Andrei Ando, directorul executiv al Consiliului Județean Arad, a fost confirmat pozitiv cu virusul COVID-19





Virusul COVID-19 a intrat și pe poarta Consiliului Județean Arad. Era o chestiune aproape inevitabilă dat fiind faptul că multe persoane din această instituție sunt expuse la infectare. Aceste persoane participă și în perioada asta la multe întâlniri, la tot felul de acțiuni, iar prima persoană confirmată este Andrei Ando.
„Am fost testat Covid-19 și sunt pozitiv. Am ajuns la Spitalul TBC, de astăzi intru în medicamentația pentru pacienții în această situație. Probabil că prin contactele cu diferite persoane, în ultimele zile, m-am expus, chiar dacă am încercat să iau multe măsuri de precauție. Mă încearcă emoții ca pe orice persoană aflată în această situație, dar am încredere în tratamentul prescris de medicii arădeni și sper să revin cât mai curând la Consiliul Județean, să mă alătur demersurilor pentru limitarea efectelor pandemiei în județul Arad. Vă doresc tuturor sănătate și atitudine pozitivă, să trecem cât mai repede peste această experiență nedorită! Un gând bun și colegilor din Consiliul Județean, care rămân pe „baricade” împotriva virusului păcătos: spor la toate! Și nu uitați, cei care puteți, să stați acasă!”, scrie pe Facebook, Andrei Ando.
Noi am aflat această informație în această dimineață. Am luat legătura cu mai multe persoane din Consiliul Județean, dar deși acestea știau despre starea lui Andrei Ando, nu puteau confirma.
Confirmarea trebuia să vină din partea DSP Arad, dar cei de la DSP nu au confirmat oficial acest lucru și nu au înștiințat nici măcar conducerea CJ Arad. Evident că până acum nu s-a făcut nici ancheta epidemiologică.
Din informațiile noastre, Andrei Ando a avut primele simptome în cursul zilei de vineri, zi în care s-a și dus la spital.
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)