Titlul l-am furat dintr-un text scris în ziarul Românul din Arad, din 12 decembrie 1918, în care este relatată sosirea la Arad a unei delegaţii româno-franceze, alcătuită din ofiţeri ale celor două armate. Bineînţeles că delegaţia, care precedea venirea generalului Berthelot, cel care va şi preda, câteva luni mai târziu, cheile oraşului către prima administraţie românească, este cazată la Hotelul „Crucea Albă”, actualul „Ardealul”. Şi, firesc, întâlnirea se lasă cu o cină acompaniată de lăutarii din restaurantul hotelului care, se spune în articol, au voie pentru prima oară să cânte doine şi cântece de joc româneşti.

Presa vremii din Arad era împărţită, ca şi astăzi. Dacă în „Românul”, în zilele premergătoare celei de 1 decembrie, abundă firesc articolele despre însufleţirea românilor din Ungaria şi Transilvania de a participa la marele eveniment de la Alba Iulia, ziarele de limbă maghiară descriu din perspectiva lor. Nu pot, totuşi, să neglijeze negocierile eşuate dintre reprezentanţii Consiliului Naţional Român, condus de Ştefan Cicio Pop, şi guvernul ungar, reprezentat de ministrul Jaszi. Este foarte interesantă relatarea despre aceste discuţii, fiindcă relevă faptul că românii îşi negociau până în ultimul moment dreptul la autodeterminare.

Pe de altă parte, vă oferim această retrospectivă pentru a putea face şi dumneavoastră o comparaţie între nivelul la care se făcea politică între cele două viitoare state acum 100 de ani şi cel la care s-a ajuns în zilele de astăzi. Chiar dacă acum 100 de ani negocierile erau extrem de dure, cu urmări radicale atât pentru partea maghiară, cât şi pentru cea română. Zilele trecute am urmărit cu răbdare şedinţa solemnă a Parlamentului României, la care a fost invitat să participe şi preşedintele ţării. N-am crezut că voi asculta asemenea discursuri dezbinatoare prin care să fie invocată Marea Unire a românilor. Pline de incriminări politice, de ură personală, de sarcasm şi de proastă calitate, dar mai ales pline de acuze voalate de incompetenţă politică şi rea-voinţă faţă de binele naţiunii române.

Şi, fiindcă ieri am fost întrebat „ce-am avut şi ce-am pierdut” înainte şi după Marea Unire de la 1918, cred că am pierdut încrederea şi respectul pe care le-am avut. Atât pentru noi înşine, cât şi pentru cei faţă de care ne-am cerut drepturile, dar mai ales în cei cărora ne-am pus năzuinţa.

Păstrând nota muzicală din titlu, după 100 de ani, noi nu ştim să ne sărbătorim nici bucuria, sau să ne bucurăm de o sărbătorire, darămite istoria pe care nu numai că n-o înţelegem, dar nici măcar nu o cunoaştem.
Vă doresc o lectură prin care să descoperiţi, ori să redescoperiţi, adevărul istoric imortalizat în oglinda presei arădene din 1918.

•  Ce spunea ziarul arădean „Românul” despre zilele Marii Uniri de la 1918

Ce spunea ziarul arădean „Românul” despre zilele Marii Uniri de la 1918

•  Presa maghiară din Arad la 1 Decembrie 1918 și-a păstrat cumpătul chiar dacă habar n-avea ce urmează

Presa maghiară din Arad la 1 Decembrie 1918 și-a păstrat cumpătul chiar dacă habar n-avea ce urmează