A apărut al patrulea număr al revistei „Altfel”. Arădenii citesc… altfel
Revista „Altfel” este deja de patru luni disponibilă în mod gratuit și în orașul nostru. Noul număr proaspăt apărut, cu o copertă colorată, numai bună pentru început de vară și de vacanță, adună laolaltă evenimentele importante care s-au petrecut în Arad luna trecută, cum ar fi Raliul Aradului, Skirt Bike, Festivalul de Literatură „Discuția Secretă” (unde a fost invitat special regizorul de Oscar Lenny Abrahamson), sau premiera din luna mai a echipei Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad – spectacolul „Complexitatea Apartenenței”.
De asemenea, așa cum ne-a obișnuit și până acum, revista ne aduce în atenție povestea unor „oameni altfel”, dintre care îi amintim pe pictorița Alexandra Blănaru, scenaristul proiectului „Vocea României” Bogdan Niculai și directorul Asociației pentru Educare Proactivă Alina Breaz. Și cum nicio revistă care se respectă nu poate duce lipsă de conținut imagistic de înaltă calitate, noul număr ne delectează privirile cu imagini din diferite destinații de vacanță și, bineînțeles, cu partea de fashion unde ne sunt prezentate ultimele trenduri pentru această vară, atât la haine cât și la costumele de baie. Căci a venit vara!
Comentariile portalului
Cea mai tare a fost cu patinoarul acela izolat care nu a fost pornit anul acesta cica "temperaturi ridicate". In Oradea si Timisoara au functionat. Deja sunt enervanta comparatiile cu (...)
Aveți mai sus, la comentarii, un link, unde vă puteți documenta. De altfel despre lucrarea din Piața Catedralei au apărut nenumărate articole în Special, aveț (...)
Adriana Barbu este noua noastră colegă la Special Arad (deja de un an), după ce a fost redactor șef la Aradon. Mai multe detalii, aici: https://specialarad.ro/un-bun-venit-mai-special-noii-noastre-colege-adriana-barbu/