Andrei Andó, consul general al României la Gyula?
Nu știm.
Și nimeni nu știe sau dacă știe nu vrea să spună, dar zvonul a apărut ca atare ieri în presa maghiară din Arad. Mai precis în Aradi Nap, supervizat de jurnalistul cu state vechi în presa locală, Irházi János.
Desigur, Special Arad l-a căutat pe cel vizat, dar cum era de așteptat acesta nu a confirmat nimic, afirmând chiar că nu a auzit despre așa ceva. „..ieri am fost întrebat și de un coleg din presa maghiară, domnul Irházi și i-am spus același lucru. Dacă voi știi mai multe, vă anunț.”
Interesantă declarație, nu intrăm în analiză, o confruntăm doar cu ce a răspuns la întrebarea jurnalistului de la Aradi Nap: „Dacă voi fi solicitat, voi răspunde cu plăcere solicitării.”
Din toate acestea noi tragem concluzia că unde nu este foc nu iese fum, dar cunoscând-l pe cel despre care vorbim, nu putem exclude nicio variantă. După câte știm pentru a intra în diplomație este nevoie de o anumită pregătire de specialitate, însă nici aceasta nu este un criteriu absolut, consulul actual, Florin Trandafir Vasiloni, nu o avea nici el la momentul numirii, însă a recuperat ulterior.
Oricum, zvonul este caracteristic și se înscrie perfect în cariera Domnului Ando, până și faptul că numele său a intrat în acest joc.
Am încercat să ne informăm cât se poate de bine, am luat legătura inclusiv cu reprezentantul guvernului în teritoriu, cel care ne-a spus că nu știe nimic despre asta și crede că guvernul la ora actuală are probleme mult mai grave decât să se ocupe de chestiunea consulului general din Gyula. Poate, chiar asta este problema?
Așteptăm cu nerăbdare evoluția situației…
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)