior. Din imagini se poate observa materialul sintetic – desprins deja pe mai multe porțiuni – ca fiind de o calitate slabă.

    Nici gardul care împrejmuiește terenul n-a „scăpat” și a fost rupt în anumite locuri.

    Rondul de zi cimitir terenul de baschet Marului (2)

    Un proiect care ar fi trebuit să fie „mândria orașului” începe să semene tot mai mult cu o lucrare făcută după tiparul „se poate și așa” și lăsată de izbeliște.

    Lipsa unor spații cu umbră din zona terenurilor este un alt aspect al nemulțumirii arădenilor.

    În timp ce pe rețelele sociale sunt promovate, la „Rondul de zi” al primarului, doar imagini „frumoase”, realitatea de pe teren, a „rondului de zi” al nostru, fie că vorbim de cimitire sau de investițiile noi, este una care doare: neglijență, improvizație, lipsă de respect, indolență sau pur și simplu NEPĂSARE.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ia mergeti la Eternitatea sa vedeti acumulatori lipsa in cutiile de la stalpi si gunoaie peste limita bunului simt.

      De ce? Pt ca gunoi avem si ca edil. Vine unul de la sat, pus politic, sa conduca o urbe. Ne meritam soarta, mai ales ca niste idioti l-au votat din nou.

      Astazi la Podgoria, 3 masini ds Dey faceau legea la Podgo…

      Asta e. Vom ajung Vaalui de Vest. Sa c***e ********* botoxat ca el a starnit totul.

      +7 voturi
      +1
      -1
    2. In fiecare an toată vara e așa , și Anu trecut am poze că iarba era tăiată doar in fața ,in spate îți era frica sa mergi , acele tomberoane pentru gunoaie lipsesc ,
      Bine că iau bani frumoși pe loc . Nu mai zic de străzi… Doar principala e asfaltata … restul nu contează…

      +10 voturi
      +1
      -1
    3. cand va scriau pe pagina de facebook oameni despre aia cu santierul nici macar nu ati bagat in seama cate nereguli erau acolo hai sa le reamintim :
      firma a venit acolo cu un camion si trailer pecare trailer un buldozer ,o masina cisterna care era defecta si un opel care si acum se vede pe asfalt pata de ulei de la bazinul de ulei spart,si a plecat cu o intreaga flota de utilaje la plecare ,muncitorii romi de la C Cris majoritatea primul an si jumatate erau la negru la ei, in perioada de constructie nu a fost zi sa nu se aduca masini cu moloz pana si de la Tempus din curte molozul a ajuns pe marului molozul de la stadionul UTA si iarba tot acolo este pe marului tot orasul si prieteni primarului acolo deversau moloz se stia dar nu se facea nimic si nu numai apoi se a acoperit cu pamant de aia se a intarzia terminarea lucrarilor sa se mai poata aduce cat mai mult si sa se capuseze cat mai multii bani ,iar acum se vede cat de calitativ este lucrarea d la vopseaua de pe drum si trecerile de pieton pana la terenurile de hambal ,cand se lucra cu necalificatii si firme de casa totul este posibil daca ziceti ca este rautacioase comentariile ce stiti este doar apa de ploaie nu ai cum de cat doar sa fi lingau pe la bocanci primariei alfel nu poti spune caci sunt rautacioase comentarile,sunt lucrari inutile ,suprataxate ,refinatate si musamalizate in interese sus puse in arad daca lor nu le iese banul si oamenilor lor nu fac nimic se blocheaza ori ce lucrare ! exemplu:drumurile sunt pline de gropii absolut toate,pistele de biciglete sunt distruse pana si pista ce merge perpendicular cu pomenirea spre alfa este recent facuta si pe toata lungimea ei este taiata ,crapata si aplecata de si acolo au trecut candva trenurii cisterne cum naiba sa se aplece si sa crape ? de la greutatea unor biciglete? sau pietoni ?despre bordurile de la tranvai ce separa drumul auto aceasi traseu nu are rost sa mai zic tot lucrare recenta, sau craterele de pe langa sinele de tranvai ,nu exista drum in arad sa nu aibe cratere si unde este dens circulat este jale cratere de un metru gen zona industriala,iar cat de marului este frumos ! macar nu este mizerie cum era dar cu ce pret ?cati si au facut bani din afacerea marului si inca se va mai face ca exista posibilitatea sa vanda primaria de si nici macar nu este proprietar primaria sa vanda terenurile si sa se ridice o zona rezidentiala acolo ,gaz este de la fosta statie Silycontrans unde bangladeji stau in containere au scos romi sa bage bangladeji acolo,Tai Bau a facut pluvialul si menajerul doar sa treaca 5 ani si este voie sa schimbe ce vor caci 5 ani nu se poate face nimic ca din bani Europeni se a facut,iar baetii destepti cumpara terenurile si le vinde prostimi case gata facute,cat de curand ! cat de calitatea lucrarilor din arad ce va mirati ? adevarati meseriasi sunt plecati pe dincolo putini au ramas in Romania si care au ramas sunt scumpi la vedere iar acei meseriasi fug de firmele de casa ale partidelor caci le este scarba la ce deja au vazut pe acolo ce este nici macar proiectanti buni nu avem ca pe marului proiectul se a modificat dupa cum batea vantul daca ar fi puricat proiectul nimic nu este dupa acel proiect nici cota nimic absolut nimic,de si nu zic o nouatate cu toate de mai sus multa lume stie deja ! nu va mai fofilati ca sunt comentari aiurea,ma repet ce stiti este apa de ploaie ,toata lumea stie! vede! tace ! iar oardea prima data a investit in oameni ,au facut locuinte sociale sa aibe unde sta cei care nu au domiciliu le a dat de munca si ia intergrat pe oameni ca sa fie productivi societati nu aurolaci si pesti,dar la arad se pare ca este convenabil asa! in loc sa ai intergram oameni strazi ai omoram pe la sectiile de politie locala sa ne stie de frica ceilalti ,ma repet in arad nu se face nimic daca nu are interes unu de sus sau gruparea lor ,nu poti contesta ceva ce se vede de la mare distanta,place ori nu astia sunt! niste borfasi la costume si acestia asi aduna imprejur doar oameni care le sunt loiali supusi executa ori ce si tac malc asta e aradul nostru primaria si acoliti ori cine le sta in cale ai constrange si ajung sa taca sau ai racoleaza si va mirati ca de ce aradul este in halul care este sunt oameni mult prea ieftini ca sa descopere reala lor valoare.

      +6 voturi
      +1
      -1
    4. Fato, soția lu’ Manole, o grămadă dintre concetățenii noștri sunt așa cum îl cataloghezi tu pe edil. Aruncă gunoaie la întâmplare, lasă mormintele apartinatorilor neingrijite etc
      Extrapolând, du-te într-o plimbare pe centru, nu la periferie, sa vezi cam ce ,,fauna” întâlnești.
      Dar e mai ușor să arăți cu degetul, acuzator, într-o singură direcție. Depinde de speță discuției. Ba Bibart, ba Bolojan, ba Dan.
      Doar Piticul Diliu și Gică Ultras Zoo sunt buni, fanatico!

      --6 voturi
      +1
      -1
    5. La fel ca Locatar, se poare observa lipsa totală a opoziției în Arad.
      USR a promis multe da’ n-a făcut absolut nimic! Da’ absolut nimic, din contră, au trecut în tabăra usl2.0, d’aia nu le-am mai dat votul. Singura ,,pasăre” dintre consilierii USR avea doarprobkema jigodiilor.
      Am înțeles că vicevăcar al Aradului este unu’ dă la USR, as vrea să știu este plecat din țară, e în transhumanță cu javrele lui Curcan, sau care-i situația de este inexistent politic

      +8 voturi
      +1
      -1
    6. Citez din declarația primăriei de acum 2 ani:

      Zona verde este amenajată în totalitate, prin însămânțare, iar întreg materialul dendofloricol a fost plantat. Foișorul de lectură a fost și el amplasat, iar grădina japoneză este amenajată în procent de 97%.”
      Ce vedem azi dupa câteva luni de la inaugurare? Sistem de irigare nefuncțional, deși cu siguranță procentual a mâncat o mare parte din tot proiectul. Copaci uscati, chinuiți, neudati. 0 trandafiri, 0 arbusti ornamentali, pavaj plin cu buruieni, alei neîngrijite. Noroc ca nu prea merge lumea, macar gunoaie lăsate de oameni nu vezi.

      Stimata redacție Special Arad, cred că arădenii au dreptul sa știe cine sunt cei care au in sarcina îngrijirea, întreținerea acestui complex. Cat ne costă din bugetul anual, cine din primărie are in sarcina verificarea daca sunt îndeplinite condițiile contractuale, etc. Voi sunteți adevărata opoziție, politicienii arădeni indiferent de partid, zi de zi ne demonstrează cat de puțin își iubesc orașul.

      +2 voturi
      +1
      -1
    7. Draga Valea iReal de Prost, arat spre Bibi pt ca el si- pus sagetile la GCA si Recons. Si aceste 2 institutii (sifonarii) au buget pt asa ceva. Buget papat, furat, redirectionat.

      Si nu o spune eu de la mine, vorbesc imaginile.

      In ce oras civilizat ai fost si nu ai gasit o toaleta publica, prostule? Ca la noi. Vin turistii si merg la Mac sau la Lidl sa ajunga la o toaleta.

      Intelege singurul tau neuron blond asta?
      Ascunde-te ca esti prost rau.

      Si daca ar fi ajung CG presedinte, ar fi fost rau? Stii sau presupui? Ca daca presupui, ramai in.lumea basmelor. Si ia-ti pastilele, te rog.

      --14 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.