vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Angelina, adolescentă, trei mii de țigle, 9 ore, foc continuu – casa părintească, arsă aproape în totalitate, are acoperiș!

    de Mihai Todoca | 7 august 2020, 12:38 PM | Povești despre oameni | Topic special

    0

    (foto: Facebook Angelina Statberger)

    De o singură zi a fost nevoie ca apelul umanitar lansat de Valentin, un tânăr cu un adevărat simț civic, să fie auzit de cineva. Valentin căuta materiale de renovare pentru a repara acoperișul casei mistuită de flăcări, distrusă în proporție de 80 la sută, ca urmare o familie din Măderat rămânând sub cerul liber.

    Citește și: Focul a mistuit casa unei familii din Măderat, iar un tânăr ambițios încearcă să adune fonduri pentru a veni în ajutor

    Datorită implicării societății civile și efortului depus de voluntari, țiglele necesare reparării acoperișului au fost transportate la locație.

    Asociația Împreună Suntem Mai Buni Lipova jud Arad și Asociația de Locatari de pe strada Oborului nr 11 oraș Lipova cu 16 voluntari, cu suportul unui lipovean, Cristian Nicodin care a asigurat mâncarea (apa fiind asigurată de asociație) și împreună cu membrii familiei au lucrat într-o căldură toropitoare pentru a transporta țigla necesară, bucată cu bucată.

    Valentin Căldăraș: „A fost o muncă foarte grea, plus de asta foarte cald afară și în pod, dar finalul s-a lăsat cu succes reușind să aibă toată țigla pentru 300 de metri pătrați.
    Cel mai uimitor moment a fost pentru mine să văd cât de mult a muncit o fetiță de 15 ani, Angelina Statberger care este fiica cea mică a familiei cărora le-a ars casa, iar prin mâna ei au trecut cele 3000 de buc de țiglă.”

    Trei mii de bucăți de țiglă, nouă ore de muncă… 15 ani.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.