Conclave este european, chiar dacă sau poate tocmai pentru că vorbește mai mult în engleză. Un pic în italiană și spaniolă, asta ca să nu mai pomenim latina. De fapt, este o producție englezească, motiv pentru care eroul principal, jucat ireproșabil de Ralph Fiennes, a devenit englez din italianul din romanul englezului Robert Harris după care s-a făcut filmul.

Este european chiar dacă Marea Britanie nu mai face parte din UE, însă regizor este neamțul Edward Berger, cetățean elvețian și austriac, autorul ultimului film după „Nimic nou pe frontul de vest”. Fără să-l uităm pe autorul coloanei sonore, tot german, în persoana compozitorului Volker Bertelmann.

De altfel, la premiile Academiei Britanice de Film și Artă (BAFTA) de duminică, Conclave a încasat, la egalitate cu americanul The Brutalist, nu mai puțin de patru premii, fiind și declarat cel mai bun film britanic al anului 2024. Și ca să nu avem dubii, a fost declarat și cel mai bun film al anului, indiferent de limbă și alte cele. Plus premii pentru scenariu adaptat și montaj.

Pe scurt, despre poveste și titlu. Nu de alta, dar sunt legate. Conclavul (cum clavis, cu cheie) denumește spațiul închis cu cheie în care corpul cardinalilor alege, de secole, noul papă. De peste o sută de ani, acest spațiu este Capela Sixtină din Vatican, așa cum putem constata acest lucru și în filmul despre care discutăm, chiar dacă filmul recreează, desigur, imaginea vestitei capele. Dar o recreează deosebit de spectaculos și impresionant, imaginea, alături de montajul premiat deja de britanici, fiind elementul de forță al filmului. În bună tradiție europeană, am putea adăuga, dacă am vrea să fim malițioși acum când europenismul se află în competiție cu americanismul nu doar în filme sau alte forme de artă.

Foto: pillarcatholic.com

E vorba, așadar, de o alegere imaginară, mai precis imaginată, a unui nou papă, autorul romanului inspirându-se în mod evident din cele mai recente, ultima fiind cea din 2013, atunci când, după demisia lui Benedict al XVI-lea, a fost ales argentinianul Bergoglio, devenind papă cu numele de Francisc. Interesant este că scenariul cam reproduce acest algoritm, după ce realizăm că și în film, în cele din urmă, se va alege după un european un sud-american cardinal de Kabul. Având în vedere că Francisc este primul non-european ales papă după secolul VIII, poate că scenariul a avut în vedere și această „potrivire”.

Gata cu istoria, să vedem filmul.

Să începem cu evidența că este un fim foarte bine făcut, meseriaș, adică. Poveste tensionată – este vorba de lupta surdă a diferiților candidați, mediată de decanul cardinalilor, jucat de Ralph Fiennes – imagini copleșitoare și demne de mediul prezentat. Și peste toate astea jocul actorilor. Și nu e vorba doar de Fiennes, filmul fiind deja premiat și pentru jocul colectiv al actorilor. Stanley Tucci, John Lithgow, Sergio Castellitto sunt perfecți în rolul cardinalilor concurenți. Și atunci încă nu am spus nimica despre Isabella Rossellini – cea care la bătrânețe seamănă din ce în ce mai tare cu mama ei, Ingrid Bergman – în rolul sorei Agnes. Ajunge poate doar să ne amintim că este propusă pentru Oscar la rol secundar feminin.

Nu are rost să intrăm în amănuntele story-ului, ajunge să vă spun că specialiștii de extracție americană susțin că filmul este un thriller politic, menționând tensiunea difuză care impregnează povestea alegerii noului papă, lupta dintre „liberali” și „conservatori”, fiind însă, pentru gustul lor, nu foarte explicit și nimerit.

Foto: Film stuff by Mark / Focus Features

Surprindem aici, din nou, diferențele dintre conceptul american și cel european despre film. Și pe undeva absența totală din oferta americană a filmului de artă. Înlocuirea „artei cinematografice” de inspirație europeană cu acțiunea copleșitoare în stil american.

Într-adevăr, filmul are acțiune puțină și aceea este mai mult la nivelul interacțiunilor și tensiunilor interumane dintre protagoniști. Absența imaginilor spectaculoase, înlocuite cu cele care impresionează la o privire mai atentă și îndelungată, poate fi o scădere, dar poate fi, la fel de bine, și o calitate. Depinde de unde privim lucrurile.

Foto: IMDb / Focus Features

Cert este că tinerii nu se omoară după film, până acum majoritatea spectatorilor au fost de vârsta a doua și a treia, cei care, dincolo de jocuri, poante, spectacol copleșitor și trucaje, sunt interesați și de istorie și de artă, asta ca să nu mai vorbim de povești cu sens și semnificație.

Având toate acestea în vedere, opinez eu că filmul englezesc regizat de neamțul Berger nu prea are șanse la Oscaruri. Mai ales acum, după ce a luat cele mai importante premii britanice. The Brutalist, american, dar cu pretenții, inclusiv de artă europeană, are toate șansele să ia fața filmului englezesc-european Conclave la premierea din martie de la teatrul Dolby de pe Bulevardul Hollywood.

Nu că ar fi o mare problemă – despre The Brutalist, în viitorul apropiat – dar eu am așa o sensibilitate cinematografică și de artă europeană de care nu am cum să mă mai dezic la vârsta asta.

Nota autorului:

Explicația notelor:

Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
1 stea – Prost
2 stele – Slab
3 stele – MEH… treacă-meargă
4 stele – Destul de bun
5 stele – Bun
6 stele – Foarte bun
7 stele – Capodoperă

Citește și:

Oscar Special Music 2025: Sunete „brutaliste”, ecouri ale suspansului teribil la Vatican și compoziții de grădi

Oscar Special 2025: Profet în țara cui? Bob Dylan, „A Complete Unknown”

Oscar Special 2025: Omul care nu și-a ținut gura și alte povești scurte pentru Oscar

Oscar Special 2025: Anora merge mai departe

Oscar Special 2025: Sebastian Stan e Donald Trump cel tânăr sau actorul și sălbaticul

Oscar Special 2025: „Wicked” – Barbie-Harry Potter într-o lume minunată-n care vei găsi…