Vicepreședintele CJA Remus Guțu și Cătălin Țițirigă, viceprimarul municipiului Arad au trecut la PDL





Din informațiile pe care le deținem, deocamdată neoficiale, Remus Guțu, vicepreședintele Consiliului Județean Arad și Cătălin Țițirigă, viceprimarul Aradului au părăsit PP-DD și s-au înscris în PDL, cu marea majoritate a membrilor organizației județene Arad a partidului condus de Dan Diaconescu.
Mutarea este făcută după negocieri îndelungate și mai mult ca sigur că Țițirigă și Guțu au preferat să nu-și piardă posturile câștigate după alegerile locale din 2012, prin votul consilierilor.
Cătălin Ţiţirigă a confirmat pentru Special Arad că s-a înscris în PDL, precizându-ne că alături de el şi Guţu au mai trecut alţi 31 de membri, consilieri locali şi preşedinţi de organizaţii.
Revenim cu mai multe amănunte.
Comentariile portalului
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este
Ar trebui să faceți dosar penal la cei care au inventat Acest program de numit sumal .Care este total nefuncțional la acești tâlhari care jefuiesc pă (...)