Cu zece nominalizări pentru premiile Oscar, filmul tânărului (36 de ani) regizor Brady Corbet este considerat de marea majoritate a specialiștilor concurentul nr. 1 pentru cel mai bun film al anului 2024.

Sunt câțiva, nu mulți, mai îndoiți așa, dar asta este firesc în lumea artei și cu atât mai mult în cea a artei cinematografice. Sunt însă unii, nu puțini, care consideră că avem de a face cu un film epocal, fondator chiar, un fel de nou Nașul (The Godfather) al cinematografiei americane.

Să începem cu acest aspect. The Brutalist este un film american doar cu numele. Făcut din zece milioane, ceea ce în America e un mizilic – ultimul Scorsese era la o sută de milioane –, filmat aproape în întregime în Ungaria, fără participarea marilor studiouri americane, este american în măsura în care vorbește mai mult în engleză – dar și în maghiară și ebraică, asistat de AI –, dar mai ales pentru că tânărul regizor și Adrien Brody, în rolul titular, sunt americani. Ajunge să te uiți la genericul „brutalist” – curge în pătrățele de jos în sus și de la stânga spre dreapta – și realizezi fără prea mare efort că putea să fie și un film unguresc. Nouăzeci la sută pe generic sunt unguri, subiectul este unguresc – mai precis cu evrei unguri –, fiul marelui regizor ungur Jancsó Miklós fiind nominalizat la Oscar pentru montaj. Și atunci încă nu am spus nimic despre faptul că filmul se întâmplă în Philadelphia postbelică care arată fix ca Budapesta și împrejurimile.

De fapt, dincolo de calitățile evidente – imagine, joc actoricesc – aici surprindem marea problemă a filmului: încercarea tânărului regizor de a împăca capra cu varza, de a face un film postmodern în care arta se contopește cu spectacolul. Și mai deschis spus: filmul de artă de tip european cu filmul de succes, de masă, american.

Rezultatul, cum am insinuat mai înainte, este cel puțin contradictoriu.

Filmul are trei ore și jumătate, este epic, cum observă inteligent fanii. Problema este că subiectul, miza și în cele din urmă realizarea nu sunt în armonie cu această lungime. Respectiv cu pretenția epică. Este drept, am mai spus-o aici, mai nou toți cineaștii care se consideră importanți fac filme lungi. Că așa sunt filmele mari, nu-i așa, nemaivorbind de faptul că de o vreme filmele sunt vizionate nu la cinema, ci acasă, în fața micilor sau mai marilor ecrane. Vizionarea poate fi întreruptă oricând, nu e nicio grabă, te mai duci la toaletă, mai tragi un aer proaspăt în balcon sau în curte, după care poți porni din nou filmul.

Scenariul este în mod evident provocator, așa cum stă bine unor artiști tineri care vor altceva – a fost scris de regizor și de perechea lui, Mona Fastvold, tot cineastă, originară din Norvegia – numai că este oarecum, dar cu totul pe lângă subiect.

Așadar, subiectul: arhitectul de renume, maghiar evreu, László Tóth (Adrien Brody) – este numele unui ungur australian care a atacat cu un ciocan Pieta lui Michelangelo – inspirat din arhitectul real Marcel Breuer, ajunge în SUA după ce a petrecut ceva timp în lagărul de concentrare de la Buchenwald. Soția, Erzsébet (Felicity Jones), a rămas în Ungaria, cu sechele după lagăr, însă va veni și ea după el mai târziu. Este, în cele din urmă, angajat de un om de afaceri, Lee Van Buren (Guy Pearce) să construiască un centru comunitar, însă lucrurile nu ies nicicum bine, fiind evident pentru imigranți că nu sunt bineveniți în SUA. Așa că, în cele din urmă, pleacă cu toții – este vorba și de o nepoată care își recâștigă vocea pierdută în lagăr – în statul evreiesc nou creat, Israel.

Sună dramatic, realitatea este însă nițel diferită. Marcel Breuer, arhitectul ungur evreu, școlit la Bauhaus, modelul eroului jucat de Adrien Brody, cum de altfel cam toți arhitecții acestei școli, în frunte cu liderul Walter Gropius, au plecat în SUA cu mult înaintea declanșării celui de Al Doilea Război Mondial, reușind cariere chiar strălucite pe acolo. Cei mai mulți au și rămas în State.

Dar asta încă nu ar fi o problemă. Te inspiri din realitate, dar o transformi artistic, e o procedură de când e lumea. Problema este cum o transformi, cum o transfigurezi artistic.

În cazul regizorulului nostru, fiind vorba de un tânăr care vine din spate, cu o sensibilitate artistică evident diferită de cea a marilor înaintași, această transfigurare este, hai să mă exprim finuț, nițel forțată. Fără să intru în amănunte, ajunge doar să vă spun că arhitectul este violat de bogătanul la care lucrează, adică Guy Pearce, nominalizat pentru rol secundar masculin, îl violează pe Adrien Brody, nominalizat pentru rol principal masculin, aflat pe deasupra cu injecția de heroină în el. N-ar fi nicio problemă nici măcar asta dacă scena ar aduce ceva nou, inedit și semnificativ în poveste. Dar nu, este acolo pentru că dă bine, te pune pe gânduri și îți trezește emoții. Nu știm de care, depinde.

Din acest punct de vedere opiniile fanilor se întâlnesc cu cele ale criticilor într-o întrebare nedecisă: oare despre ce povestește filmul: despre arhitectură, respectiv lupta artistului cu sinele sau despre calvarul de după cel de Al Doilea Război Mondial al refugiaților evrei din America?

Unde bate în cele din urmă: spre stilul arhitectural numit „brutalism” – foarte cunoscut pe aici, pe la noi, din moment ce majoritatea blocurilor din cartierele muncitorești din comunism erau construite, cel puțin în parte, în acest stil „geometric” – sau spre lipsa de umanism a capitalismului american, incapabil de gesturi cu adevărat sublime?

Ajunși aici, ne și oprim, stabilind fără dubii că avem de a face cu un film interesant și demn de văzut. Mai ales pentru viitorul regizorului, tânărul care dacă renunță la aceste mijloace de a impresiona „postmodern”, va ajunge să facă chiar filme semnificative. Acum nu i-a ieșit, dar nicio problemă, încercarea arată bine, actorii sunt conduși cum trebuie, imaginile, chiar dacă unele în plus, sunt impresionante.

Iar povestea era și mai impresionantă dacă nu ținea cu tot dinadinsul să fie și interesantă.

Mai puțin, era mai mult…

Nota autorului:

Explicația notelor:

Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
1 stea – Prost
2 stele – Slab
3 stele – MEH… treacă-meargă
4 stele – Destul de bun
5 stele – Bun
6 stele – Foarte bun
7 stele – Capodoperă

Citește și:

Oscar Special 2025: „Conclave”, un film cu adevărat european despre alegerea unui papă oarecum american

Oscar Special Music 2025: Sunete „brutaliste”, ecouri ale suspansului teribil la Vatican și compoziții de grădi

Oscar Special 2025: Profet în țara cui? Bob Dylan, „A Complete Unknown”

Oscar Special 2025: Omul care nu și-a ținut gura și alte povești scurte pentru Oscar

Oscar Special 2025: Anora merge mai departe

Oscar Special 2025: Sebastian Stan e Donald Trump cel tânăr sau actorul și sălbaticul