Context: În mediul online s-a iscat, în ultimele zile, o dezbatere legată de Turnul de Apă din Arad (care nu mai este deschis vizitatorilor), după ce primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a anunțat finalizarea lucrărilor de reabilitare a Turnului de Apă din zona Iosefin, vechi de un secol, care urmează să fie redeschis publicului.

În acest context, sculptorul Dumitru Șerban (prezentat de presa arădeană drept unul dintre coproprietarii Turnului de Apă din municipiul Arad, alături de celălalt coproprietar, Horia Truță) a declarat:

„Noi am fi dispuși să-l cedăm (Turnul de Apă din municipiul Arad — în context, s.n.) pentru 400.000 de euro, o sumă modică, oricine poate confirma asta. Dacă Primăria este interesată, suntem gata să facem acest pas, pentru că altfel monumentul rămâne nevalorificat, deși are un potențial foarte mare. În alte orașe, cum ar fi Cluj-Napoca sau Timișoara, astfel de turnuri au fost amenajate de primării”.

Întrebarea firească și legitimă este următoarea: cum a ajuns Turnul de Apă din Arad în coproprietatea a două persoane fizice, respectiv a domnilor Horia Truță și Dumitru Șerban? Răspunsul nu poate fi căutat fără a înțelege mai întâi cine sunt cei doi coproprietari și care era poziția lor profesională înainte de dobândirea Turnului de Apă.

Astfel, Horia Truță a fost surprins de Revoluția din decembrie 1989 având vechi state în calitatea de vicepreședinte al Comitetului Județean de Cultură și Educație Socialistă.

Dumitru Șerban era, la rândul său, un sculptor vădit agreat de regimul comunist, concluzie care poate fi extrasă cel puțin din revistele și ziarele epocii — Scânteia, Orizont, Flacăra Roșie — din care rezultă numeroasele sale expoziții publice, individuale sau colective, precum și tonul elogios în care acestea erau prezentate.

Nu deținem toate piesele acestei afaceri, care, prima facie, ridică serioase semne de întrebare cu privire la legalitatea sa. Avem însă cel puțin o primă piesă esențială, aptă să ne ghideze pe traseul viitoarelor cercetări.

Contractul de vânzare-cumpărare din 31 mai 1990

Deținem contractul de vânzare-cumpărare, încheiat doar sub semnătură privată, purtând nr. 5839 din 31 mai 1990. Data este aplicată prin ștampilă pe exemplarul aflat în posesia noastră și este destul de neclară, însă, cu mare probabilitate, este vorba despre ziua de 31 mai 1990.

Contractul are ca obiect material tocmai Turnul de Apă, situat administrativ, atât atunci, cât și în prezent, pe strada P.I. Ceaikovski din municipiul Arad.

În calitate de vânzător figurează Întreprinderea Județeană de Gospodărie Comunală și Locativă Arad, reprezentată prin ing. Virgil Nicoară, director, și economist Vețan Dumitru.

În calitate de cumpărător figurează „Asociația Turnu de Apă”, reprezentată prin Dumitru Șerban, în baza Decretului-lege nr. 54/1990 și a autorizației nr. 133 din 28.V.1990.

Obiectul material al contractului este descris astfel:

„Construcția specială «Turn de Apă», dezafectată și amortizată integral, cu nr. de inventar 2065, situată în Arad, str. Ceaikovski, nr. -.”

Prețul de vânzare a fost stabilit la suma de 111.800 lei, reprezentând 30% din valoarea de inventar a mijlocului fix.

La finalul contractului este consemnat olograf:

„Achitat chitanța nr. 16950/31.V.90.”

Este mai mult decât suspectă, în acest context, informația publică potrivit căreia:

„Începând cu anul 1990, Turnul de Apă se află în proprietatea domnului Horia Truță, care a reabilitat și transformat clădirea în Galeriile «Turnul de Apă».”

Această afirmație apare în documentul Maparea culturală a municipiului Arad, din decembrie 2013, deși contractul din 31 mai 1990 indică, în calitate de cumpărător, nu persoana fizică Horia Truță, ci „Asociația Turnu de Apă”.

Mai poate fi atacat contractul din 31 mai 1990?

Scopul acestui articol este informarea corectă a opiniei publice într-o problematică de real interes public, dar și oferirea câtorva coordonate juridice privind ceea ce s-ar putea face pentru soluționarea acestei situații.

Repetăm: nu cunoaștem dacă, ulterior contractului din 31 mai 1990, au mai fost încheiate alte contracte subsecvente. În principiu, însă, acest aspect nici nu este determinant.

Problema cu adevărat interesantă este dacă acest contract din 31 mai 1990 mai poate fi atacat în instanță printr-o acțiune cu șanse rezonabile de reușită.

În opinia mea, răspunsul este afirmativ, iar acțiunea care ar putea fi exercitată este o acțiune în constatarea nulității absolute, adică o acțiune imprescriptibilă, care poate fi formulată oricând, nefiind limitată în timp.

Nu trebuie să fii un gigant al Dreptului pentru a sesiza anumite neregularități și pentru a ridica întrebări legitime cu privire la legalitatea acestui contract.

Trebuie, totuși, precizat că atât condițiile de formă, cât și cele de fond ale contractului trebuie analizate potrivit legislației în vigoare la momentul încheierii sale (31 mai 1990), în aplicarea principiului tempus regit actum — timpul guvernează actul.

Repetăm că este necesară obținerea unor documente suplimentare de la Arhivele Naționale — Serviciul Județean Arad — ori de la alte autorități locale. Totuși, esențial de analizat este:

– dacă Întreprinderea Județeană de Gospodărie Comunală și Locativă avea dreptul să vândă imobilul în discuție și, în caz afirmativ, în ce condiții;

– dacă Asociația „Turnu de Apă” avea dreptul să achiziționeze imobilul în baza Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative.

Dacă studiem acest decret-lege, putem deduce că Asociația „Turnu de Apă” era fie o asociație cu scop lucrativ, fie o asociație familială.

Ceea ce li se putea vinde acestora de către unitățile de stat sau cooperatiste erau „mașini, utilaje și instalații disponibile”, iar vânzarea se realiza pe bază de contract, cu respectarea normelor stabilite de Ministerul Economiei Naționale și Ministerul Finanțelor, conform art. 10, coroborat cu art. 21 și art. 24.

Clădirile și suprafețele de teren puteau fi doar închiriate de către primăriile județene și a municipiului București, potrivit art. 9 din decret.

Prin urmare, trebuie verificat cu maximă atenție dacă Decretul-lege nr. 54/1990 oferea într-adevăr baza legală pentru vânzarea unei construcții imobiliare precum Turnul de Apă sau dacă permitea numai închirierea unor clădiri și terenuri, vânzarea fiind limitată la mașini, utilaje și instalații disponibile.

O operațiune pregătită înainte de existența asociației?

Este, de asemenea, șocant, prin absurdul situației, ca cineva să fi făcut demersurile prealabile pentru constituirea unei asociații denumite chiar „Turnu de Apă”, să obțină autorizația de constituire la data de 28 mai 1990, iar numai trei zile mai târziu, la 31 mai 1990, să achiziționeze exact Turnul de Apă din municipiul Arad.

Această succesiune temporală poate sugera că întreaga operațiune fusese pregătită sau aranjată anterior constituirii Asociației „Turnu de Apă”, așadar înainte ca aceasta să existe propriu-zis ca subiect de drept.

Un posibil motiv de nulitate absolută incident în cauză ar putea fi fundamentat pe principiul de legislație universală potrivit căruia frauda corupe totul — fraus omnia corrumpit, în măsura în care s-ar dovedi existența unei conivențe frauduloase între vânzător și cumpărător.

Nu în ultimul rând, prețul pare derizoriu/infim raportat la natura și valoarea imobilului, ceea ce putea constitui, în condițiile legislației aplicabile la acel moment, un motiv de nulitate absolută, în aplicarea venerabilului adagiu: sine pretio nulla venditio est — fără preț nu există vânzare.

Ce se întâmplă cu actele încheiate ulterior?

Nu constituie o dificultate insurmontabilă împrejurarea că, ulterior contractului din 31 mai 1990, ar fi fost încheiat un alt contract prin care Turnul de Apă să fi ajuns în patrimoniul persoanelor fizice Dumitru Șerban și Horia Truță.

Anularea actului primar ar putea atrage și anularea actelor subsecvente, în condițiile legii.

Mai mult, buna-credință a celor două persoane fizice ar fi serios discutabilă, având în vedere nu doar apropierea dintre acestea, ci și faptul că Dumitru Șerban a fost reprezentantul Asociației „Turnu de Apă”.

Intrarea ulterioară a Turnului de Apă în patrimoniul său personal nu putea face abstracție de eventuala fraudă sau nelegalitate care ar fi afectat contractul inițial din 31 mai 1990.

Vor apăra autoritățile locale patrimoniul municipiului?

În concluzie, există piste juridice serioase care trebuie analizate.

Rămâne de văzut dacă autoritățile locale vor întreprinde vreun demers pentru constatarea nulității contractului și pentru încercarea de a readuce Turnul de Apă în patrimoniul local.

Am văzut deja afinitățile primarului municipiului Arad atunci când a fost vorba despre apărarea, în spațiul memorialistic de for public, a unor personaje atroce din spectrul fascist, legionar și antisemit — cazurile Octavian Goga și Radu Gyr.

Rămâne să vedem cum va apăra acum patrimoniul orașului în raport cu persoane provenite din spectrul ideologic diametral opus fascismului, respectiv din spectrul comunist.

Oricum am întoarce lucrurile, domnii Horia Truță și Dumitru Șerban provin din acest mediu, de aici și-au tras seva profesională și, potrivit elementelor cunoscute până în prezent, numai prin intermediul unei filiere comuniste, care nu a dispărut imediat după Revoluția din 1989, au ajuns să se împroprietărească, fie direct, ca persoane fizice, fie prin intermediul unei asociații-paravan, cu Turnul de Apă.

O soluție simplă și elegantă

Propunem și o rezolvare simplă și elegantă a acestei situații.

Domnii Truță și Șerban să nu mai solicite suma de 400.000 de euro, ci să doneze municipiului Arad Turnul de Apă.

Comunitatea le-ar fi profund recunoscătoare, iar primarul i-ar putea numi cetățeni de onoare sau le-ar putea acorda alte titluri onorifice.

În acest mod s-ar putea pune capăt întregii controverse și, poate, s-ar putea „spăla” ori (re)așeza/ascunde sub preș posibilele ilegalități săvârșite prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 31 mai 1990.

Ca de fiecare dată, prezentul autor își asumă în mod exclusiv responsabilitatea pentru conținutul prezentului articol.