Nu mă apucam să scriu despre scandalul care se desfășoară de o vreme în jurul lui Adrian Țolea, actualmente primar PSD al comunei Livada, dacă n-ar fi câteva lucruri care mă leagă de situație.

Înainte de toate faptul că, în timp ce familia se muta de la Zerind la Arad, am locuit cinci ani la Sânleani, terminând ultimele două clase de generală la școala din Livada. E adevărat, pe vremea aceea ambele localități erau șvăbești, românii și ungurii reprezentând minorități, dar a fost cu atât mai interesant. Cel mai bun amic al meu de acolo, Peddy, a murit nu de mult, deja în Germania, amintirea interacțiunii exemplare dintre nemți, unguri și români fiind printre cele mai frumoase din copilărie.

Nu-i de mirare, așadar, că devin atent când vine vorba de Livada sau Sânleani, localități tinere, înființate de austrieci pe la mijlocul secolului XIX cu nemți și unguri aduși din Voivodina. Baumgarten, Fakert, Livada înseamnă în cele trei limbi același lucru, nu mai era nevoie de invenția aiurea a unui nume românesc ca în cazul nu de mult pomenitului pe aici Glogovaț.

Al doilea motiv ar fi relația mea cu familia Țolea. O relație mai mult simbolică, nimic concret, bazată pe vechea lor prezență în viața publică arădeană. Tatăl lui Dacian și Adrian, Axente, dacă îmi aduc bine aminte, era în prima linie a activiștilor arădeni ai partidului comunist, pe cultură și propagandă, director și al Cabinetului Județean de Partid, dacă nu mă-nșel.

Auzisem de el imediat după ce, după facultate și distribuire forțată la Brad, am revenit la Arad și încercam să mă orientez asupra realității pe care n-o mai știam după șapte ani de absență.

Apoi, după nouăzeci, deja implicat puternic în presa locală, am dat repede de Dacian Țolea, un tip care ieșea în evidență fără niciun efort. Hiperactiv și cu simțul umorului, era simpatic chiar și dacă după gesticulația continuă se întrezărea fără îndoială o dorință de mărire înnăscută. Asta explică, în mod evident, și plecarea sa de la Arad în capitală și venirea în față a frățiorului, adică a lui Adrian Țolea. Neavând aplombul lui Dacian, acesta a trebuit să se mulțumească de la început cu locuri și funcții de nivelul doi, faptul că a fost chiar de două ori, dar pentru scurt timp, președinte de Consiliu Județean datorându-se mai mult întâmplării. Și a jocurilor din culisele PNL, patronate deja de Gheorghe Falcă.

A urmat plecarea din PNL, mutarea la PSD, cu tot ce decurge de aici, respectiv câștigarea primăriei din Livada în culorile PSD-ului.
După care a urmat ceva ce nu decurge din toate acestea. Ci din altceva, de obicei ascuns opiniei publice. Este vorba, desigur, de viața particulară a fiecăruia, indiferent de funcții și alte cele, un tabu încă existent pentru presa serioasă. Nu și pentru Facebook, desigur.

În cazul de față aveam de a face cu o luptă surdă între Adrian Țolea și fiul său vitreg, Denis Robert Borz. Un fiu care, ajuns la maturitate, se întoarce împotriva tatălui său vitreg, atacându-l public, folosindu-se pentru asta și de site-urile de socializare. În noiembrie anul trecut, a înființat un grup pe FB exclusiv cu acest scop, publicând de atunci fără întrerupere materiale în care Adrian Țolea este desființat în fel și chip. S-a ajuns și la tribunal, procesele fiind câștigate de cel atacat, iar mai nou e vorba de o încriminare care l-ar putea aduce pe Țolea și soția acestuia, mama lui Denis Robert, fiind vorba de bani europeni, în fața tribunalului european.

Așa cum te aștepți, în asemenea situații cei apropiați tac. Realitatea este ascunsă, nu este deloc la îndemână să înțelegi cum de este posibil așa ceva. Ca un fiu, fie și vitreg, să facă tot posibilul pentru distrugerea tatălui, soțul mamei sale. E doar o întunecare temporară a minții sau un joc calculat în care el poate să fie păpușa de care se folosesc alții?

Cert este că povestea a ajuns – probabil, nu întâmplător – la nivel național, presa centrală devenind atentă la evenimentele din Livada, Fakert, Baumgarten. Și asta este și cel de al treilea motiv pentru care m-am hotărât să abordez cazul în ciuda tuturor elementelor care îmi indicau partea sordidă și tristă a poveștii. Este chiar trist ca un politician de rangul doi, primar într-o comună suburbană, să devină personaj de presă, nu din rațiuni politice, ci familiale. Iar astfel Aradul, în lipsă de altceva, să devină interesant pe plan național.

Da, s-a schimbat lumea și la Livada și Sânleani. Iar această nouă lume nu arată deloc bine. Și nu doar datorită celor care s-au folosit de noile oportunități, ci a celor care nu realizează că înainte de toate, de nație, de avere, de interese personale, se află ceva simplu. Dar simplu de tot: omenia.

Și ce frumos era acolo pe vremea mea. Trăgeam niște meciuri de fotbal pe terenul dintre Livada și Sânleani, la care se înjura în toate cele trei limbi cunoscute de jucătorii celor două echipe. Plus că la noi în poartă stătea Sepp Maier, chiar dacă noi îi spuneam Maier-Mucosu…

Citește și: Primarul comunei Livada, în vizorul Parchetului European. Adrian Ţolea invocă un conflict familial · Special Arad