S-a discutat mult în ultimele zile despre abuzul în serviciu și despre pragul valoric al prejudiciului (de 250.000 de lei, redus apoi la 9.000), Curtea Constituțională a României (CCR) și deciziile ei fiind făcute scut justificator pentru introducerea pragului. Și, cum se știe, totul a pornit de la votul senatorilor la proiectul de modificare a Codului penal, prin care s-a introdus un prag valoric al prejudiciului de 250.000 de lei, adică aproximativ 50.000 de euro la actualul curs valutar, drept condiție pentru incriminarea faptei de abuz în serviciu. Adică, dacă prejudiciul produs prin abuz în serviciu este mai mic de 250.000 de lei, fapta nu este infracțiune cu, eventual contravenție.

Miza într-adevăr este mare, în joc fiind îngroparea sub preș a multor abuzuri comise de cei aflați în fruntea „bucatelor”, abuzuri care au prejudiciat statul, în cel mai larg sens, beneficiile rămânând în „sarcina” abuzatorilor. Bunăoară, ipotetic sau nu, un primar dintr-un orășel al României a înființat, în timpul pandemiei, un Centru de vaccinare. Minunată faptă. Doar că, întrucât nu-și putea angaja secretara la acel Centru (ca să mai primească și sărăcuța de ea un ban în plus la salariu), a angajat-o fictiv pe mama secretarei – mama soacră, cum ar veni – iar prin această faptă ilegală a produs un prejudiciu abuzând de funcția lui de primar. Ei bine, dacă acest prejudiciu este mai mic de 250.000 de lei, și el, și secretara pot fi liniștiți – de mama soacră nici nu mai spun – pentru că nu se mai pune problema de un dosar penal. El, primarul-ginerică ar putea obține un nou mandat (dacă nu va fi condamnat în vreun alt dosar), ea va rămâne secretar-amantă – că primarul o fi și el însurat, tată de copii.

Iar ăsta este doar un exemplu, să zicem, imaginar, aflat sau nu pe harta județului nostru sau a altui județ. Dar sunt multe altele – fără secretare, că nu toți primarii sunt îndrăgostiți – cu achiziții publice dubioase, cu drumuri plătite dar neterminate și așa mai departe. Iată de ce au ținut morțiș să modifice din timp Codul penal, ca nu cumva să-i prindă alegerile fără prag la prejudiciu. Și le-ar fi reușit dacă „presa cea rea” nu și-ar fi amintit de celebra Ordonanță de Urgență nr. 13 adoptată „noaptea ca hoții” de Dragnea (președinte PSD, conducătorul autoritar al României din perioada ce a urmat alegerilor din 2016), Grindeanu (atunci premier, acum ministru) și Iordache „altă întrebare” (atunci ministrul Justiției, acum președinte pe viață al Consiliului Legislativ) care a scos în stradă aproape un milion de protestatari. Or, pragul din OUG 13 era mai mic cu 50.000 de lei decât cel votat de actualii „curați ca lacrima” din PSD-PNL-UDMR. Și, da, cu siguranță s-au temut de o nouă rundă de proteste masive, pentru că lumea este extrem de încordată și nu are nevoie decât de o mică scânteie pentru a ieși în stradă. Le-a cam ajuns până peste cap guvernarea asta în care minciunile s-au împletit cu incompetența și nepăsarea în fața lipsurilor cu care se confruntă populația, guvernarea asta care, parcă mai mult decât oricare alta a luptat efectiv, inclusiv cu UE pentru păstrarea privilegiilor.

Revenind la amintita infracțiune, merită menționat că a fost reglementată pentru prima dată la noi prin Codul penal al lui Cuza, adoptat în 30 octombrie 1864 și intrat în vigoare în 1 mai 1865, prin incriminarea „abuzului de putere în contra particularilor” și a „abuzului de autoritate în contra lucrului public”. Nu se punea problema niciunui „prag valoric al prejudiciului” dar interesant de menționat este că aceste fapte se pedepseau diferit.

Abuzul de putere în contra particularilor „se va pedepsi cu închisoare dela o lună până la doi ani şi se va putea încă declara necapabil de a ocupa funcţiuni publice dela un an la trei”. În schimb abuzul de autoritate în contra lucrului public „se va pedepsi cu recluziunea; iar dacă o asemenea cerere sau ordine a izbutit a se şi pune în lucrare şi a produce efect, pedeapsa va fi maximul recluziunei”. Pedeapsă suficient de grea pentru a înfrâna multe pofte, chiar și ale celor mai îndrăgostiți primari de exemplu.

Iată de prevedea Codul penal al lui Cuza la articolul 15: „Osînditul la recluziune se va închide într’o casă de muncă, destinată pentru acesta.

Va fi întrebuinţat la lucrări determinate prin regulamentele acelei case de recluziune. ( … ) Ei vor fi puşi în fiare”. Iar durata recluziunii era între 5 și 10 ani.

Să mai spună cineva că n-a fost un bun domnitor Cuza… Evident, astăzi nu se mai pune problema „osândirii la recluziune” deci iese din discuție munca forțată, oricât de… educativă și exemplară ar fi pentru mulți aleși. Rămâne însă deschisă discuția despre necesitatea introducerii pragului valoric al prejudiciului în cazul infracțiunii de abuz în serviciu.

Într-o anumită măsură, au dreptate cei care susțin că este necesar un prag valoric întrucât există o decizie a CCR care, se știe, este obligatorie pentru toți. Astfel, în cuprinsul Deciziei nr. 392/2017 (anul OUG 13…) CCR consideră, la punctul 56, că este „necesară instituirea unui prag al pagubei și circumstanțierea vătămării produse prin comiterea faptei, elemente în funcție de care să se aprecieze incidența sau nu a legii penale”. Totodată a subliniat că „legiuitorul (Parlamentul – n.n.) are obligația de a reglementa pragul valoric al pagubei și intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariția unor situații de incoerență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii”. Mai mult, la punctul 57, face dovada „cumplitei” obligații a Parlamentului și, firesc, a urgenței cu care trebuia instituit acum valoarea pragului: „Pentru argumentul prezentat în paragraful anterior, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate care vizează lipsa unui prag al pagubei și a circumstanțierii vătămării produse prin comiterea faptei de abuz în serviciu”. Pe scurt, Curtea a decis cam așa: Parlamentul este cel care ar trebui să reglementeze pragul pagubei, dar lipsa unui astfel de prag nu încalcă prevederile Constituției.

De altfel, în nici o altă țară din UE nu există un astfel de prag și așa este bine să fie. Prin incriminarea oricărei fapte care intră sub incidența legii penale, legiutorul urmărește să apere anumite valori sociale. În cazul abuzului în serviciu, această valoare socială apărată o reprezintă bunul mers al activităţii serviciului public în care funcţionarul trebuie să-şi desfăşoare activitatea, prin îndeplinirea în mod corect a atribuţiilor de serviciu, cât şi prin apărarea intereselor legale ale persoanei fizice sau ale persoanei juridice.

De altfel, deși se vorbește despre abuz în serviciu ca despre o infracțiune din sfera corupției, Codul penal o reglementează în capitolul infracțiunilor de serviciu, ceea ce spune multe despre valoarea socială ocrotită. Or, bunul mers al activității într-o primărie sau într-un consiliu județean, de exemplu, este perturbat de activitatea abuzivă a funcționarului, indifderent de valoarea pagubei produse. Fapta abuzivă este și trebuie să rămână sub incidența legii penale, pentru a se putea asigura o protecție cât mai mare serviciilor publice, finanțate din bani publici și în care cetățenii trebuie să aibă încredere. Desigur, și valoarea pagubei are importanță, însă nu în circumscrierea sau nu a faptei în sfera penalului, ci în individualizarea pedepsei de către instanță.

Este aproape imposibil de crezut că actuala putere va renunța la prag în cazul abuzului în serviciu. Că va fi de 9.000 de lei sau mai mult, vom vedea. Dar prag va fi cu certitudine, ca semn al abuzului în general aplicat la toate nivelurile în România.

Mai avem însă o altă certitudine: oricât de puternici par a fi, se tem de orice eventuală mișcare în forță a populației. De fapt, nu de orice mișcare, ci de una de amploare care ar putea șubrezi chiar și zidul de apărare a pensiilor speciale. Dacă se va naște o asemenea mișcare, rămâne de văzut. Cert este că o vestă galbenă este doar 12 lei…

DECIZIA nr. 392 din 6 iunie 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal și ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție