Patruzeci de ani – un prag pe care multe femei îl consideră decisiv. Pentru ele, atingerea acestei vârste devine un soi de imbold pentru a-și revizui viața, de a privi retroactiv, a cântări reușitele, eșecurile, oamenii care au venit și plecat, dar mai ales de a se privi în oglindă și a se accepta așa cum sunt, fără măști, fără ocolișuri.

Scriitoarea arădeană Mihaela Livia Popa a profitat și ea de împlinirea acestei vâste și a hotărât să marcheze ziua prin lansarea unei cărți, „Confesiunile unui înger căzut hipertensiv”,  în care a adunat experiențe din viața ei:  evenimente frumoase, altele triste, bucurii, depresii, iubire, durere, adică toate ingredientele care alcătuiesc viața. Lansarea a fost organizată vineri seară, la cafeneaua-floriărie „Maison D’Art”, de pe strada Mihai Eminescu, a cărui design aparține în mare parte artistei Alice-Catrinel Pușcașu, cea care a realizat și coperta cărții Mihaelei Livia Popa.

Alături de lansarea cărții, Mihaela a făcut și un pas extrem de îndrăzneț, pentru a demonstra lumii că este o femeie puternică, încrezătoare, care se acceptă așa cum este, cu toate defectele sale, astfel că a expus o serie de fotografii, artistice, nu vulgare, a cărui subiect este trupul ei, gol, nemodificat, așa cum este el făcut de natură.

La eveniment au cântat doi dintre membrii formației NovaBand și au luat cuvântul mai mulți prieteni ai autoarei, dintre care amintim pe Ali Hadded, Brigitte Saszet și Georgiana Bighescu, textul scris și citit de cea din urmă fiind poate cel mai concludent față de conținutul cărții și despre autoare. Îl puteți citi în rândurile ce urmează. Este un text de o sensibilitate și încărcătură emoțională aparte, pe care ne-am dorit să-l reproducem și noi, căci el vorbește despre viața oricui, chiar dacă Georgiana o personifică pe Mihaela:

„De la un timp, am înțeles cât de relativă, cât de diferită și cât de armonios colorată este fericirea. În sfârșit, după atâta timp de rătăcit și urmărit speranțe deșarte, am înțeles că nu pot fi fericită în același fel. Nu voi mai savura nicicând gustul dulceag al fericirii de ieri și nu am nici cel mai mic indiciu despre cum va arăta fericirea de mâine. Singurul fapt de care pot fi sigură este fericirea de azi, de acum, pe care o construiesc cu propria-mi respirație.

Cred că fiecare venim pe Pământ pentru a îmbogăți lumea cu o nouă emoție, necunoscută până atunci. Este o sarcină general valabilă, însă fiecare din noi avem misiunea de a înțelege cutele sufletului nostru și de a descoperi ce emoție putem crea  și oferi lumii.

 Personal, mi-au trebuit ani întregi de lupte, de întrebări fără răspuns, de lacrimi șterse pe ascuns, de lovituri, de speranțe și bucurii, ani plini de iubire și momente de dezamăgire, ca să mă descopăr și să mă accept, ca să mă iubesc cu adevărat. Am avut nevoie de atâta timp, de ani întregi, ca să pot zâmbi sincer. Iar zâmbetul pe care îl vezi azi, strălucind, este suma tuturor poveștilor strânse în sufletul meu.

Este rezultatul lacrimilor acceptate și vărsate și a fricilor ce m-au bântuit, m-au zdrobit și pe care, mai târziu, mi-am construit imperiul…

 Visele pe care le-am acceptat, conturat și împlinit, dar și visele care nu au trecut niciodată granița posibilului, ele au oferit strălucirea din surâsul meu…

Oamenii care au venit și au plecat, cei care mi-au oferit speranțe, frici și iubiri, oamenii care au rămas lângă mine la apocalipsa sufletului meu, dar și cei ce au fugit la primul cutremur, datorită lor, tuturor, am descoperit curajul de a zâmbi…

Zilele în care am căzut și am vrut să renunț, palmele pe care le-am primit sau evitat, culorile pe care le-am creat sau pe care le-am scufundat în uitare și umorul pe care l-am oferit lumii, îmbogățind-o, toate acestea m-au însoțit în călătoria me și mi-au conturat ușor zâmbetul de azi…

Și în sfârșit, iubirile pe care le-am trăit sau le-am visat, cele devenite iluzii sau amintiri dulci, toate iubirile în care am sperat și toată dragostea ce am oferit-o, m-au învățat că, pentru a zâmbi sincer, ai nevoie să simți cum e să te iubești și să iubești lumea…

Au trecut atâția ani de la primul meu zâmbet. Însă azi am înțeles că aceasta este ceea ce eu pot oferi lumii: propriul zâmbet, propriul suflet, îmbrăcat în poezie și dragoste.

Mă numesc M. și azi sunt fericită! Astăzi am înțeles că primăvara începe cu mine, că am tot dreptul să fiu iubită și fericită. Mă numesc M. și azi pot mulțumi pentru aripile mele și pentru fiecare secundă ce o dedic zborului. Mă numesc M. și mă bucur să vă cunosc…”