sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    VIDEO. A amenințat și a aruncat cu pietre în agenții de pază ai mall-ului. Bărbatul, care avea un cuțit asupra sa, prins de jandarmi

    de Ioana Costaș | 26 februarie 2024, 3:32 PM | Știri Arad

    0

    (foto: captură video Jandarmeria Arad)

    Un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost prins de jandarmii arădeni după ce a amenințat și a aruncat cu pietre în agenții de pază ai unui mall situat pe Calea Aurel Vlaicu, incidentul având loc duminică după masa. În urma controlului, jandarmii au găsit un  cuțit asupra bărbatului.

    Duminică, 25 februarie, pe timpul executării misiunii de menținere a ordinii publice în municipiul Arad, jandarmii arădeni au fost solicitați în jurul orei 14.45, prin apel prin SNAU 112, cu privire la faptul că în mall-ul de pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiul Arad, un bărbat se manifestă agresiv cu agenții de pază, amenințând cu un cuțit și aruncând cu pietre asupra acestora. Echipajul de jandarmerie s-a deplasat în cel mai scurt timp la fața locului, însă bărbatul nu a fost găsit.

    Jandarmii au procedat la căutări suplimentare în zonă și pe baza semnalmentelor primite l-au identificat pe bărbatul în vârstă de 51 de ani în zona apropiată. La percheziția corporală, jandarmii au găsit asupra bărbatului un cuțit de aproximativ 17 cm. Pe numele bărbatului au fost întocmite acte de sesizare pentru lovire sau alte violențe și amenințare, fapte prevăzute de art.193 și art. 206 din CP. Actele de sesizare împreună cu bărbatul au fost predate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Arad.

    Citește și: Telefon furat în timpul unui meci de baschet. Jandarmii arădeni au prins hoții în zona Gării CFR Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.