joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Anonymous ia în vizor defrișările ilegale din România!

    de - | 5 iulie 2016, 12:12 PM | Naţional

    0

    Celebrul grup Anonymous, format din hacker şi anarhişti, notează că defrişările ilegale din România ameninţă una dintre cele mai frumoase zone împădurite din Europa, cea din Munţii Carpaţi. Lemnul tăiat aici e apoi vândut pentru producţia de parchet sau peleţi de încălzire, comercializaţi în magazinele specializate din Germania şi Austria.

    Cei de la Anonymous îl citează pe Gabriel Păun, activist în organizaţia Agent Green, care povesteşte cum a fost martor al defrişărilor, descrise ca adevărate crime, şi care a fost bătut de cei care transportau ilegal lemne.

    „În ciuda crimelor comise de compania Schweighofer Group, aceasta continuă să domine în România şi să provoace prăpăd în mediul înconjurător şi în cultura şi economia ţării. Compania chiar a fost numită recent „investitorul anului” în România”, scriu cei de la Anonymous.

    Grupul notează că Arcul Carpatic conţine cea mai mare regiune împădurită din Europa Centrală, şi deşi aproximativ 29% din suprafaţa ţării este acoperită de păduri, 51,9% din acestea fiind în zona muntoasă, România vede cum ariile verzi dispar.

    „Potrivit unui studiu realizat de Greenpeace în 2012, în fiecare oră dispare o suprafaţă echivalentă cu mărimea a trei terenuri de fotbal. Autorităţile din România au estimat că 4 milioane de metri cubi de lemn este tăiat ilegal în fiecare an”, mai precizează Anonymous.

    Sursa: Greenpeace.    Prima imagine: Cazuri înregistrate de tăieri legale în județe, 2009-2011 . A doua imagine: Cazuri înregistrate ale tăierilor ilegale în 2012.

    Sursa: Greenpeace. Prima imagine: Cazuri înregistrate de tăieri legale în județe, 2009-2011 . A doua imagine: Cazuri înregistrate ale tăierilor ilegale în 2012.

    ANONYMOUS CERE OPRIREA MARILOR CORPORAŢII

    Gabriel Păun, activistul de la Agent Green, a estimat că, din 1989, defrişările ilegale din România au costat economia de stat cel puţin 5 miliarde de dolari şi că oamenii de ştiinţă precizează că suprafaţa ţării acoperită de păduri ar trebui să fie de minim 36%, însă a fost redusă, din cauza defrişărilor, la aproximativ 26%.

    „E timpul ca marile corporaţii să se oprească şi să nu mai distrugă planeta noastră pentru putere şi bogăţie. Pentru că dacă nu ne ridicăm şi protejăm pădurile necesare vieţii noastre pe Pământ, vom fi cauza propriei noastre prăbuşiri”, conchid cei de la Anonymous.

    sursa: Vocea Transilvaniei

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.