joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Aleșii USR PLUS au participat la prima ședință a CLM Arad

    de - | 2 noiembrie 2020, 7:21 PM | Comunicate contra cost

    0

    Echipa Alianței USR PLUS a participat astăzi la prima ședință a nou constituitului CLM Arad. În formație completă, am votat pentru constituirea comisiilor, din care vom face parte după cum urmează:

    Florin Stana va face parte din comisia 1 – Buget, finanțe, activități economice.

    Daniela Săbău, Dorian Curcanu și Costea Cătălin vor activa în comisia 2 – Urbanism, amenajarea teritoriului, agricultură, patrimoniu.

    Sergiu Vlad și Siegfried Mayer vor face parte din comisia 3 – Servicii publice și protecția mediului.

    Cătălin Costea va fi membru în comisia 4 – Sănătate, familie, muncă și protecție socială.

    Codrin Vlad va fi membru al comisiei 5 – Educație, cultură, culte, copii, tineret, sport și turism.

    Cel mai controversat punct de pe ordinea de zi a fost cel privitor la creșterea tarifului pentru procesarea deșeurilor biodegradabile la stația de compostare. Am arătat că argumentele FCC pentru această creștere nu au temei. Din perspectiva noastră, nu este vina arădenilor că ADI Deșeuri și FCC nu au estimat corect momentul la care se vor colecta cantitățile antecalculate, că nu au respectat recomandările Planului Regional pentru Gestionarea Deșeurilor sau că RETIM nu colectează suficient. Dacă au acceptat condiții care apar fanteziste chiar și pentru un neavizat, trebuie să își asume pierderea, nu să o acopere din buzunarul arădenilor. În consecință, proiectul a fost scos de pe ordinea de zi, iar noi am solicitat o dezbatere pentru identificarea soluțiilor.

    Un alt subiect important a fost acordul pentru refacerea studiului de fezabilitate necesar construirii drumului expres Arad Oradea. Din ceea ce înțelegem noi, Aradul, alături de Bihor, vor trebui să facă munca Ministerului Transporturilor. Nu ne deranjează, chiar credem că trebuie să ne rezolvăm noi problemele dacă cei plătiți pentru asta sunt incapabili să o facă. Numai că dorim să nu dăm bani de două ori pentru acest drum: o dată prin taxele pe care le achităm bugetului național și încă o dată prin diverse cheltuieli pe care ar trebui să le acoperim pentru executarea drumului amintit.

     


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.