Amenajarea trecerii de cale ferată de pe strada Câmpul Liniștii ar urma să dureze mai mult: 1 an și 2 luni





9,5 milioane lei este suma maximă la care este calculată investiția pentru amenajarea trecerii de cale ferată de pe strada Câmpul Liniștii din municipiu, lucrările urmând să dureze mai mult decât era prevăzut inițial, mai exact 1 an și două luni . Consilierii locali au aprobat documentația în ședința CLM din 27 mai.
Proiectul de hotărâre aprobat astăzi de consilieri este practic o actualizare a unuia existent, în baza căruia Primăria chiar a început o licitație publică pentru a desemna un constructor, dar pentru că soluțiile tehnice stabilite în proiect necesită mai mult timp, a fost nevoie de actualizarea condițiilor, anume prelungirea duratei de execuție a lucrărilor, care este acum stabilită să fie 14 luni, în loc de 2 luni și jumătate cât erau prevăzute inițial. Motivul are de a face cu necesitatea de relocare a barierelor.
„Având în vedere demararea procedurii de achiziție publică pentru obiectivul de investiție «Amenajare trecere la nivel cu liniile de cale ferată Strada Câmpul Liniștii» și solicitările de clarificări prin care se solicită acceptarea modificării duratei de execuție a lucrărilor motivată de necesitatea urmări procedurilor tehnologice de relocare a barierelor de trecere la nivel cu cale ferată și a semnalizărilor aferente ale CFR considerăm oportună modificare Anexei nr.2 la prezenta hotărâre conform celor expuse. Această modificare survine în urma etapelor necesare a fi parcurse cu oparatorul CFR în implementarea proiectului, etape ce nu pot fi ocolite și nici eludate”, se arată în referatul de aprobare a proiectului actualizat.
Trecerea de cale ferată de pe strada Câmpul Liniștii se află într-o stare avansată de degradare, punând zilnic la încercare nervii șoferilor care simt că își distrug mașinile atunci când o trec. Odată modernizată, trecerea va avea o lungime totală cu racorduri de 71 metri și o lățime a platformei de aproape 11 metri, trotuare de 1,5 metri lățime fiecare, iar cele două benzi de circulație vor avea câte 3,5 metri fiecare, conform datelor tehnice notate în anexa la proiectul de hotărâre.
Licitația pentru această investiție a fost lansată de Primăria Arad în aprilie, având termen limită de depunere a ofertelor 15 mai. Acum este perioada de analiză și soluționare a contestațiilor, după care urmează desemnarea firmei câștigătoare.
Citește și:
• Dezastru pe strada Câmpul Liniștii, la trecerea la nivel cu calea ferată · Special Arad
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)