Bere, vin, sau băuturi spirtoase? Harta care îţi arată ce băuturi sunt preferate în toată lumea





V-aţi întrebat vreodată care naţie bea mai multă bere? Sau ce popor preferă vinul?
Această hartă interactivă prezintă consumul de alcool pentru fiecare ţară în parte, conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Berea este „portocalie”, vinul „roşu”, iar băuturile spirtoase sunt „albastre”. Intensităţile acestor culori arată cât de mult sunt consumate respectivele băuturi.
Potrivit acestor informaţii, în România se consumă cu preponderenţă bere, deşi nici vinul şi nici băuturile spirtoase nu sunt trecute cu vederea. Românii sunt în primele cinci ţări din lume în privinţa cantităţii de alcool consumate.
Harta a fost realizată de Ghost in the Data.
Sursa: Antena 3
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este