Viața, așa cum e – Un blestem numit pod și-un primar sufocat de propriile minciuni
O fi boală, o fi prostie în stare pură sau blestem? Poate câte ceva din fiecare. Cert este că primarul Aradului pare închis într-un cerc blestemat din care nu poate ieși – dovadă că din cerc nu se iese atât de ușor ca dintr-un rond inutil. Iar în mijlocul acestui cerc se află podul și el, primarul. Ne-a mințit chiar de la primele ronduri la pod. Habar nu avea ce înseamnă un astfel de pod și s-a lipit de el ca să-și facă imagine.
Apoi, chiar ca-ntr-un blestem, a continuat să mintă, în încercarea disperată de a acoperi munca prost făcută a unor oameni (sau firme) cu mari responsabilități în verificarea construcției podului hobanat. Interese materiale, prostie sau blestem?
Apoi, normal, nu a mai putut ieși din cercul blestemat al minciunilor până a reușit să se facă de râs chiar dincolo de granițele Aradului cu acest pod hobanat care a ieșit ondulat.
Blestemat nărav al minciunii, blestemate interese
Nu mai are rost să pomenim toate minciunile legate de construcția acestui pod. Amintim doar de „vina constructorului” pentru îndepărtarea prea devreme a pilelor de susținere, fapt care a „ondulat” tablierul. Apoi, ca un blestem, a apărut ideea că podul este mai greu cu 1500 de tone decât ar fi fost normal și, astfel, ideea îndepărtării timpurii a pilelor de susținere a dispărut. Așa s-a ajuns la ideea năzdrăvană de a face trotuarele din amporă, acoperită cu tartan, pentru a ușura podul.
Nici bancurile cu Bulă n-au avut atât succes ca această inovație a podului făcut cu amporă.
Doar că – clar este un blestem cu lucrarea ăsta! – podul și-a revenit prea puțin după ușurare și „amporare”, fiind în continuare ondulat.
„Noaptea ca hoții” primarul a decis să inaugureze podul fără nicio recepție și, cu adevărat grav, să deschidă circulația rutieră pe podul încă ondulat și nerecepționat – în acest sens a și trimis o notificare către Poliția Rutieră care nu are dreptul să oprească o astfel de decizie, întrucât nu are atribuții decât în verificarea conformității semnalizării și a marcajelor rutiere.
Doamne, ce blestem pe capul arădenilor acest primar și inconștiența lui!
Colega Raluca Medeleanu a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) un punct de vedere – întreaga poveste o puteți citi AICI și AICI pentru că (prostie?, blestem?) primarul Bibarț a solicitat publicarea unei replici.
Așadar, arădenii au aflat de la noi că ISC a aplicat o amendă pentru încălcarea prevederilor art. 22, alin. (1), litera i): „predarea către proprietar a construcției numai după admiterea recepției la terminarea lucrărilor de construcții…”. Precizare importantă, pentru că scoate în evidență faptul că, până la terminarea lucrărilor și recepționarea acestora, investiția este considerată nefinalizată și nu poate fi pusă în exploatare.
Sigur, este important, pentru ideea de legalitate (călcată în picioare de primarul municipiului Arad, Călin Bibarț), dar și pentru siguranța cetățenilor. Problema este că primarul a ajuns în această situație și pentru că, în alte cazuri, pe care noi le-am prezentat în amănunt, instituțiile statului nu au fost la fel de active. Este vorba de Piața Catedralei – unde a fost organizat un eveniment cu public numeros, înainte ca lucrarea să fi fost recepționată.
Atunci, până și Poliția și Jandarmeria, care au reprezentanți în Comisia de avizare a adunărilor publice, au închis ochii și nici nu au răspuns în vreun fel la cele pe care le-am sesizat.
Acestea fiind zise, să trecem mai departe.
În „dreptul la replică”, primarul Bibarț susține că recepția a început în 19 decembrie (în timp ce ISC ne-a transmis că aceasta a început în 29 decembrie) și că ar fi fost „finalizată cu succes la data de 30.12.2025”.
Așa să fie?
ISC a comunicat că a amendat investitorul – Municipiul Arad – cu 10.000 de lei pentru „neconformități privind deformațiile tablierului metalic în profil longitudinal, precum și deformări vizibile în zona grinzii principale”, dispunând totodată remedierea defecțiunilor constatate.
Chiar și dacă aceste măsuri au fost dispuse în aprilie, este greu de crezut că au fost cu adevărat remediate deformările, de vreme ce „ondulațiile” încă există.
Cu siguranță, vorbim despre mult mai mult decât simpla montare a unor plăci de amporă.
În aceste condiții, întrebările inevitabile sunt: cum ar fi putut ISC și ceilalți membri ai Comisiei de recepție să semneze procesul-verbal de recepție?
A semnat ISC fără ca defecțiunile semnalate să fi fost remediate sau, dimpotrivă, am fost induși în eroare de declarațiile primarului?
Răspunsul la aceste întrebări este esențial și trebuie să fie public, fie de primar, fie de ISC.
Primul pas ar fi ca primarul Bibarț să prezinte procesul-verbal de recepție, semnat de toți membrii Comisiei.
Totodată, așteptăm să fie făcută publică și dovada plății „din propriul buzunar” a amenzii de 10.000 de lei pentru deschiderea circulației pe pod, așa cum susține primarul în replică.
Precizarea este necesară, deoarece, potrivit legislației în vigoare, o persoană fizică nu poate achita o amendă aplicată unei autorități publice decât în anumite condiții strict reglementate – condiții care, din informațiile existente, nu par a fi îndeplinite în acest caz.
Amenzile se aplică persoanelor juridice atunci când contravenția este săvârșită în numele sau în interesul acestora, așa cum s-a întâmplat și în cazul deschiderii circulației pe pod. Plata amenzii se face, așadar, de către Municipiul Arad, prin Primărie, care ulterior se poate îndrepta împotriva persoanei vinovate pentru a-și recupera prejudiciul.
Cine poate stabili însă această vinovăție?
Foarte concis: vinovăția personală a primarului poate fi stabilită patrimonial de Curtea de Conturi, prin decizie cu precizarea expresă a întinderii și a măsurilor de recuperare a prejudiciului; definitiv, de instanța de judecată; iar penal, exclusiv de instanța penală, în urma sesizării Parchetului.
Însă, cunoscând modul în care „se mișcă” lucrurile în Primărie, nu este exclus ca, pe „repede înainte”, să fi fost numită o comisie internă care să constate vinovăția primarului pentru deschiderea circulației și să propună ca acesta să plătească amenda, urmată de o dispoziție de impunere semnată de unul dintre viceprimari.
O asemenea manevră ar ridica însă probleme serioase de legalitate.
Art. 297 alin. (1) din Codul penal prevede că „fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.
Eliminarea artificială a prejudiciului, printr-o procedură șmecherească, nu șterge fapta, ci o poate agrava.
Din acest motiv, considerăm că o astfel de situație ar constitui un temei suplimentar pentru sesizarea din oficiu a Parchetului.
Până la lămurirea tuturor acestor aspecte, rămânem cu convingerea că municipiul Arad este ținut captiv într-un cerc al deciziilor greșite, iar podul – un blestem din cauza incompetenței administrative – continuă să apese greu asupra încrederii publice.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)