vineri, 19 iunie, 2026

Special Arad Logo

    UPDATE. Mizerie printre morminte, chiar de Ziua Morților! Respect uitat, la Gospodărirea Comunală. Ce spun reprezentanții societății?

    de Andrada Bobiș | 1 noiembrie 2025, 7:49 PM | Știri Arad | Topic special | Undeva

    0

    Au uitat de respect pentru cei vii şi pentru cei morţi. Pentru arădenii care au venit de 1 noiembrie să aprindă o lumânare și să aducă o floare celor dragi trecuți la cele veșnice, imaginea din cimitirul „Pomenirea” a fost una extrem de tristă și în același timp revoltătoare.

    Gunoaie în zi de sărbătoare, în cimitir

    În locul curățeniei și al respectului față de cei decedați, arădenii care au fost astăzi în cimitirul ,,Pomenirea” din Arad s-au lovit de grămezi de gunoaie, saci de resturi vegetale și coșuri arhipline. În cimitir, așa cum se poate vede și din poze, containerele sunt ticsite de deșeuri, iar resturile se împrăștie pe alei, ajungând chiar și printre morminte.

    Cei care au venit să-i comemoreze pe cei dragi trecuţi la cele veşnice s-au arătat întristaţi de faptul că, până şi de 1 noiembrie, de ,,Ziua Morților” – așa cum se spune  în popor – cimitirul era murdar, afirmând că cei de la Gospodărirea Comunală nu au nici o scuză pentru modul în care arată cimitirul.

    „Nu au scuze în nicio altă zi din an, cu atât mai mult nu au nicio scuză astăzi”, a declarat o domn venit cu flori la mormântul soţiei.

    cimitirul pomenirea 3

    Zeci de persoane au venit sâmbătă la cimitir, chiar şi din alte județe ale țării, pentru a pune o floare la morminte, dar imaginea dezolantă a cimitirului Pomenirea i-a lăsat pe toți cu un gust amar.

    „Este rușinos! Venim să ne rugăm, să aducem flori, și ne întâmpină o așa mizerie. Nu e vorba doar de estetic, ci de respectul față de morți și față de oameni”, a spus înlăcrimată o doamnă de 50 de ani, îmbrăcată în negru.

    Femeia probabil că nu este obișnuită cu mizeria din cimitir, locul unde ar trebui să domnească aleile măturate, curățenia să fie o obișnuință, iar florile să fie doar o completare colorată.

    cimitirul pomenirea 2

    Au uitat că astăzi este 1 noiembrie?

    Responsabilitatea pentru salubrizarea cimitirelor aparține Gospodăririi Comunale Arad, instituție care, din păcate a uitat cel mai probabil că 1 noiembrie este o zi de reculegere și demnitate.

     

    UPDATE. Gospodărirea Comunală spune că a adunat 100 de tone de gunoi

    Reprezentanții societății Gospodărirea Comunală spun, încă, că s-a lucrat intens toată săptămâna la curățenie în cimitire, unde s-a intervenit cu nu mai puțin de 40 de oameni, 6 camionete, o autogunoieră etc. Intervențiile au avut loc zi de zi, mai spun aceştia, completând inormația cu faptul că 100 tone de gunoi au fost strânse doar în ultima săptămână din cimitire. Ca atare, imaginile surprinse ar putea fi unele izolate, iar gunoaiele, cele adunate doar în acea zi.

     

    Referitor la alte probleme legat de cei care sunt la conducerea cimitirului vom reveni în curând cu un alt material.

    Citeşte şi:

    Tămâia și politica: finul președintelui CJ Arad, preotul Noghiu, pregătit să fie uns „șef al slujbelor” la Catedrala nouă

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.