Dacă va pica și Guvernul Siegfried Mureșan, mulți vor spune că vom putea avea alegeri anticipate, fiind îndeplinite toate condițiile cerute de Constituție. De fapt, pentru dizolvarea Parlamentului și abia după aceea, pentru organizarea alegerilor anticipate, dar nu asta-i principala problemă.

E drept, vom avea „două guverne picate” în Parlament și vor fi trecut și cele 60 de zile despre care vorbește Constituția. Așadar, drumul spre alegeri anticipate pare că va fi deschis, cum spun unii, singurul impediment ar fi președintele. Numai că s-ar putea ca acest drum să se fi închis deja, tot prin „grija” președintelui.

Conform Constituției, președintele „poate” dizolva Parlamentul, nu este obligat s-o facă nici măcar dacă Parlamentul „nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”, cum prevede Constituția, la art. 89, alin. (1).

Or, o asemenea libertate acordată unui președinte ca Nicușor Dan îi asigură acestuia o portiță spre zona călduță a neasumării responsabilităților pe care le implică funcția de președinte.

De altfel, chiar întârzierea inadmisibilă a nominalizării celui de-al doilea premier desemnat (Siegfried Mureșan) să formeze guvernul (Tomac iese din această discuție) arată cât de neimplicat este Nicușor Dan și, mai ales, cât de puțin preocupat de interesul țării de a avea învestit un guvern cu puteri depline, într-o perioadă extrem de tulbure pe plan mondial.

Cum nici măcar CCR nu ar putea da o altă interpretare acestei libertăți, orice alt comentariu este neavenit. Chiar dacă vicepreședintele PNL, Alexandru Muraru tocmai a anunțat că liberalii vor să sesizeze CCR dacă președintele nu va demara procedurile pentru alegeri anticipate în cazul în care va pica și Guvernul Mureșan.

Ce-am putea spune? Poate doar că o asemenea sezizare a CCR ar fi încă o greșeală politică a PNL, care s-ar adăuga altora comise în ultimele luni – de exemplu, de ce au tot anunțat că nu vor vota un guvern PSD?

În termen sau în alegeri anticipate?

Mult mai interesantă este o discuție despre acel termen de 60 de zile menționat în Constituție, interpretat diferit chiar de specialiști în drept constituțional. Astfel, unii susțin că președintele nu ar fi obligat să facă două nominalizări în interiorul acestui termen pentru a putea declanșa procedura dizolvării Parlamentului și alegeri anticipate.

Bunăoară, chiar fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean susținea, pe 16 septembrie că „Termenul de 60 de zile […] a trecut de mult timp. Deci acum, dacă președintele numește o persoană care să formeze guvernul și această persoană nu trece guvernul prin Parlament, a doua zi președintele poate să înceapă procedura de dizolvare a Parlamentului”. Așadar, în opinia sa nu contează că această a doua solicitare de învestitură a unui guvern a venit dincolo de termenul de 60 de zile.

Interesant este că, în 2019, Zegrean spunea altceva: „Ca să se dizolve Parlamentul, trebuie să cadă la vot cel puțin două propuneri în termen de 60 de zile”.

La fel susținea și după șapte ani, în 14 iunie 2026, ba chiar mai clar: „este un termen de 60 de zile în care, dacă sunt respinse două propuneri, președintele poate trece la dizolvarea Parlamentului”. Totodată, a adăugat că prezenta Constituție a fost concepută astfel încât asemenea crize „să se întâmple foarte repede”.

     Augustin Zegrean, fost președinte al CCR/Sursa foto: romaniajournal.ro

Între timp, domnul Zegrean pare că și-a uitat propriile interpretări… Practic, atât domnia sa cât și cei care susțin acest punct de vedere, interpretează sintagma „în termen de 60 de zile” ca și cum ar însemna „după ce au trecut 60 de zile”. O interpretare cel puțin neobișnuită în raport cu felul în care Constituția folosește expresia în alte articole.

Astfel, la art. 103 alin. (2) prevede următoarele: „Candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului”. Evident, nimeni nu-i cere premierului desemnat să aștepte împlinirea celor zece zile și abia în ziua a 11-a să ceară votul.

De asemenea, la art. 75, alin. (2) să arată că „Prima Cameră sesizată se pronunță în termen de 45 de zile” iar „în cazul depășirii” termenului proiectul se consideră adoptat. Așadar, și în acest caz, termenul este o limită, nu un prag care trebuie depășit.

Or, recenta interpretare a domnului Zegrean și a celor care susțin aceeași idee pune în discuție însăși rațiunea instituirii termenului de 60 de zile, de vreme ce a doua respingere poate veni oricând după cele 60 de zile. După 85 de zile, 200 sau chiar în ultima zi lucrătoare a mandatului de președinte. Evident, este greu de acceptat ideea că Legea fundamentală ar reglementa primele 60 de zile ale unei crize, lăsând criza fără termen după aceea? Ar fi un non-sens.

De altfel, referitor la acest termen, cu ocazia dezbaterii în Parlament a unui proiect de modificare articolului privind dizolvarea Parlamentului (august 2003), fostul senator, ministru al Justiției și judecător al CCR, Ion Predescu, spunea că acest termen de 60 de zile este „o limită până la care se pot întinde negocierile, dezbaterile etc.”. Așadar, „o limită până la care”, nu „o limită de la care”.

De altfel, dincolo de Constituție, sintagma „în termen de” înseamnă clar un termen „până la care”. Spre exemplu, când avem de plătit o factură „în termen de 30 de zile”, nimeni nu înțelege că abia din ziua 31 am avea dreptul s-o plătim.

În baza acestor considerente interpretarea prevederilor articolului 89 din Constituție ca și cum acesta fi fost conceput pentru a reglementa primele 60 de zile ale unei crize, lăcând însă criza fără niciun termen după aceea este lipsită de logică.

Viața, așa cum e – Avem premier desemnat! După 135 de zile de criză, Nicușor ni-l dă pe Siegfried și omoară visul anticipatelor

Și, poate tocmai de aceea este mai periculoasă pentru că ar putea pregăti terenul pentru justificarea întârzierii de a nominaliza un premier pentru formarea noului guvern.  Sau, poate, pentru a acoperi premeditarea întârzierii desemnării pentru a nu se mai putea ajunge la alegeri anticipate, pe care un anumit partid nu și le dorește.

Iar de aici încolo, modul de interpretare a sintagmei „în termen de” devine extrem de serioasă întrucât ar putea duce la concluzia că cele două încercări trebuiau consumate în cele 60 de zile.

Caz în care președintele nu numai că ar fi pierdut posibilitatea constituțională de a dizolva Parlamentul, dar, mult mai grav, a prelungit nejustificat perioada de criză, cu tot ce înseamnă aceasta pentru populație. Iar această atitudine a președintelui vine în contradicție cu Decizia 84/2020 a CCR care spune că președintelui îi revine o „obligație de diligență”, adică de a depune toate eforturile pentru rezolvarea blocajului și formarea unui Guvern.

Un motiv ce poate fi invocat pentru suspendarea președintelui în vederea demiterii. Desigur, până acolo este o cale lungă.

Dar dacă o eventuală decizie a CCR ar constata că termenul a fost depășit, iar depășirea lui a fost rezultatul unei întârzieri nejustificate în îndeplinirea unei obligații constituționale, discuția despre răspunderea președintelui ar deveni obligatorie.